O zi în Alpii Francezi : Chamonix - Mont Blanc

Cu ceva timp în urmă eram într-o dilemă. Mă întrebam unde să mergem anul acesta în vacanţă? La munte sau mare? O alegere dificilă atunci când iubeşti marea, soarele, peisajele exotice dar şi aerul curat de munte. Şi totuşi, anul acesta ne-am hotărât să schimbăm peisajul. Am renunţat la vizitarea catedralelor din marile oraşe europene şi a plimbărilor plictisitoare prin  muzee, şi am ales peisajele montane. Adică creste de munţi veşnic înzăpeziţi, lacuri alpine, văi şi crevase abrupte...cam asta am întâlnit noi în drumurile noastre prin Franţa, Austria şi Elveţia.

Pentru început , am aruncat o privire prin ghidurile turistice, să aflăm amănunte despre locurile de vizitat, apoi am făcut rezervările la o agenţie de turism, iar apoi, ne-am grăbit să ne facem bagajele - cea mai frumoasă etapă când vine vorba de vacanţă.

Cele două puncte de interes din lungul nostru itinerar au fost staţiunea Chamonix (cu urcare pe Aiguille du Midi – 3842 m de unde se zăreşte Masivul Mont Blanc – 4807m) şi staţiunea Zermatt  (cu urcare cu telecabina până la cel mai înalt punct de unde se poate admira Vârful Matterhorn – 4478 m).

Prima dată o să vă povestesc  despre Chamonix , oraşul situat în partea de nord a Alpilor, la poalele Masivului Mont Blanc, foarte aproape de punctul comun de frontieră dintre Franţa, Elveţia şi Italia. Foarte aproape însemnând 15 km de Elveţia, separat prin tunelul Col des Montets şi 15 km de Italia, separat prin tunelul Mont Blanc. Punctul unde se întâlnesc cele trei frontiere îl reprezintă vârful Mont Dolent - 3820 m .
Mont Blanc este un masiv de graniţă  al munţilor Alpi, care atinge pe teritoriul francez, înălţimea maximă de 4810 m ( la 4792 m este stânca, diferenţa până la 4810 m este dată de gheaţă, conform ultimelor măsurători din 2009), formând astfel o barieră teoretic aproape de netrecut, între valea franceză a râului Arve - unde este situată localitatea Chamonix şi valea înaltă a râului Aosta - unde este situată localitatea italiană Courmayeur. Vârful Mont Blanc apare ca un foişor pe întreaga regiune Savoia franceză şi domină, impozant, toate culmile înconjurătoare.
Masivul Mont Blanc a fost cucerit pentru prima dată în anul 1786 de 2 alpinişti amatori, doctorul Michel Paccard şi ghidul Jacques Balmat, ascensiunea fiind realizată la iniţiativa lui Horace Benedict de Saussaure, care a dat şi o recompensă pentru această primă reuşită. Prima femeie care a ajuns pe vârful Mont Blanc a fost Marie Paradis în anul 1808, iar primul român a fost geologul Radu Porumbaru la data de 2 octombrie 1877, fiind menţionat şi în vechea Carte de Aur, de la sediul Clubului Alpin Francez din Chamonix.

Am plecat într-o dimineaţă din Cran Gevrier, unde eram cazaţi, şi am ajuns pe la ora 10 la Chamonix (1035 m). Străbătusem un drum prin munţi destul de palpitant cu peisaje spectaculoase. Satele tradiţionale risipite de-a lungul văii de 20 km întregesc acest peisaj care ne-a cucerit întru totul. Din dreptul localităţii Sallanches apare o privelişte unică. În această dimineaţă însorită de iulie, cupola imensă a masivului Mont Blanc însoţită de vârfurile Dome du Gouter, Mont Maudit şi Mont Blanc du Tacul, pare să plutească, ireal, undeva la orizont. Mont Blancul este stăpânul acestor ţinuturi, podoaba Alpilor şi a Europei.

Aici, în regiunea Chamonix nu se mai auzeau tălăngile vacilor. Oraşul a devenit în totalitate o staţiune turistică desăvârşită pe tot timpul anului, iar păşunile şi turmele de vaci au fost înlocuite de hoteluri, bazine de înot şi restaurante. Ca majoritatea staţiunilor alpine, rămâne un oraş de munte stilat, cu o clientelă internaţională sofisticată. Este suficient să precizez că localitatea Chamonix e „ îngemănată” cu cele mai selecte staţiuni de schi din toată lumea: Aspen ( SUA), Davos ( Elveţia ) -  care personal m-a lasat rece, Fujiyoshida ( Japonia ) dar şi Garmisch Partenkirchen ( Germania ). Ce ne-ar putea îndemna să alegem această staţiune în detrimentul altora? În primul rând faptul că Chamonix se laudă cu cea mai lungă pârtie de schi din lume, de aproape 24  km – Vallee Blanche. Apoi, ca să facă faţă numărului enorm de turişti care trec pe aici în fiecare an, autorităţile au pus la dispoziţia acestora 48 de mijloace de transport pe cablu, pentru cele 66 de pârtii dispuse pe o distanţă de 140 de kilometri. Sună parcă un pic diferit de Predealul nostru, nu? Mai trebuie să precizez faptul că, în anul 1924, Chamonix a găzduit ediţia inaugurală a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Un eveniment care a declanşat o adevărată isterie în rândul turiştilor din întreaga lume, astfel încât  astăzi Chamonix găzduieşte peste 5 milioane de turişti anual. Nu putem nega. Chamonix intimidează totuşi cu vârfurile apăsătoare de unde se poate porni oricând o avalanşă sau cu poveştile despre ghizi şi alpinişti morţi în încercarea de a cucerii „ Acoperişul Europei „.

După ce am ajuns în staţiune, ne-am aşezat la rând la casa de bilete. Aici am fost întâmpinaţi de o coadă uriaşă. Însă totul este foarte bine organizat. Deşi coada este mare , totul este sub control. Merge foarte repede, primeşti biletul şi afli numărul telecabinei cu care vei urca şi ora estimată de îmbarcare (biletul de urcare costă  42,50 euro de persoană). Noi am avut o oră la dispoziţie pentru a face poze şi a cumpăra suveniruri. 

Aşa că am pornit într-o plimbare la pas spre centrul staţiunii. În drum am descoperit o suprapunere de stiluri arhitectonice, un melanj de vile, cabane, biserici în stil baroc, clădiri moderne, hoteluri şi palate. Am descoperit un oraş activ, vibrant, cu o atmosferă plină de viaţă.Centrul pietonal este plin de magazine de toate felurile şi de terase însorite unde vă puteţi odihni şi puteţi admira în linişte Alpii. O paletă largă de restaurante cu specific francez vă stau de asemenea la dispoziţie. La fel şi magazinele cu echipamente sportive şi suveniruri. Pe lângă arhitectura caselor, cel mai mult m-a impresionat liniştea oraşului îmbrăcat în flori. Deşi plin de turişti, mai ales japonezi cu aparate foto de ultimă generaţie, Chamonix  este mereu primitor şi proaspăt pentru cei care caută un munte şi nu o uzină de schiuri. E un spaţiu în care şi lorzii pătrund cu respect, pentru că e locul unde începe o altă democraţie, cea a muntelui, inaugurată în 1876 de doi francezi: Jacques Balmat şi Michel Paccard.

Cu „liftul „spre cer

Ei bine, a venit şi momentul mult aşteptat. Urcarea cu telecabina din Chamonix, din locul care odinioară, era doar un mic sătuc cunoscut sub numele de „Les Pelerines” spre vârful Aiguille du Midi (Acul Sudic) – 3842 m. Pentru mine o probă de curaj, având în vedere răul de înălţime de care sufăr. Însă să fii în zonă şi să nu urci, chiar dacă nu calci pe urmele lui 007 (aici a fost filmată scena spectaculoasă de schi extrem cu agentul 007 din „The World is Not Enough”), înseamnă o mare pierdere pentru un turist. La Chamonix, nimic nu e obligatoriu, dar totul devine obligatoriu. Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi aparatul foto în mână şi am pornit la drum.

Telecabina coboară, turiştii aşteaptă ascultători iar plânsul unei doamne ne distrage atenţia. Din mulţime patru persoane cu buchete de flori în mână, îşi fac loc spre intrare. Am tras cu urechea şi am înţeles că sunt părinţii celor doi alpinişti englezi care au murit cu trei zile în urmă în masivul Mont Blanc, după ce au căzut 800 de metri în gol. Se aflau la altitudinea de 3800 de metri iar frânghia cu care erau legaţi s-a rupt, din motive necunoscute. Teama şi emoţiile m-au cuprins şi mai tare. Dar nu mai puteam da înapoi.

Atenţie, se închid uşile! Cabina porneşte cu viteză spre cer! Inima ne stă în loc, urechile se înfundă iar privirea încearcă să cuprindă Chamonixul care se micşorează văzând cu ochii. 

Urcarea se face cu două telecabine succesive, de mare capacitate şi care urcă uluitor de repede, drept pentru care, pentru cei care au rău de înălţime, e o provocare. Mai întâi până la Plan de Aguile – 2308 m ( un traseu scurt ) şi apoi, până pe terasa superioară  la Aiguille du Midi 3842 m. De aici se mai poate lua un lift contra sumei de 3 euro, pentru a ajunge pe ultima platformă. Ceea ce am făcut şi noi. Vorba aceia, dacă-i bal, bal să fie. Senzaţia pe care o ai în timpul urcării, nu se poate descrie în cuvinte. Imaginaţi-vă un fir de aproape 3000 de metri întins între doi stâlpi cu o diferenţă de nivel de vreo 2800 de metri! Sper ca imaginile pe care le voi posta să fie edificatoare.

În interiorul acestei stânci există un lift care urcă 42 m până la terasa superioară, aflată la 3842 m, unde 
se desfăşoară privelişti deosebite ( mai ales în timpul verii ) spre Alpii celor trei ţări: Italia, Franţa şi Elveţia.
Imaginea este realizată de pe platforma Aiguille du Midi. Aici ajunge cea mai înaltă telecabină din lume. 

Pasarela care duce spre liftul ce urcă la Aiguille du Midi 3842 m

În cea de-a doua telecabină am intrat printre primii şi ne-am aşezat lângă geamul din faţă -  în ideea de a nu vedea distanţa dintre punctul de plecare şi locul unde urcăm. Dar şi pentru a surprinde în imagini Chamonixul de la distanţă. Urcarea a fost abruptă şi destul de rapidă. Nici nu realizai viteza cu care urci decât în momentul întâlnirii cu telecabina care coboară şi care trece ca racheta pe lângă tine. Jos în Chamonix era soare şi multă verdeaţă, însă de la staţia intermediară de unde am luat cea de-a doua telecabină zăpada stăpâneşte totul.

Plan de Aguile – 2308 m 

Odată ajunşi în vârf, adică la Aiguille du Midi, panorama  celor mai înalte piscuri din Europa şi existenţa gheţarilor de aici este unică. Suntem deasupra Europei iar senzaţia pe care o ai este fabuloasă. Spre norocul nostru vremea ţine cu noi. Cerul senin ne permite să admirăm Mont Blancul mângâiat de soare, în toată splendoarea lui înzăpezită. Localnicii îi mai spun şi„La Dame Blanche”, „Doamna Albă”.  Ghidul ne-a spus că astfel de zile sunt foarte rare. Aşa ca putem spune, că seninul acelei zile a fost un dar de la Dumnezeu.

De la stânga la dreapta: Grand Combine ( 4314 ), Piton Sud, Arete de Rochefort , Dent du Geant ( 4013 ),
 Glacier du Geant, Pointe Helbronner ( 3462 )

De la stânga la dreapta avem aşa: Mont Maudit 4465m, cel mai înalt vârf Mont Blanc 4807 m, Refugiul Vallot,
 Dome du Gouter 4304m.

De la stânga la dreapta: Mont Maudit 4465m,  Mont Blanc 4807 m, Refugiul Vallot, Dome du Gouter 
4304m şi Aiguille du Gouter 3836 m .

În interiorul complexului există un restaurant care se numeşte foarte sugestiv „ 3842” , dar şi zone de ieşire spre traseele montane cu avertismente clare că de la linia respectivă încolo, te aventurezi doar dacă eşti echipat corespunzător şi pe propria răspundere. Am stat şi i-am privit cu interes şi admiraţie pe cei care se pregăteau să urce, dar ferm convinsă că nu aş face asta niciodată!

Platforma Aiguille du Midi – 3842 m, fotografiată din ultimul punct de staţie.În fundal staţiunea 
Chamonix se pierde în peisaj.

După ce ne-am jucat cu aparatele foto şi am fotografiat toate vârfurile parcă colorate în PhotoShop, am profitat de vremea superbă şi ne-am întins pe podea pentru a ne „trage” un bronz la înălţime.

Cu sau fără rău de înălţime, vă recomand o plimbare cu telecabina până la Aiguille du Midi, denumit şi „acul de amiază” datorită faptului că la prânz, soarele se află chiar deasupra vârfului ascuţit, când este privit din Chamonix. Trebuie să fiţi însă pregătiţi pentru o călătorie fabuloasă, deoarece acesta este singurul teleferic din lume care urcă abrupt, pe un singur tronson, până la altitudinea de 3842 de metri. Cel care urcă până la prima staţie are o capacitate de 4 620 de kg şi o viteză de 12,5 m/s, iar cel care urcă până sus are o capacitate de 5 040 kg şi o viteză de 10 m/s.

La un pas de Mont Blanc 4807m

Pe ultima sută de metri

După ce am savurat o pralină cu lichior, evident, ca să prindem curaj, ne-am salutat de la distanţă cu ...Mont Blancul şi am coborât cam la fel de repede cum am urcat, însă despărţită de grup, dar spre norocul meu cu telecabina goală. Astfel m-am mai bucurat odată de priveliştea Chamonixului şi a munţilor înconjurători.

În stânga avem - Mont Blanc du Tacul 4248m iar în dreapta -  Mont Maudit 4465m

Acum când scriu aceste rânduri, a trecut exact o săptămână de la această experienţă unică pentru mine, şi încă am pe retină imaginea unui şir de 8-10 alpinişti urcând la coardă, spre vârful uriaşului alb, indiferenţi (în aparanţă) la dificultăţile urcuşului. Un lung şir de furnicuţe care demonstrau încă o dată că nimic nu este imposibil. Acolo, sus,depăşind vanităţile, ei au înţeles ceva care nouă ne scapă: simplitatea, modestia şi curajul.

Dreapta: Les Grandes Jorasses, un masiv legendar din apropierea Mont Blanc-ului.

Alpinişti care traversează Marea de Gheaţă

Nu ştiu pe ce munţi voi mai avea ocazia să urc vreodată, dar experienţa merită încercată măcar o dată în viaţă!

Din păcate timpul nu ne-a permis să mergem şi până la Marea de Gheaţă - un fenomen natural extrem de impresionant, dar trebuie să rămână ceva de vizitat şi pentru data viitoare, nu-i aşa?

În final ataşez o scurtă filmare realizată din cel mai înalt punct, de unde se pot admira cele mai mari vârfuri ale Alpilor, alături de renumitul Mont Blanc.

Despre a doua experiență de la Aiguille du Midi puteți citi aici.
Iar despre Mer du Glace am scris aici.