duminică, 8 iulie 2018

Schmetterlinghaus - fascinanta lume a fluturilor!

Am momente când încerc să-mi imaginez viața fără pasiuni, dar acest lucru mi se pare trist, ciudat, chiar imposibil. Poate pentru că pasiunile sunt tocmai acea gură de aer proaspăt din rutina aceasta de fiecare zi, care au darul de a ne face să ne simțim vii, strălucitori și luminoși. Datorită lor, ne recăpătăm entuziasmul și bucuria de a descoperi ceva nou într-un domeniu care ne fascinează; sau chiar de a le practica fără a face din acestea o performanță. Mai mult, ele ne mobilizează să facem ceva practic cu timpul liber și să fim tonici după o zi grea și obositoare. Pasiunile atrag și mențin bucuria în noi, chiar și atunci când ne confruntăm cu cele mai mari obstacole.
În strânsă legătură cu pasiunea mea pentru călătorii este și pasiunea pentru fotografie. Evident, că ambele merg mână în mână. Însă, de această dată nu mă refer la fotografia de călătorie, ci la fotografia macro, despre care nu v-am povestit niciodată 😊. Ei bine, cine m-a urmărit de-a lungul anilor pe diferite site-uri de fotografie, sau chiar pe Facebook, a văzut că am o mare afinitate pentru genul acesta foto. Știu că frumusețea stă în detalii și adesea lucrurile mici au un impact monumental pentru fiecare dintre noi. Fotografia macro aduce în centrul atenției lucrurile pe care de regulă le ignorăm, sau pur și simplu nu le observăm. Bineînțeles că acest tip de fotografie vine la pachet și cu provocări, remușcări și uneori chiar  frustrări. Gândiți-vă doar câtă răbdare trebuie să ai atunci când urmărești un fluture în câmp deschis, iar când se așează pentru o clipă, trece o mașină și îl sperie?! Insectele sunt foarte mici, rapide și fricoase, ele reacționează la orice vibrație, orice sunet, orice mișcare. Nu o să intru în detalii, să vă spun că acest tip de fotografie este destul de complicat și că un centimetru mai la stânga sau mai la dreapata poate schimba sau chiar strica radical o fotografie, ci o să trec direct la subiectul postării. 
În 2010, la Viena, am vizitat un loc excelent pentru a aborda fotografia macro. Se numește simplu Schmetterlinghaus (Casa fluturilor) și a devenit rapid locul meu preferat din capitala Austriei. Acum la ani distanță, cu timp și răbdare, am revenit printre aceste gingașe insecte care prin simpla lor prezență au reușit din nou să-mi coloreze ziua. 
Schmetterlinghaus se găsește în grădina Burggarten, în interiorul uneia dintre cele mai magnifice sere, parte a palatului roial Hofburg, la aproximativ 200 de metri distanță de clădirea Operei. A fost pe vremuri domeniul privat al împăratului Franz Joseph și al prințesei Sissi. Din 1998 este deschis publicului devenind unul dintre cele mai vizitate puncte turistice din Viena.
Dintr-o dată din aglomerația centrului turistic al Vienei, după ce am achiziționat biletele, ne-am trezit în mijlocul unei sere de dimensiuni considerabile, unde zboară liberi sute de fluturi mari, tropicali, de toate culorile și mărimile. În interiorul serei este amenajat un habitat tipic tropical, cu vegetație specifică, mini cascade și statui. Lumina naturală, atât de necesară dezvoltării armonioase a plantelor și a fluturilor, pătrunde din abundență în interiorul serei iar nouă ne lasă impresia că suntem într-un film SF și pintr-un portal am intrat în altă lume ... O lume a detaliilor. Frumusețea ne înconjoară la tot pasul, este în detaliile cele mai mărunte și mai ales în coloritul de pe aripile fluturilor. Bineînțeles că ”slalomul” printre fluturi, l-am făcut cu aparatul foto în mână, încercând să surprind în imagini cât mai multe exemplare din aceste delicate ființe.




Fluturii sunt cele mai îndrăgite ființe din lumea insectelor și aceasta se datorează nu numai faptului că au un aspect și un colorit foarte atractiv, dar și pentru că viața lor decurge într-o absolută armonie cu florile. Ei sunt destul de pretențioși în ceea ce privește florile, astfel că aici plantele sunt selectate cu cea mai mare grijă. Unele flori, ca de ex hibiscus și lantana, oferă nectarul de care fluturii maturi au mare nevoie pentru a se hrăni, în vreme ce altele fac parte din categoria celor ale căror frunze le consumă larvele de fluture. Am văzut și multe flori artificiale, care nu sunt amplasate cu un rol estetic, ci ca suport pentru hrana fluturilor, pentru că aceste flori artificiale sunt pulverizate cu un amestec de apă și miere.
Fluturele Sylvia on Green
Fluturele Caligo Eurilochus 
Fluturele Morpho Peleides
Alți fluturi se delectează cu sucul fructelor care sunt tăiate în rondele și distribuite din loc în loc, pe farfurioare. De altfel, vizitatorii sunt atrași de aceste locuri în care există aceste recipiente speciale de hrană, cu miere sau bucăți de fructe, unde se adună fluturii. Fiecare specie de fluture își are planta sa gazdă pentru depunerea ouălor. De exemplu, fluturele Bufniță îți depune ouăle pe frunze de bananier, în vreme ce speciile Heliconius preferă în acest scop frunzele de Floarea Pasiunii. În mod surprinzător, fluturii nu se tem de oameni, cu puțină răbdare ai toate șansele să-i fotografiezi staționând pe tine ! 
Fluturii speciei Caligo Eurilochus  hrănindu-se cu banane
Fluturele Sylvia on Green pe floarea Lantana
Fluturele Sylvia on Green
La Schmetterlinghaus pot fi văzuți în jur de 40 de specii de fluturi și 500 de exemplare, pe tot parcursul anului,  într-un mediu creat artificial, de pădure tropicală, aici având posibilitatea să petreci minute bune într-o atmosferă exotică. Există specii de fluturi care trăiesc doar o zi pe pământ. Dar prin ziua aceea își trăiesc viața cu o intensitate remarcabilă. Majoritatea au fost aduși din țărmuri îndepărtate, precum Surinam, Thailanda, Filipine sau Belize.
Fluturele Sylvia on Green pe floarea Lantana
Papilio Rumanzovia proboscios
Însă cum niciodată nu sunt toate lucrurile bune și frumoase, există și aici un inconvenient - e mai rău ca în saună! Măcar acolo căldura este uscată! Aici e umedă, ceea ce înseamnă că transpiri instant! În interiorul serei este menținută o temperatură constantă, la 26 de grade Celsius, iar umiditatea este de circa 80%. Un Rai pentru fluturii tropicali, un coșmar pentru vizitatori. Micile cascade și iazuri, mențin umiditatea ridicată creând astfel un mediu natural atât pentru fluturi cât și pentru plante. Cu toate acestea, pentru cei pasionați de fotografie și fascinați de lumea fluturilor, este un loc liniștitor și relaxant care nu merită să fie ratat. Noi am încheiat vizita la Viena, petrecând câteva zeci de minute bune în această fermecătoare oază de liniște, exotism și culoare; ambianță creată de aceste gingașe insecte  cu aripi multicolore. Dacă ajungeți la Viena nu ratați acest spectacol natural unic.


















De știut!

Program : Aprilie - Octombrie, Luni - Vineri, 10:00 - 16:45
                 Aprilie - Octombrie, Sâmbătă - Duminică, 10:00 - 18:15
                 Noiembrie - Martie zilnic între orele 10:00 - 15:45
Prețuri:     Adulți 7 €
                 Pensionari 6 
                 Studenți 5 
                 Copii cu vârsta între 3 -16 ani, 4 

Un comentariu: