Buon giorno, Veneţia!

De fiecare dată când mă gândesc la „ Regina Adriaticii” aşa cum mai este cunoscută Veneţia, prima imagine care-mi trece prin minte este, fireşte, cea a unui gondolier chipeş, elegant care fredonează o canzonetă pe unul dintre sutele de canale înguste şi întortocheate. Acest oraş romantic are însă mult mai multe atracţii de oferit decât celebrele canale şi gondole.

Numele lui se spune că se trage de la "Veni etiam", adică" până aici am venit eu".

În 3 septembrie,  la o zi distanţă de Regata Storica -  întrecerea gondolierilor,  într-o zi tipică de toamnă, m-am reîntors în Veneţia cu gândul să vizitez tot ceea ce data trecută îmi scăpase. Mărturisesc că mi-a rămas în gând acest oraş şi chiar mi se făcuse dor de el. Şi când te apucă dorul de Veneţia, nu prea ai ce să-i faci :)) . Vremea specifică toamnei mi-a arătat o Veneţie diferită de tot ceea ce văzusem într-o zi însorită, culmea, tot de septembrie. Picăturile de ploaie ce acopereau încet-încet obiectivul aparatului foto îmi transmiteau că toamna a pus stăpânire pe întreaga lagună. Totuşi aveam un motiv de bucurie, temperatura era ridicată şi nu aveam nevoie de cizme de cauciuc pentru a mă deplasa prin apă. :))

Indiferent în ce anotimp ţi-ai propus să vizitezi laguna, Veneţia rămâne mereu surprinzătoare. În anul 1857 Herman Melville spunea aşa „ Prefer să fiu în Veneţia într-o zi ploioasă decât în orice altă capitală într-o zi frumoasă”. Îi dau perfectă dreptate,  pentru că  Veneţia se lasă descoperită şi îţi încântă privirea la fel de mult şi într-o zi mohorâtă chiar şi sub ameninţarea norilor de ploaie. 

Imagine panoramică realizată din Turnul Campanilei cea mai înaltă construcţie din piaţa San Marco

Există puţine oraşe  în Europa care se disting şi atrag ca un magnet atenţia călătorului aşa cum o face Veneţia. Oamenii vin aici pentru a-şi petrece aniversări, luni de miere şi vacanţe romantice, dar şi pentru a savura atmosfera magică  care te prinde în mrejele ei. De  un lucru sunt sigură, cel mai special oraş din lume rareori dezamăgeşte.  Şi asta pentru că atracţiile turistice sunt nenumărate: fiecare canal şi fiecare clădire este un monument şi are o poveste de spus. Fiecare pod este o oportunitate fotografică şi la cele 354 de poduri este imposibil să nu rămâi impresionat.

Vă propun să ne rătăcim pe străduţele înguste şi să descoperim  principalele atracţii care nu trebuie ratate în Veneţia.

Benvenuto a Venezia, la piu bella citta del mondo!

Odată ajunşi în Veneţia orice drum duce la Piaţa San Marco, o piaţă unică în lume, descrisă de Napoleon ca fiind  – „ Cel mai frumos salon din Europa”.  Se află în inima Veneţiei şi reprezintă cel mai grandios punct de atracţie, având în perimetrul ei cea mai mare concentrare de cultură şi bogăţie din întreaga lagună.  

Imagine panoramică realizată din două cadre orizontale -  Piaţa San Marco. În faţă se află cel mai popular
muzeu al Veneţiei - Muzeul Correr, situat faţă în faţă cu bazilica 

Aici, pe o latură este Palatul Dogilor, în continuarea acestuia este Biserica San Marco unde eşti întâmpinat întotdeauna de o coadă uriaşă, în faţa lor se află Clopotniţa. În dreapta bazilicii este Torre dell’Orologio, un turn cu ceas construit în 1499, a cărui inscripţie în latină spune” Eu număr doar orele fericite”. Flancând piaţa pe trei laturi stă Procuraţia, o clădire cu arcade, care pe vremuri a servit ca birouri pentru Procuraţie. Tot aici se află renumitele cafenele unde se cântă muzică live pentru turiştii  cu bani, obosiţi de cozile lungi de la obiectivele turistice.

Piaţa San Marco - o piaţă unică în lume fotografiată din Turnul Campanilei

Cu porumbeii săi şi cafenelele sale, Piaţa San Marco este cea mai populată zonă, dar şi cel mai jos punct al Veneţiei. În consecinţă este şi unul dintre primele locuri ce se inundă. Un fenomen numit “ aqua alta” am prins şi noi în timp ce aşteptam la coadă să intrăm în bazilică. Este interesant să vezi cum apa pătrunde printre dalele de piatră ale pieţei şi totul se transformă într-o mare baltă. Acest fenomen se petrece în general toamna şi primăvara. Recomand să poposiţi în piaţa San Marco în diferite momente ale zilei, pentu că ambianţa nu este niciodată  aceiaşi.

În timp ce unui turist vremea mohorâtă îi poate da planurile peste cap, pentru fotografi poate fi o sursă excelentă
 de inspiraţie. O banală baltă pe stradă după o ploaie scurtă poate fi o minune, când în ea se reflectă o clădire
 veche şi fermecătoare.

Personal varianta alb-negru îmi place mai mult :))

Chiar dacă atmosfera este mohorâtă, scaunele de pe terasa din piaţa San Marco vesel colorate dau viaţă
acestei imagini. Pe aceste terase, când se interpretează muzică live, o ceaşcă de espresso se scumpeşte
până la 25 euro. Dar ce mai contează atunci când savurezi o cafea cu adevărat italiană în una dintre cele
 mai celebre pieţe din lume?

Pentru a vizita Bazilica San Marco am fost nevoiţi să stăm la coadă, o coadă imensă. În acest timp am admirat această bijuterie arhitecturală care are exteriorul împărţit în 5 arcade despărţite de stâlpi decoraţi cu marmură policromă. Din cauza înfăţişării sale opulente, a mozaicurilor bizantine aurite cât şi a statuilor sale ca simbol al prosperităţii şi forţei veneţiene din sec al XI-lea, biserica a fost supranumită pe drept cuvânt şi „Biserica de Aur”. Este uimitoare şi cu greu îţi poţi lua ochii de la ea. Interiorul bazilicii, în forma unei cruci greceşti, se presupune că a fost inspirat de Biserica Apostolilor din Constantinopol. Mozaicurile  din interiorul întunecos al bazilicii descriu în detaliu atât scene din Noul Testament cât şi scene din Vechiul Testament.

Ca să evitaţi aglomeraţia încercaţi să ajungeţi dimineaţa cât mai devreme sau după-amiaza târziu. Intrarea este liberă însă trebuie să aveţi grijă cum sunteţi îmbrăcaţi şi să nu aveţi la voi bagaje mari.

De la bazilică până la Palatul Dogilor, cândva reşedinţa conducătorilor Veneţiei – dogii, este doar un pas. Ridicat iniţial din lemn în secolul al IX-lea, Palatul Dogilor a fost reconstruit de mai multe ori după aceea, dobândind forma pe care o vedem astăzi abia între 1340-1424, odată cu construcţia Sălii Marelui Consiliu. După acea perioadă, construcţii noi au apărut în incinta palatului. Exteriorul de marmură albă şi roz poate fi admirat din Piaţa San Marco, însă pentru a vedea minunile lăsate de numeroşi arhitecţi, pictori şi sculptori este necesară o vizită interioară.

În interior, cele trei aripi ale palatului scot la iveală o mulţime de camere şi săli grandioase. Cea mai mare dintre acestea este Sala Marelui Consiliu, care îi putea găzdui pe toţi cei 480 ( mai târziu 1700 ) de nobili veneţieni care făceau parte din consiliu.

Un tur complet al palatului te poartă prin Sala Cancelariei, Camera de Tortură – în care suspecţii erau atârnaţi de membre, dar şi închisoarea în care a fost captiv renumitul aventurier Giovani Giacomo Casanova şi din care, în 5 ianuarie 1755, a evadat escaladând turnul. Odată judecaţi şi condamnaţi, prizonierii erau conduşi spre celulă pe un pod îngust, acoperit numit „ Il Ponte dei Sospiri”. A primit acest nume din cauză că din acest loc se auzeau suspinele condamnaţilor la moarte, la vederea Veneţiei pentru ultima dată, în trecerea lor din Palatul Dogilor- unde se aflau camerele de interogatoriu, în închisoare – unde avea loc execuţia.

Fotografie realizată de pe Puntea Suspinelor spre canale

Rio Canonica şi Puntea Suspinelor  fotografiate dinspre lagună

Imagine realizată de pe Puntea Suspinelor spre insula San Giorgio Maggiore.

Imagine realizată din Palatul Dogilor spre insula San Giorgio Maggiore

Celula

Celula

Fereastra prin care prizonierii  puteau vedea pentru ultima oara lumina soarelui, priveliştea lagunei
şi insuliţa San Giorgio Maggiore

Ponte della Paglia ( puntea de paie ) trece peste canalul palatului. De pe acest pod se poate vedea
şi fotografia cel mai bine Puntea Suspinelor

De pe Ponte della Paglia, familiile îşi  luau rămas bun de la condamnaţi pentru ultima oară

Pentru a surprinde o vedere panoramică asupra pieţei San Marco, recomand urcarea cu liftul în cea mai înaltă construcţie din Veneţia - Campanilla. A fost construită în anul 912 şi avea trei scopuri complet diferite: să fie pe post de clopotniţă pentru bazilică, să fie punctul de observaţie pentru portul situat mai jos şi să servească drept far pentru corăbii. 

De-a lungul timpului a suferit numeroase modificări până când în anul 1902 s-a prăbuşit. Atunci italienii au luat o decizie înţeleaptă: să o construiască "dov' era e com'era" - unde era şi aşa cum era. Promisiunea a fost realizată zece ani mai târziu, în 1912, când un nou turn, cu 600 de tone mai uşor şi mai bine susţinut, a fost inaugurat de Paznicul Sf. Marcu în 25 aprilie, la o mie de ani de la construcţia primei Clopotniţe.  Turnul măsoara 98,5 metri înălţime şi oferă cea mai încântătoare privelişte asupra oraşului şi insulelor din jur.

Insula San Giorgio Maggiore, cu biserica şi mănăstirea datând din secolul al XVI-lea. Clopotniţa este a doua
 ca mărime din Veneţia dupa cea din Piaţa San Marco şi se spune că oferă cea mai frumoasă privelişte 
asupra lagunei. Unii spun că în zilele senine de aici se pot admira chiar şi Alpii

Biserica  San Giorgio Maggiore a fost începută de Andrea Palladio în 1565 şi terminată după moartea
arhitectului, în1610. Continuatorul proiectului a fost Vincenzo Scamozzi, cel care a preluat mai multe
lucrări începute de Palladio. 

Învecinată cu piaţa San Marco şi prelungindu-se spre apă, se află piaţeta San Marco. Pe partea dreaptă, cum staţi cu faţa spre lagună, se află Librăria Sansoviniana, iar la capătul piaţetei se găsesc două columne înalte, realizate în sec al XII-lea. Una e încununată de un leu înaripat, simbolul Veneţiei, iar celălaltă, de o statuie a Sfântului Teodor, primul patron spiritual al oraşului.

Biblioteca Naţională Marciana  - adăposteşte unele dintre cele mai valoroase colecţii de manuscrise din
 întreaga lume, aduse din diverse mănăstiri

Un alt turn aflat în Piaţa San Marco este Turnul cu ceas, proiectat de Coducci în anul 1499. În vârf, doi mauri de bronz bat ora exactă. Primele două etaje ale turnului fac împreună o arcadă ce face trecerea spre strada principală a oraşului, numită Merceria, ce leagă centrul politic şi religios cu centrul comercial al oraşului. Deasupra arcadei uşii care duce spre Merceria, se află faimosul ceas, cu stele de aur pe un fond de email albastru.

Din Piaţa San Marco am luat-o şi noi mai departe încolonaţi în mulţimea de turişti pe Merceria dell’ Orologia, cea mai aglomerată stradă a Veneţiei, spre faimosul pod Rialto. Dacă doriţi să evitaţi aglomeraţia puteţi căuta străduţele lăturalnice uitate de lume, însă trebuie să ţineţi cont că veţi pierde spectacolul vitrinelor pline de măşti colorate, bijuterii, haine de firmă şi suveniruri. Chiar dacă nu veţi cumpăra nimic, pelerinajul prin faţa vitrinelor strălucitor luminate este o plăcere pentru mulţi. În drum am întâlnit, din loc în loc, câte o biserică, un pod, un canal, o gondolă alunecând lin pe apele lagunei, oameni ai locului care nu înţeleg de ce cotidianul lor îţi pare ţie atât de fascinant. 

Pe vremuri masca nu era utilizată doar pentru a oferi posesorului un anonimat în spatele căruia să se poată
 deda orcăror fantezii închipuite, ci era un mijloc de protecţie. Nasul lung al primelor măşti era de fapt un
recipient în care se puneau diverse ierburi, aşa încât cel care purta masca să nu mai inhaleze aerul
fatidic şi miesmele bolnave ale canalului 

Odată cu o mai bună canalizare a oraşului, când epidemiile mortale au mai scăzut în intensitate, măştile au
început să-şi scurteze nasul, iar astăzi nu-l mai au deloc

Restaurantul Trattoria Sempione 

Unul din cele 354 de poduri

După ce am fotografiat fiecare pod, fiecare canal şi fiecare gondolă, şi după ce am căscat ochii în vitrinele magazinelor, iată-ne ajunşi la cel mai renumit pod din Veneţia - Podul Rialto. Este cel mai vechi pod şi leagă cartierele San Polo de San Marco, traversând Canal Grande. Aici este incredibil de aglomerat. Aglomeraţia este una din problemele cu care te confrunţi la Veneţia. Dacă nu e aglomerat, atunci e foarte aglomerat. Nici măcar nu ai posibilitatea să te bucuri de priveliştea spre Marele Canal. Toată suflarea doreşte să facă pe podul Rialto fotografii, să imortalizeze pentru vecie trecerea prin Veneţia. Probabil, multora Veneţia le este cunoscută pentru exact această privelişte.

De o parte şi de alta a Podului Rialto găseşti o mulţime de magazine înghesuite, care vând măşti, suveniruri, articole din piele şi din mătase.  Practic toate tarabele amplasate pe podul Rialto ne indică că ne aflăm în apropierea cartierului comercial San Polo.

În apropiere se găseşte cea mai mare piaţă de peşte şi legume din oraş. Totuşi noi ne întoarcem pe podul Rialto unde spectacolul pe care îl oferă Grand Canale, cu numeroasele clădiri care "curg" pe fiecare dintre maluri şi cu numeroasele gondole care se strecoară printre valuri, nu poate fi comparat cu nimic. Explorarea Marelui Canal, care străbate colţişoarele fermecătoare ale oraşului pe o distanţă de 4 km, este unică.

Aceasta este în mare şi în foarte puţine cuvinte Veneţia, oraşul apelor care nu poate fi descris doar printr-o singură poveste, pentru că nimic nu egalează experienţa prezenţei în acest loc. Dacă există în lume locuri care se spune că trebuie să le vizitezi măcar o dată în viaţă, locuri încărcate de legende ale căror nume este de ajuns pentru a te fascina, atunci Veneţia este unul dintre acestea. Aşa cum pentru unii oraşul gondolelor este cel mai romantic oraş, iar pentru alţii un oraş european care trebuie bifat, pentru mine rămâne destinaţia perfectă în care mă voi întoarce oricând cu mare drag.

În Veneţia nu există străzi ca atare, însă întâlnim aproape 150 de canale. Prin oraş este aşadar mai bine să te
deplasezi pe apă, şi cel mai şic - cu gondola :))

Dacă Veneţia figurează pe lista oraşelor pe care nu vreţi să le rataţi, atunci trebuie să ţineţi cont de faptul că nu este genul de oraş pe care să-l vizitaţi într-o singură zi. Este o greşeală pe care eu am repetat-o de două ori. Vă recomand să vă rezervaţi câteva zile pentru a putea pătrunde cu adevărat în atmosfera oraşului. Oricât de grăbit ai fi, dacă reuşeşti să faci abstracţie de mulţimea de turişti veniţi aici cu acelaşi scop, nu ai cum să nu fii fermecat de frumuseţea unui mit care nu va pieri probabil niciodată.

Preţuri

- Palatul Dogilor 16 euro
- Clopotniţa 8 euro
- Vaporetto 6 euro

Şi la final iată încă câteva poze.

Merită ştiut că forma şi construcţia gondolei provin de la bărcile pescăreşti riverane şi fluviale
slave de sud, fiind caracterizate printr-un corp asimetric. Această formă neobişnuită face posibilă
 folosirea unei singure vâsle lungi pe post de mijloc de propulsaţie şi de cârmă.

Pentru a conduce gondola, trebuie să mai ai un talent - cel de cântăreţ! :))

"Turnul din Pisa" veneţian

Portul din Veneţia

Biserica Santa Maria della Salute, văzută dinspre Turnul Campanila

Biserica Santi Giovanni e Paolo, văzută din vârful Campanilei

Biserica San Zaccaria fotografiată din vârful Campanilei

Şi o ultimă imagine cu Piaţa San Marco înainte să se inunde