În trecere prin Monaco - tărâmul viselor!!!

Era un început de toamnă, mai exact într-o zi de duminică pe 13 septembrie. Atunci când,  unul din visele mele urma să devină realitate. Visam de mult să ajung să văd Principatul Monaco, refugiul celor mai bogati oameni din lume, aşa cum îl percepeam eu. Foarte matinal am plecat la drum, aveam de parcurs în jur de 700 de km până la Barcelona, cu scurte opriri la Monaco, Nice şi Cannes. Eram curioasă şi dornică totodată, să văd Coasta de Azur, o fâşie de pământ care urmează ţărmul Mediteranei pe linia abruptă şi spectaculos trasată de Alpii francezi. Aşa că ochii îmi erau aţintiţi pe geam iar aparatul foto gata de treabă.

Nu trecuse mult de când părăsisem Italia: plecasem din Savona, lasând în urmă Coasta Ligurică, cu dealurile ei topite de soare, cu livezile de măslini şi casele modeste.  Odată  ajunşi în Franţa , deşi la stânga noastră se întindea aceeaşi mare, peisajul era altul: Marea Ligurică devenise Mediterana, iar pământul stâncos de deasupra mării - Coasta de Azur. Dintr-un moment în altul, aveam să vedem Principatul Monaco – o destinaţie luxoasă,construită parcă doar pentru cei celebri şi bogaţi.

De sus de pe coastă, imaginea care îţi apare brusc în faţă este fabuloasă. Te întrebi cum pe doar 2 km pătraţi, desfăşuraţi sub forma unei benzi care se îngustează de la vest la est, între apele Mediteranei şi Alpii Maritimi; pot exista atâtea clădiri cochete. Practic tot acest stat este construit pe verticală din cauza spaţiului limitat. Străzile sunt extrem de abrupte, iar zonele terasate cu mare efort sunt utilizate la maximum. Nici nu e de mirare că terenul a obligat la dezvoltarea pe verticală. Clădirile roz de 20-30 de etaje sunt înecate de verdeaţă, plantele abundă pe terasele lungi şi pe acoperişurile blocurilor. Chiar mă întrebam ce structură de rezistenţă au ca să poată îngădui suplimentarea cu câteva zeci de tone de pământ, arbori şi flori.  Panorama îmi aminteşte de acoperişurile şi terasele Parisului, văzut de sus din Turnul Eiffel, numai că aici verdele scăldat în razele generoase ale soarelui mediteranean, împrumută ceva din aura azurie a mării.

 Monaco este cea mai mică ţară din lume, după Vatican şi este împărţită în patru districte: Monaco Ville, unde este situat Palatul Princiar şi Catedrala; Monte Carlo, districtul din jurul Casinoului; La Condamine, zona din jurul Portului Hercule şi Fontvieille, o nouă zonă recent construită.  Relieful său constă într-o plajă lungă şi dealuri abrupte care se înalţă peste nivelul mării. Aici bulevardele sunt paralele cu plaja, la diferite nivele, şi sunt legate între ele prin zone cu scări şi lifturi. Încă din Antichitate centrul de greutate al Monacoului l-a constituit Le Rocher de Monaco, o stâncă abruptă din Mediterană, înaltă de 141 de metri. Pentru ocuparea acesteia s-au dat lupte aprige. Primii care s-au stabilit aici au fost lingurienii, urmaţi de romani şi barbari.  Asta până la sfârşitul secolului al XIII-lea, când familia genoveză Grimaldi a revendicat Monaco, întemeind o dinastie de prinţi şi lorzi care durează neîntrerupt de peste 700 de ani. În 1489, Monaco şi-a câştigat independenţa.  Din 2005, Prinţul Albert al II-lea de Monaco este la tron, succedându-l pe tatăl său Printul Rainier al III-lea, care a primit la rândul lui coroana de la Prinţul Louis al II-lea, în 1949.

Odată ce am ajuns în buricul “târgului”, în faţă mi s-a deschis  o nouă filă din traseul unei minunăţii naturale ale pământului.  Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost curăţenia impecabilă, aveam impresia că păşesc pe un covor mereu curăţat. Nici urmă de praf, de mizerie, de miros neplăcut. Nu ştiam la ce să ma uit mai repede: la lumea perfectă în care mă aflam sau la bijuteriile pe patru roţi care circulă pe străzile înguste. Aici florile erau nelipsite la fel şi poliţiştii. Chiar nu trebuia să fii cu ochii în patru pe portofel, pentru că poliţia veghează zi şi noapte. E o altă lume, atât de departe de realitatea noastră. Şi nu mă gândesc neapărat la bani şi lux, ci la civilizaţie !

Pentru că timpul era limitat, ne-am îndreptat cu paşi repezi spre Palatul Princiar, acolo unde la ora 12 fix, are loc schimbul de gărzi, un ritual pe care nu vroiam să-l ratez pentru nimic în lume. Pentru a ajunge la Palatul Princiar situat pe Rocher, o stâncă ce domină cartierul Fontvieille, trebuie urcată o alee abruptă, aparent istovitoare. De pe terasa lui, ţi se deschide o perspectivă de vis. Întreg Monacoul se întinde mândru la vedere. De aici se zăresc apele de un albastru incredibil al Mării Mediterane, stâncile însorite pe care sunt înălţaţi zgârie-norii din centru oraşului, dar şi portul din Monaco – loc de randez-vous pentru cele mai luxoase ambarcaţiuni din lume. E clar că iahturile fabuloase ancorate aici, stau mărturie că ai păşit în paradisul miliardarilor în dolari.

Odată ajunşi sus în faţă ţi se afişează ca într-o paradă măreaţă Casa Regală, păzită non -  stop de doi strajeri parcă neclintiţi. Aşteptăm să înceapă schimbul de gărzi, timp în care ne căutăm  un loc potrivit pentru a filma şi fotografia. 

După o şedinţă foto la care soldaţii îmbrăcaţi impecabil ne-au fost manechini, ne îndreptăm spre catedrala Sf. Nicolae, locul de odihnă al multor Grimaldi, inclusiv Grace Kelly, şi, mai recent Rainier al III-lea. Am părăsit catadrala amintindu-mi de ultimul interviu al prinţesei Grace, care a răspuns la o stranie şi parcă premonitoare întrebare:” Cum vreţi să îşi amintească oamenii de dumneavoastră: ca Prinţesă sau ca actriţă decernată cu premiul Oscar? Cu un zâmbet inegalabil Prinţesa a răspuns: “ like a very decent human being”!

În faţa bisericii ne întâmpină grădina Saint Martin. Îndreptată spre mare, grădina găzduieşte sute de specii de flori de toate culorile dar şi fântâni arteziene. Aici pe bănci, atât localnicii cât şi turiştii, savurează atmosfera relaxantă a unei zile obişnuite. Noi, veşnic în criză de timp, urmărim linia ondulată a falezei. O balustradă înaltă de beton mărgineşte aleea cu trepte, iar dincolo de ea, peretele abrupt al muntelui se termină spectaculos, după câţiva zeci de metri, în valurile dantelate ale mării.

Puţin mai jos, impozanta clădire a Muzeului Oceanografic, îşi face apariţia în peisaj. Clădirea este un monument architectural cu o faţadă grandioasă ce se ridică deasupra mării. Construcţia ei a durat 11 ani şi s-au folosit 100 000 de tone de piatră. Aici se află şi acvariul, una dintre principalele atracţii turistice din oraş.  

Din păcate timpul nu ne permite o vizită şi la Cazino, aşa că  nu ne rămâne decât să ne desprindem încet-încet de peisajul frumos, de stilul de viaţă spectaculos şi rafinat, şi  să ne promitem în gând, că vom reveni cât mai curând! Dar înainte de a face stânga împrejur, nu pot să nu mă întreb, cum o fi să traieşti zi de zi la Monaco?