vineri, 28 februarie 2014

Vilnius - o experienţă absolut încântătoare

Am plecat spre Ţările Baltice convinsă fiind că Tallinn va fi capitala care se va clasa pe primul loc în topul celor trei capitale baltice...  posibil din cauza  poziţiei maritime de-a lungul golfului Tallinn, vis-a vis de mirificul Helsinki. Ei bine, oraşul de la care am avut cele mai mici aşteptări,  probabil pentru că nu se află în zona de coastă precum Riga şi Tallinn,  m-a convins că merită un loc fruntaş în topul celor trei capitale. În rândurile ce urmează vom descoperi împreună  cele mai cunoscute edificii, colindând pas cu pas străzile unui orăşel tare drag mie, un orăşel care m-a încântat încă de la prima întâlnire cu atmosfera sa confortabilă şi multitudinea de atracţii :  Vilnius.

Cea mai sudică, mai mare şi mai populată Ţară Baltică, se învecinează cu Letonie în nord, Polonia în sud, Belarus în sud-est şi Rusia în sud-vest,  şi are o capitală  superbă  renumită pentru bisericile sale baroce şi Oraşul Vechi incredibil de fermecător.  Capitala Lituaniei, Vilnius, este oarecum unică în comparaţie cu celălalte capitale ale Ţărilor Baltice, arhitectura sa străveche fiind o îmbinare interesantă de stiluri, cu influenţe scandinave, ruseşti şi germane. La prima vedere Vilnius pare un oraş prea mic pentru a fi capitală, însă chiar şi aşa el ştie să-şi seducă vizitatorii care îi trec pragul cu străduţe cochete, catedrale legendare, universităţi populare şi cel mai mare Oraş Vechi din Europa de Est – plasat în patrimoniul UNESCO, presărat la tot pasul cu turnuri de biserici baroce înalte şi zvelte, care fie vorba între noi, par prea numeroase şi prea mari pentru populaţia de doar  553.904 locuitori. Pentru că abundă în obiective turistice de valoare din sfera religioasă, i se mai spune şi " Ierusalimul Nordului" sau "Atena Lituaniei".
Bazilica arhicatedrală din sec al XVIII-lea, din piaţa Catedralei
 Vilnius are o savoare aparte fiind un oraş animat cu o viaţă de noapte care rivalizează cu cea a Estoniei, numai că este situat destul de prost, în sud-estul îndepărtat al ţării, la doar câţiva zeci de kilometri de graniţa cu Belarus. Mai central este al doilea oraş al ţării, Kaunas, care a constituit capitala temporară între cele două războaie mondiale. 
Vilnius s-a dezvoltat  pe un deal de lângă râul Neris, lângă punctul în care se intersectează cu râul Vilnia şi a aparţinut o bucată de timp Poloniei.  Vreme de 17 ani, cele două ţări nu s-au înţeles prea bine. Polonia şi Lituania s-au unit în 1386. 
Vilnius este un oraş care uneşte multe popoare, religii şi culturi. Pe străzi, în afară de limba lituaniană, veţi fi surprinşi auzind vorbindu-se atât limba polonă cât şi limba rusă.
Timpul în acest oraş pare să curgă mult mai lin decât în oricare altă parte. Ai impresia că întotdeauna ai timp pentru o cafea într-una din numeroasele cafenele ademenitoare din zonă. Oamenii sunt prietenoşi şi folosesc cu plăcere prilejul de a sta de vorbă. Aşa că, nimic nu este mai plăcut decât o plimbare pe străzile pavate mărginite de magazine de antichităţi, restaurante, baruri şi cafenele. 













Capitala Lituaniei are un aer provincial, cu străzi  pe care ţi-e drag să te plimbi la nesfârşit, însă cel mai bun loc pentru a porni într-un tur al oraşului  este principala arteră care traversează oraşul medieval - Strada Castelului (Pilies gatve), care începe din colţul sud-estic al  Pieţei Catedralei ( Katedros aikste ) şi merge până în Strada Mare (Didzioji gatve), pe lângă Piaţa Primăriei, până la Porţile Zorilor, singurele porţi care au mai rămas din fortificaţiile oraşului, construite împotriva invaziei tătare la începutul sec. XVI. 
Centrul istoric, înscris în anul 1994 în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO,  cuprinde 70 de străzi şi 1487 de clădiri şi poate fi văzut într-o plimbare de câteva ore. Aici se găsesc cele mai mari stiluri arhitecturale din Europa, cum ar fi gotic, renascentist, baroc şi neoclasic. Pentru a vă face o idee despre oraşul sec. XIX  este bine să vă aventuraţi  pe străzile şi prin curţile clădirilor. Pe aleile liniştite există o mulţime de localuri, baruri, magazine de antichităţi, cluburi de noapte şi mai ales prăvălii de unde puteţi cumpăra daruri pentru cei dragi sau mici suveniruri. 



Atracţii turistice ce merită bifate.
Declarat Capitală Europeană a Culturii în 2009, oraşul Vilnius, parcă emană forţă şi o carismă puternică prin fiecare colţ. Iar o plimbare prin oraşul vechi, înseamnă de fapt, să te scufunzi într-o atmosferă aparte dată de istoria acestui romantic oraş, dar şi o trecere de la o biserică la alta. 

1. Catedrala şi clopotniţa. Catedrala din Vilnius este situată în centrul oraşului vechi şi se aseamănă mai degrabă cu un templu grecesc , decât cu o biserică ortodoxă. Biserica originală a aşezării, care ulterior a devenit catedrală ( Arkikatedros bazilica ), a fost construită în sec. XIII, din ordinul regelui Mindaugas. După moartea sa, biserica a revenit la destinaţia sa originară, ca altar păgân, până când structura a fost recondiţionată în 1387, de Marele Duce Jogaila. Construcţia a devenit apoi un simbol al convertirii la catolicism. Aceasta ocupă partea nordică a Castelului Inferior şi a fost reconstruită de 11 ori. Actuala clădire albă neoclasică, realizată de Laurynas Stuoka-Gucevicius, datează din 1777-1801, când i-a fost desăvârşit porticul de şase coloane dorice având în vârf statuile impozante ale sfinţilor Elena, Stanislav şi Cazimir. Faţada este decorată cu statui baroce imense, reprezentându-i pe Avram, Moise şi cei patru evanghelişti. În era sovietică, catedrala a servit ca galerie de pictură. Ca simbol al renaşterii naţionale, aceasta a fost prima biserică reconsacrată , pe 5 februarie 1989.  

Clopotniţa de 52 m, care se înalţă în faţa şi puţin în dreapta catedralei, a făcut parte iniţial din zidurile de apărare ale Castelului Inferior. Deşi este închisă turiştilor, aceasta reprezintă un punct de reper şi un loc excelent de întâlnire. În piaţa catedralei se afla o dală inscripţionată cu, cuvântul "stebuklas", care în limba lituaniană înseamnă "miracol". O legendă spune că, dacă îţi pui o dorinţă şi te învârţi de trei ori pe dală, dorinţă ţi de va îndeplini.




















2. Piaţa Primăriei (Rotuse aikste) a fost centrul politic, cultural şi economic al Vilniusului. Primăria originală din sec. XV nu a supravieţuit, iar cea din prezent, care a fost proiectată de Stuoka-Gucevicius, arhitectul catedralei oraşului, a fost terminată în 1799. În sec. XIX era în mod frecvent utilizată pentru evenimente culturale, iar în 1845 a devenit primul teatru al oraşului.

3.Trecem pe lângă Piaţa Primărie unde era în desfăşurare Festivalul Meşteşuguri Tradiţionale, şi mergând în sus, pe strada Didzioji, ajungem la Sf. Cazimir ( Sf Kazimiero baznycia ), cea mai veche biserică barocă din Vilnius, construită în 1604-1615. Edificiul poartă numele sfântului patron al Lituaniei şi al Poloniei, Casmir  Jagellon, vestit pentru puritatea sufletului şi pentru credinţa sa. Sfântul a fost fiul lui Cazimir al IV-lea al Poloniei; coroana de pe acoperişul bisericii stă mărturie pentru originile sale regale.








































Altar baroc în Biserica Sf. Cazimir
4. Pe drumul spre Porţile Zorilor, în curtea singurei mănăstiri ruseşti care a funcţionat în era sovietică, se află cea mai importantă biserică ortodoxă din Vilnius, Biserica Sf. Duh ( Staciatikiu Sventosios Dvasios cerkve). A fost construită în sec. XVII pentru a deservi comunitatea ortodoxă rusă şi prezintă similarităţi cu arhitectura catolică. În faţa altarului se află o cutie de sticlă conţinând rămăşiţele bine conservate ale sfinţilor Anton, Ivan şi Eustachie, martirizate în 1347 din cauza credinţei lor, din ordinul Marelui Duce Algirdas. 




















5.
Continuăm plimbarea noastră spre singura poartă a oraşului care a supravieţuit, Porţile Zorilor. În 1671, călugăriţele carmelite de la Sf. Treime din apropiere au construit o capelă deasupra porţilor, pentru a adăposti o icoană sfântă a Fecioarei Maria, despre care se spune că ar fi avut puteri miraculoase. Nu se ştie cine a realizat-o, însă ea a fost îmbrăcată în aur şi argint de fierarii locali, lăsându-i doar mâinile şi capul descoperite. Interiorul capelei a fost redecorat în stil neoclasic în 1829 şi, din strada de dedesupt, pelerinii pot fi văzuţi rugându-se şi suspinând în faţa Fecioarei. Mii de ofrande decorează zidurile şi mulţi pelerini vin să se roage, formând cozi pe scările adăugate în sec. XVIII pentru a lega capela de Biserica Sf. Tereza. Slujba se oficiază în poloneză şi lituaniană.















6. Un tur al Oraşului Vechi presupune  o vizită la Univesitatea Vilnius, fondată în 1570 de iezuiţi şi unul dintre cele mai importante  centre ale Contra-Reformei. Astăzi, în jur de 21 000 de studenţi studiază în cele 12 facultăţi ale acesteia. Clădirea cu patru etaje prevăzute cu un turn de observaţie datează  din anul 1569, iar ferestrele sale sunt în stil rococo. În cadrul complexului universităţii se află biserica Sf. Jan şi Biblioteca Naţională. Biblioteca universităţii cuprinde aproape 5 milioane de volume precum şi 180 000 de manuscrise.
















7. Lângă Universitate se află Palatul Prezidenţial, reconstruit în stilul imperiului rusesc la începutul sec XIX.

















8. Biserica Sf. Ecaterina a fost construită în anul 1743 şi este una dintre principalele biserici din capitala Lituaniei. Este celebră, nu numai pentru formele sale în stil baroc şi rococo, ci şi pentru acustica uimitoare din interior şi minunatele spectacole de muzică, care sunt organizate aici. 




















9. O biserică din afara Oraşului Vechi care merită o vizită este Biserica Sfinţilor Petru şi Pavel. Realizată în 1668 la cererea lui Michael Cazimir Pac, un comandant de armată lituniană, este cel mai bun exemplu de arhitectură barocă din oraş. În ciuda faptului că faţada este simplă, interiorul baroc este uluitor, cu mai bine de 2 000 de stucaturi nedecorate acoperind pereţii şi reprezentând scene mitologice, biblice şi de bătălie. Candelabrul în formă de corabie este, de asemenea , spectaculos.












10. Un alt simbol al oraşului Vilnius este turnul de televiziune. Intenţa arhitecţilor era ca el să devină punctul central al superiorităţii gândirii tehnice sovietice faţă de realizările capitalismului putred. Edificiul este mai înalt decât celeberul Turn Eiffel, măsurând 326,5 m, şi categoric mult mai greu, cântărind circa 30 tone.


 11. Biserica Sf. Nicolae
Pentru cei care doresc să staţioneze mai mult în Vilnius recomand hotel Karolina.

Cu acestea fiind spuse, închei şi articolele dedicate capitalelor baltice, despre care nu pot să mai spun decât atât: au fost o revelaţie. Am reuşit într-un timp relativ scurt, să-mi fac o idee despre ceea ce înseamnă aceste ţări şi am lansat promisiunea  că o să revin special pentru a le cunoaşte pe îndelete. Cât despre  Vilnius ...m-a cucerit în adevăratul sens al cuvântului cu frumuseţea lui barocă. Cred cu tărie că Vilnius este capitala care oferă un cadru perfect pentru o vacanţă plină de romantism.  Deşi, este cel mai puţin vizitat dintre cele trei  capitale baltice, Vilnius rămâne o experienţă europeană unică.
Cu toate că îmi doresc să revin să descopăr din nou toate capitalele ţărilor baltice, spun cu certitudine că Vilnius va fi oraşul pe care o să-l vizitez cel puţin încă o dată în viaţă. Până atunci însă, am o curiozitate: Care capitală Baltică v-a făcut cu ochiul? Riga, Tallinn sau Vilnius?

17 comentarii:

  1. asa a fost mereu. si atunci, pe vremea uniunii sovietice cand am fost eu. era o deosebire vizibila intre tarile baltice si restul republicilor noastre. frumos. mersi

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru mine care nu am vizitat nici una din cele 3 capitale baltice ....toate sunt niste provocari!

    RăspundețiȘtergere
  3. In doar cateva zile incepe si aventura mea in aceste frumoase tari. Voi sta cateva luni sper sa fiu si eu la fel de incantata. Voi incepe cu Lituania.:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai, dupa ce ne-ai povestit tu si dupa imaginile pe care ni le-ai aratat, se pare ca Vilnius este cea mai frumoasa capitala baltica.
    Un oras in care, de asemenea, sunt foarte multe biserici, fiecare cu o arhitectura si cu o poveste speciala, este orasul german Wurzburg. Acolo am experimentat ceva asemanator cu ce povestesti tu despre Vilnius.
    Oricum, mie mi-ar placea sa vizitez toate cele trei capitale baltice. :-) Dupa aceea o sa fiu mult mai in masura sa-ti spun care mi-a placut cel mai mult :-)
    Ca sa putem face comparatia intre cele trei orase propuse de tine, cred ca ar fi bine sa inserezi in cadrul acestei postari link-urile catre celelalte doua prezentari facute de tine.
    Numai bine, Cora!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Anca pentru răspuns.
      Referitor la link-urile de care spui, ele sunt inserate în text. Fiecare cuvânt "Tallinn" sau "Riga" care apare în text, te trimite spre articolul dedicat respectivului oraş. Sunt foarte atentă când vine vorba de cititorii mei şi încerc să-i ajut să lectureze mai uşor fiecare articol la care fac referire. :)

      Ștergere
  5. Daaaa, tu ai dreptate, insa link-urile nu se evidentiaza deloc fata de restul textului asa ca, doar daca ajungi din intamplare cu mouse-ul pe acolo, poti sa le vezi! Eu nu le-am vazut. :-(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău. O să caut o soluţie pentru rezolvarea problemei. :)

      Ștergere
  6. Si eu o sa vizitez Vilnius curand,abia astept!

    RăspundețiȘtergere
  7. parerea mea trebuie vizitat si trakai si palanga klaipeda orase frumoase in lithuania si nu numai in jurul vilnius .

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna Cora, Am citit articolele tale despre calatorii, scrii atat de frumos!! Imi doresc de ceva timp sa vizitez tarile baltice. Cum sunt oamenii, sunt draguti, politicosi? Lituania e o tara mai dezvoltata ca Romania din punct de vedere economic si infrastructura?
    P.S. Si eu sunt sibianca
    Calatorii frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Iulia, pentru vizită şi aprecieri!
      Da, lituanienii sunt foarte ospitalieri. De fapt, pot spune acelaşi lucru despre toţi balticii. Da, este. Lituania are o reţea extinsă de şosele ( cu patru benzi) şi autostrăzi care leagă capitala ţării de oraşe importante precum Kaunas, Varşovia, Tallin sau Riga. Ţara are o reţea bine dezvoltată şi de transport pe cale ferată.
      Coincidenţă! :)
      Mulţumesc. Călătorii memorabile şi ţie!

      Ștergere
  9. Buna! Multumesc pentru sfaturi..sunt in Vilnius si urmeaza sa ies in centrul istoric.

    RăspundețiȘtergere