miercuri, 18 iulie 2012

Culorile splendide din balcon!

Odată cu venirea verii, te poţi bucura cu uşurinţă de tot ceea ce are natura mai bun de oferit. Peisaje frumoase, soare din belşug şi, fără îndoială, flori minunate. Cu puţin efort poţi aduce  o parte din frumuseţea  şi culorile verii în locuinţa ta, decorându-ţi balconul cu cele mai frumoase flori de sezon. 
Chiar dacă eşti o persoană cu o fire romantică sau mai neconformistă, culoarea este cel mai potrivit accent pe care îl poţi folosi în decorarea unui balcon. Se ştie că fiecare culoare are o influenţă diferită asupra fiecărui om, de aceea alege ce simţi şi ce ţi se potriveşte.
Roşu de exemplu este o culoare puternică care a fost dintotdeauna asociată cu vitalitatea, iubirea, pasiunea. Ea atrage privirea şi atenţia tuturor.
Ca în fiecare an nu lipsesc din balcon muşcatele căzătoare roşii cu flori simple care sunt foarte rezistente şi pot compune aranjamente florale minunate. Ele se numără printre cele mai răspândite şi apreciate plante de balcon suportând bine şi verile toride dar şi toamnele ploioase. Muşcatele căzătoare sunt uşor de întreţinut, îţi oferă o mulţime de flori şi nu au nevoie de foarte multă atenţie. Varietatea de culori este de admirat, de la alb pur, până la roşu , roz, grena sau portocaliu. La fel ca şi petuniile, muşcatele curgătoare au nevoie de un sol bine drenat.
Albul florilor ne dă senzaţia de prospeţime, este culoarea seninătăţii, culoarea noilor începuturi. Există o mulţime de flori albe, însă cele albe ca neaua nu pot fi întâlnite decât la anumite specii de petunii, bacopa şi verbine.
În aranjamentele mele alături de florile bacopei (Sutera diffusus ) care se revarsă din jardiniere, mini-petuniile din ghiveciul suspendat arată foarte bine. Aici albul temperează tonurile ţipătoare ale celorlalte mini-petunii.













Galbenul ne însufleţeşte întotdeauna şi creează impresia de veselie pură. Pentru un balcon care să strălucească în tonuri de galben recomand florile bidens. Florile strălucitoare se văd bine de departe şi fac ca jardinierele să fie un punct de atracţie.
Anul acesta am înlocuit florile bidens cu margaretele galbene, plante care înfloresc pe tot parcursul verii, dacă părţile uscate sunt îndepărtate în mod regulat. De asemenea florile plantei Calibrachoa, soiul " Lemon" străluceşte în tonuri de galben impresionând prin bogăţia de flori.














Roz  este culoarea prospeţimii, a suavităţii.
Deşi petuniile sunt plante anuale, merită pe deplin să fie incluse în proiectele tale pentru decorarea balconului. Pe lângă faptul că oferă o mulţime de flori, pe tot parcursul verii, există şi într-o varietate de culori demne de a fi admirate.
Petuniile au nevoie de un sol bine drenat, care nu permite stagnarea apei. În perioadele foarte calde petunia se udă o dată sau chiar de două ori pe zi, dacă este necesar.













Albastru este o culoare caldă, de relaxare pe care o asociez cu orizontul. Florile albastre sugerează pe o parte nemărginirea, iar pe de altă parte speranţa.
Lobeliile  ne bucură prin florile albastre şi lila. Există diferite soiuri de lobelii pentru suporturi suspendate şi jardiniere, sau soiuri care cresc ca nişte tufe pitice. Ele arată foarte bine    în combinaţii.














Verdele este o culoare care în general, şi mai ales în nunţe deschise, vii, semnifică veselie, speranţă, tinereţe, succes.
Plantele de vară cu flori verzi sunt rare, ele se integrează perfect în aranjamente, însă sunt un punct de atracţie chiar şi fără companioni. Regina nopţii soiul „ Lime Green” din imagine ziua are florile larg deschise, însă ele emană un parfum seducător doar seara. Planta preferă pământul umed şi are nevoie de îngrăşământ săptămânal. În locuri însorite până la semi-umbrite, înfloreşte până în octombrie.
  
Suporturile de flori suspendate au cele mai bune locuri şi sunt mereu în centrul atenţiei. Plantele ideale pentru aceste suporturi sunt petuniile şi Calibrachoa.
În zilele cu soare, petunia creşte 2,5 cm. Pentru aceasta şi pentru a-şi alimenta florile ei  violet cu nervuri închise la culoare, petunia are nevoie de apă şi îngrăşământ din belşug.













Plantele de balcon cu flori mici conferă un caracter natural aranjamentului. Calibrachoa se aseamănă foarte bine cu petuniile, motiv pentru care mai este denumită şi mini-petunia. Pentru ca frunzele să nu se îngălbenească administraţi îngrâşământ cu fier. Ele trebuie udate cu grijă, căci nu suportă umezeala stătută. Îndepărtarea florilor ofilite este o muncă migăloasă, mai ales dacă pe terasă trebuie îngrijite o mulţime de flori de vară. Însă florile ei mici, roşii, violet, galben sau alb se usucă bine până la ofilire, astfel încât aproape că nu se observă. În plus, ele sunt acoperite foarte repede de numeroasele flori noi, care se deschid în fiecare zi.



Soiul"Cherry"
Soiul "Lemon"













Frunze decorative
Nu doar florile atrag privirile admirative asupra lor: urzicile moarte încântă cu frunzele decorative şi realizează adevărate artificii în aranjamentele din jardinieră.   Mai colorate ca niciodată urzicile sunt vedetele verii, ele îmbogăţesc straturile de flori, balconul şi terasa.













Tiv alb ca zăpada. Planta din imagine arată ca şi cum natura însăşi ar fi pus mâna pe pensulă. Frunzele plantei Plectranthus par a fi desenate de o mână de maestru, ele se integrează perfect printre florile colorate ale muşcatelor. Planta este uşor de îngrijit şi dacă se bucură de o îngrijire corectă, lăstarii ei pot atinge mai mulţi metri lungime.Frunzele colorate în verde şi alb îmblânzesc contrastele cromatice intense ale florilor de vară.














Iedera  este o plantă foarte atrăgătoare. Numeroasele soiuri trezesc pasiuni de colecţionar şi îmbogăţesc balconul, dându-i un aer de poveste.
Plantele cu frunze decorative preferă locurile semi-umbrite. Un alt avantaj este îngrijirea simplă. Aceste plante nu trebuiesc curăţate şi nu au nevoie de îngrăşământ la fel de mult ca plantele cu flori. Mai mult, ele arată bine tot timpul, în timp ce colegele lor cu flori îşi pierd aspectul impresionant după ofilirea florilor.














Plantele de pe balcon trebuie să fie viu colorate şi să înflorească continuu. Ambele condiţii pot fi îndeplinite  dacă alegeţi plantele potrivite. Vă recomand muşcate, petunii, begonii, verbine, lobelii, fucsii, margarete şi impatiens. Aveţi grijă însă ca toate răsadurile pe care le cumpăraţi din piaţă sau din magazine să fie de cea mai bună calitate.
Iată ce am realizat eu în vara aceasta :)
Luna mai 
Luna iunie
Luna iulie

Alte idei de amenajare a balconului puteţi vedea aici

17 comentarii:

  1. Este o adevarata feerie... Felicitari pentru ce ati realizat! Totdeauna am iubit policromia florala care da o nota atât de distinctiva teraselor sau balcoanelor. Si observ atâta sensibilitate si stiinta în a combina toate aceste elemente... Absolut minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult! Floricultura este una din pasiunile mele!:))

      Ștergere
  2. Wow! Felicitari! Sunt superbe aranjamentele! Si multumesc pentru informatii si idei, chiar ma gandeam sa cumpar si eu niste jardiniere pt balcon ;)!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Larisa!
      Mă bucur că ţi-am fost de ajutor!:))

      Ștergere
  3. Arata grozav, ca de obicei, balconul tau! Si-s atat de bogate florile tale! Si nu de mult te-ai plans ca ti s-au ofilit, ce se intampla, si-au revenit?

    In schimb, petuniile mele- imagineaza-ti!- le-am aruncat deja. Intr-o saptamana s-au dus. Lipicioase, paduchi negri (am in curte pe glicina cu miile, crengi intregi, probabil au migrat de acolo), pete albe -probabil fainare- pe frunze si in plus si jardinierele pline permanent de apa, mustesc, e clar ca nu e buna drenarea. Ei, care sa fi fost motivul principal din toate astea? Nici lobeliile n-o duc prea grozav, in schimb muscatele cazatoare doar ca au frunze ofilite, florile sunt ok. Oare ce sa pun in locul petuniilor? deocamdata am rarit niste gura-leului si le-am replantat acolo in locul petuniilor, dar parca n-o duc prea bine. Rasadurile-s f ieftine in perioada asta, doar muscatele-s scumpe.
    Nu am de gand sa le tratez cu chestii toxice, mi-e frica de ele, Am gasit un insecticid(sau ce) ecologic, scrie pe el ca nu e toxic, ce zici, o fi apa de ploaie, sa nu arunc banii?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! Nu, nu şi-a revenit. Ultima poză pe care i-am făcut-o balconului este din 8 iulie. Când două din ghivecele suspendate deja erau o amintire. Din opt şi până azi, au mai apărut şi ale găuri prin jardiniere. Arată rău, nu că ar fi arătat mai bine până acum. Anul ăsta s-au dezvoltat toate asimetric şi nu a fost la fel de bogat ca în anii trecuţi. Noroc cu banda de jos care l-a ţinut arătos.
      Şi eu am renunţat la petunii. Au făcut făinare şi s-au lungit mult. Arătau rău de tot. Toate au ajutat la stricarea lor. Dacă solul nu e drenat bine şi apa bălteşte, rădăcinile se putrezesc. Făinarea au făcut-o din cauza căldurii, în fiecare an păţesc şi eu la fel. Şi cu purecii e o problemă, dacă ai avut în grădina e foarte simplu să ajungă şi pe terasă. Era bine dacă stropieai cu insecticid glicina. Anul acesta florile sunt compromise. Nu ştiu dacă mai merită să înlocuieşti florile stricate. Salviile merg plantate în locul petuniilor, ele sunt şi foarte rezistente. La noi în piaţă nu mai există la ora asta flori. Chiar ieri am trecut pe acolo. E bine dacă la voi se mai găsesc.
      Există tot felul de insecticide de stropit plantele. Sincer, eu nu le recomand. Cel puţin la mine nu au avut niciodată efect. Odată ce florile mi-au făcut făinare, mană sau păduchi; s-a terminat cu ele.

      Ștergere
  4. La noi la piata e plin de flori, la fel ca in primavara, doar ca-s mai ieftine. A aparut si Impatiens, dar e 100 lei ghiveciul, imi plac tare mult dar ma cam uit la bani.... rasadurile mici toate-s 1 leu: petunii, flori de piatra, salvie, lobelie. Si-a revenit gura-leului ce l-am plantat in locul petuniilor, nu stiu daca sa mai cumpar sau nu salvie in locul petuniilor. Cu paduchii nu am ce sa fac, an de an glicina care e mare, ocupa jumatate din calcanul casei vecine e plina de ei. Si curtea e ingusta, distanta de la calcan la terasa mea e mica. Dar am observat ca nu s-au pus ganganiile pe toate florile, doar pe petunii si pe panselute. Merg mana in mana cu furnicile, de fapt nici nu stiu daca-s purici sau bebelusi de furnici, s-au urcat pana hat in varful glicinei, mai ales pe ramurile tinere stau buluc. Mie mi-e cam frica de substante toxice, mi-a murit in familie de cancer la plamani un unchi ce-si stropea frecvent gradina. Nici prin casa nu prea dau cu nimic toxic, si in bucatarie evit substante prea corozive. Chestia e ca daca ie flori, atunci ie placere, nu inteleg sa ma stresez pe de alta parte, in privinta sanatatii. Poate o sa iau totusi tratamentul ala ecologic, ca scria pe el ca nu e toxic, doar sa nu se dea spre ochi.
    In privinta drenajului: am ignorat recomandarile alea cu pietre si pietris pe fundul ghiveciului, poate si solul trebuia sa-l iau anume pt petunii, daca ele-s cele mai sensibile, eu l-am luat din cel special pt. muscate, ca era mai ieftin.

    Dar spune-mi, oare ramane in pamant ceva de la fainare, mana sau paduchi sa sufere si urmatoarele rasaduri ce se planteaza in locul celor bolnave?

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspunsuri
    1. Impatiens este o floare frumoasă, numai că preferă umbra. Şi eu am. La mine o duc foarte bine. În ceea ce priveşte dreanjul: nici eu nu pun niciodată pietricele pe fundul jardinierei pentru că nu sunt foarte adânci şi îmi ocupă din spaţiu. În schimb pământul pe care eu îl folosesc e foarte bun. Nu am avut probleme niciodată cu drenjul. Poate şi din cauză că eu pun multe flori într-un spaţiu mic, astfel încât apa să fie absorbită rapid. De la mană şi făinare nu cred că rămâne nimic în pământ pentru că sunt boli care afectează organele aeriene ale plantelor: frunze, tulpini, flori şi eventual fructe. În schimb păduchii pot rămâne pe pământ. Acum depinde şi ce fel de păduchi au: cu aripi, fără aripi; verzi, negri, cenuşii...
      Mana apare sub forma unor pete, la început de culoare verde-gălbui, apoi treptat se brunifică. Mana este produsă de o ciupercă şi apare în special în anii cu precipitaţii abundente şi temperaturi ridicate, temperaturi care favorizează producerea infecţiilor.

      Ștergere
  6. Atunci mană cred ca am la zorelele din seminte, le-am indepartat de restul jardinierelor. Paduchii astia de pe glicina sunt negri, fara aripi si acum in pamantul din jardiniera unde-au fost petuniile nu se vede nici urma de ei, nici pe restul florilor din jardiniera.

    Am fost azi la piata si nu m-am rabdat, am luat o cineraria. ce-i place: sud sau vest sau interior fara soare? Eu nu stiu ce se intampla de fapt cu plantele astea anuale, cum scrie si despre cineraria:frunzis mijl. iunie-sf. septembrie. Si dupa aia ce se intampla? ca doar e planta cu frunze, adica vrea sa zica ca se vestejeste? nu-mi vine sa cred. Eu am mai tinut de la un an la altul in interior frunzele alea rosii de Craciun, precum si planta decorativa cu ardei mici iuti si in anul urmator din nou s-au dezvoltat, ba a dat ardei mult mai mari si mai frumoşi. Pe balconul tau ai avut anul trecut cineraria pe randul de jos? Nu te-ai gandit sa-l combini intr-un aranjament cu flori?

    Am vazut si Plectranthus la piata, precum si urzicuta, iarasi, daca as sti ca raman peste iarna in interior, le-as lua. La tine pe balcon, pe mijloc e Plectranthus? Si ce faci iarna cu el? Pe de alta parte, iedera si glechoma-silnic astea-s frunzisuri permanente, doar ca nu am vazut la piata. Iedera mi-am luat de la prietena mea, sa vad daca rezista la iarna pe balcon, daca nu, iau alta la primavara ca are un gard intreg.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cinerariile sunt flori de apartament care au o perioadă de înflorire foarte scurtă, între 4-6 săptămâni. Se pot păstra peste iarnă în casă, însă rămân doar nişte frunze. Cu alte cuvinte va arăta ca o buruiană. Ea înfloreşte dacă este aşezată într-un loc cu lumină filtrată, într-o cameră bine aerisită, deci nici la soare, nici la umbră.
      Eu nu am avut niciodată cinerarii în balcon, nu le prefer pentru că sunt efemere, eu am nevoie de flori care înfloresc toată vara.
      Urzica se poate păstra de pe un an la altul în casă. Şi da, pe mijlocul balconului am 2 plectranthus. Nu ştiu ce voi face cu ele la iarnă, probabil o să le bag în casă. Nu am păstrat niciodată această plantă peste iarnă.

      Ștergere
  7. Buna Cora, stiu ca esti pasionata de calatorie si te invit sa ne vrajesti cu postarile tale pe grupul de facebook facut pentru cei carora le plac calatoriile si vor sa impartaseasca cu toti experientele traite :

    http://www.facebook.com/groups/337822196303157/

    Scuze de link dar nu stiam cum sa iau legatura cu tine altfel decat prin acest comentariu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Mary!
      ok, mersi pentru invitaţie! Am intrat în grup deşi blogul meu are pagină pe Facebook :))

      Ștergere
  8. La mine in carte scrie ca cineraria e folosita pt frunzis, nu pt flori. Asta a mea e C. Maritima, frunzulite argintii. In postarea de anul trecut din august, crezusem ca vad la tine in poza a treia sau a patra, in jardinerele albe de jos, unde erau si piticii de gradina. Seamana cu o feriga pitica argintie, dar poate creste pana la 35cm. Scrie ca florile trebuie inlaturate in faza de muguri, sunt cam uratele, galbene.

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu ştiu prea multe despre cinerarii, dar dacă în carte spune că e folosită pentru frunziş, atunci nu văd de ce aş cumpăra o astfel de floare. Că frunzele arată exact ca o buruiană. Florile sunt drăguţe că seamănă cu margaretele. Ştiu despre ce floare vorbeşti. Alea sunt nişte frunze decorative, se numeşte Blana Iepurelui. Are frunze catifelate dar nu face flori, e doar de decor.

    RăspundețiȘtergere
  10. https://corasbflori.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere