Dragii
mei, cu bune şi cu rele iată că anul 2015 se apropie de final. Conform
tradiţiei este momentul să tragem linie, să facem bilanţul anului ce îşi „trăieşte”
ultimele ceasuri, dar şi planuri pentru cel ce va veni.
Nu ştiu cum a fost pentru voi anul 2015, la noi însă, balanţa la final de an înclină în dreptul satisfacţiilor de suflet, satisfacţiile acelea pe care le ai când te întorci în locuri dragi care te-au impresionat în anii trecuţi cu peisaje de poveste şi te-au îmbogăţit sufleteşte. Ştiţi deja că fotografia şi călătoriile sunt cele două lucruri de care suntem dependenţi complet iar alegerea unei destinaţii de vacanţă trebuie neapărat să cuprindă peisaje fotogenice numai bune de imortalizat în imagini.
Ei bine, anul 2015 a fost un an bun în ceea ce priveşte călătoriile. A fost anul în care am revăzut Elveţia de la nord la sud şi de la est la vest, ne-am dat din nou întâlnire cu Bavaria şi castelele sale de poveste, am retrăit momente frumoase pe teritoriul Austriei atât în mirificul Tirol cât şi în Salzkamergut - Paradisul lacurilor alpine, am colindat la pas cele mai frumoase capitale europene şi ne-am plimbat din nou, pentru a 4 oară, prin micuţul Vaduz, capitala Liechtensteinului, cu a sa stradă pietonală din centru care nu măsoară mai mult decât strada pe care locuiesc. Alături de toate aceste locuri cu peisaje de poveste paşii ne-au purtat puţin şi prin Italia pe malul celor mai cunoscute lacuri: Como, Lugano şi Maggiore. La finalul vacanţei de vară Alpii francezi ne-au întâmpinat cu o vreme numai bună de urcat până la cele mai înălte culmi. Toamna ne-a prins pe teritoriu elen, la malul Mării Ionice, acolo unde marea are o culoare specială, atât de specială încât creează dependenţă.
Lumea e mare, complexă şi în mod cert, extrem de frumoasă. Dacă încă nu ai ajuns într-una din aceste destinaţii poate e momentul să o faci în 2016. Iar dacă alegi alte destinaţii, este la fel de bine. Important este să nu uităm să ne bucurăm de frumuseţea lumii în care trăim şi să călătorim. Cu ce surprize vine 2016, vom vedea. Până atunci însă, aşa cum v-am obişnuit, a sosit din nou timpul să facem bilanţul celor mai frumoase locuri vizitate în 2015 printr-un album foto.
|
Mer de Glace, Chamonix - Franţa |
|
Mont Blanc - Franţa |
|
Zell am See - Austria |
|
Kitzbuhel - Austria |
|
Insula Lefkada - Grecia |
|
Budapesta - Ungaria |
Mărturisesc că mi-a fost extrem de greu să aleg cele 15 imagini reprezentative ale anului 2015 din miile de fotografii realizate în cele 9 ţări vizitate. Sper totuşi că nu am fost prea subiectivă.
Ştiu că au rămas multe destinaţii nedezbătute, multe cuvinte nespuse şi multe fotografii nepublicate, însă, promit că în 2016 o să vă încânt sufletele cu locuri frumoase şi fotografii pe măsură. Până atunci vă mulţumesc să mi-aţi fost alături zi de zi şi vă aştept cu drag şi în 2016! Vă doresc un An Nou fericit şi cât mai multe călătorii memorabile. Să fiţi sănătoşi prieteni dragi şi să ne reauzim cu bine în anul ce tocmai bate la uşă!
La Mulţi Ani!
Cora, superb!!!
RăspundețiȘtergereLa multi ani!!!
Sa ne citim si in 2016!!!
Succes in proiectele viitoare legate de calatorii.
Mulţumesc mult, Liliana! Asemenea şi ţie îţi doresc!
RăspundețiȘtergereFotografiile sunt de poveste! Vă doresc un an 2016 cel puţin la fel de ''călător'' precum cel care tocmai s-a încheiat. La mulţi ani!
RăspundețiȘtergereMulţumesc, Simona! Doamne ajută, aşa să fie! La Mulţi Ani şi ţie. Şi tot ce-ţi doreşti să se îndeplinească în 2016.
ȘtergereLa multi ani, Cora, si la cat mai multe calatorii la fel de interesante si in 2016!
RăspundețiȘtergereMulţumesc, Larisa! An Nou fericit şi ţie îţi doresc, plin de realizări pe toate planurile!
ȘtergereSincere felicitari. M-a impresionat foarte tare Elveția, abia aștept să ajung și eu în Țara Cantoanelor în 2016. La mulți ani și multe călătorii în continuare !
RăspundețiȘtergereBun venit pe acest blog!
ȘtergereMulţumesc pentru vizită şi aprecieri!
An nou fericit îţi doresc şi ţie. Să ai parte de cea mai memorabilă vacanţă în Ţara Cantoanelor. Cu siguranţă are cu ce să te încânte indiferent în ce parte mergi :) .
Mulţumesc!
RăspundețiȘtergereEh, da! Cu asemenea peisaje cred si eu ca ai avut un an de poveste. Iti doresc un 2016 cel putin la fel de frumos dar si mai bogat in calatorii!
RăspundețiȘtergereElvetia arata de vis din pozele tale, asa tare ma ispitesc ca imi vine sa-mi rezerv maine o vacanta acolo :)
Mulţumesc, Aliceee! Doamne ajută, aşa să fie!
Ștergere