Turist în oraşul meu

Am tot evitat să scriu despre Sibiu, oraşul în care m-am născut, am crescut şi trăiesc. Motive sunt multe. Poate e nedrept  totuşi ca mereu să vorbesc despre oraşe europene iar despre oraşul în care trăiesc să nu pomenesc nimic.  Acesta este şi motivul pentru care m-am decis să scriu aceste rânduri. Trebuie să recunosc că mai există oraşe în România care pot încă să surprindă.  Sibiul este unul dintre acestea. Un oraş care a avut puterea să devină mai mult decât era în urmă cu cinci sau zece ani.

Mă mândresc cu faptul că oraşul meu a fost desemnat în anul 2007 Capitală Cultural Europeană, datorită tradiţiilor şi a patrimoniului cultural pe care îl deţine. Mă mândresc cu faptul că oraşul Sibiu ocupă locul 8 în top 10 cele mai idilice locuri europene, realizat de revista Forbes din Statele Unite. Da, ai citit bine!  Descris precum un oraş mic situat în inima Transilvaniei, cunoscut datorită frumuseţilor naturale, a peisajelor şi a istoriei bogate, Sibiu a depăşit Roma, capitala Italiei, în clasamentul american. Şi asta nu este tot. Sibiul este singurul oraş din România care a primit cotaţia maximă de trei stele în cel mai renumit ghid turistic din lume – Ghidul Michelin! Poate vă întrebaţi ce înseamnă aceste 3 stele. Ei  bine, conform ghidului Michelin, Sibiul este un oraş din ţară care trebuie  „neapărat vizitat”. Acest oraş  a împlinit cu succes toate cele nouă criterii de analiză pe care le folosesc specialiştii Michelin atunci când evaluează fiecare locaţie, indiferent de ţara în care se află. Este vorba despre prima impresie a vizitatorului, renumele sau popularitatea locaţiei, numărul de monumente şi de muzee, de zone protejate sau diversitatea activităţilor disponibile ale acestor spaţii, premii sau alte forme de recunoaştere, valoarea artistică şi istorică a locului, estetica locurilor, autenticitatea şi farmecul locului, accesibilitatea locală pentru vizitatori şi ospitalitatea locuitorilor. Recunosc că Sibiul este un oraş care te face să fii mândru  de faptul că trăieşti şi îţi desfăşori activitatea în cadrul lui.

Pentru că problemele şi preocupările zilnice mă fac să parcurg oraşul de cele mai multe ori privind în jos, foarte pe fugă, zilele trecute m-am găndit să ies la pozat, aşa cum aş fi făcut dacă eram turist. Aşadar, am încălţat o pereche de şlapi, încă era „vară”, mi-am spânzurat la gât aparatul foto  şi fără să fiu în criză de timp am luat-o la pas prin centru vechi al oraşului. A fost o experienţă interesantă şi totodată un prilej de bucurie să văd că, încet dar sigur, oraşul a devenit un punct de atracţie. Plimbându-mă pe strada pietonală Nicolae Bălcescu m-am uitat cu atenţie la fiecare trecător. Puteam să pariez care este de-al locului şi care este turist.  Germanii sunt cei mai numeroşi, urmaţi de austrieci şi spanioli . Pe alocuri întâlneşti grupuri de turişti care ascultă atenţi vorbele cine ştie cărui ghid, tineri europeni veniţi în aventuri turistice individuale, elevi sosiţi cu şcoala, dar şi români. Mulţi români. Turiştii români sunt cel mai uşor de recunoscut.  Îi recunoşti după comportament  şi după aparatele foto atârnate la gât, neapărat Nikon sau Canon, neapărat DSLR şi neapărat însoţiţi de consoarte  pregătite ca la fiecare fântână şi fiecare pod să facă poze gen „iola”... Ce nu îmi place pe această stradă: pavajul. Pe mijloc piatra cubică neşlefuită te face să îţi pui întrebarea dacă cel care a avut ideea să pună o astfel de piatra a avut boală pe femeile ce poartă pantofi cu toc. Şi cum pe margini  nu poţi merge că sunt terase, nu îţi rămâne decât  să înaintezi pe „şanţul” de pe mijlocul străzii, sau să renunţi şi să poposeşti la o bere pe una din terasele aflate aici. Atenţie însă, dacă este aglomerat, atunci înseamnă că este ieftin. Aici de la o terasă la alta berea variază de la 5 la 7 lei.

 

Turiştii care vin în Sibiu îşi pot începe vizita cu Piaţa Mare, o piaţă dreptunghiulară cu o lungime de 142 m şi lăţime de 93 m. A devenită, odată cu evenimentele din decembrie ’89, un simbol, un fel de „ kilometrul 0” al oraşului. Menţionată pentru prima dată în 1411 ca fiind principala piaţă de cereale, aici având loc carnavalurile, adunările publice şi execuţiile medievale, piaţa este înconjurată de vechile case nobiliare medievale, unele dintre ele  vechi de 500 de ani.  Pe o latură a pieţei se află un simbol de marcă al oraşului, Palatul Brunkenthal, locul de început al promovării artei în această parte a Europei. Clădirea a fost construită în mai multe etape, între anii 1778-1788, şi a avut ca destinaţie iniţială reşedinţa baronului Samuel Brukenthal. Muzeul Brukenthal este primul muzeu deschis oficial în România în anul 1817, la acea vreme având 1090 de picturi din colecţia baronului  Brukenthal. Program de vizită în perioada verii: Marţi-Duminică 10-18. Luni şi prima zi de marţi din fiecare lună este închis.Program de iarnă : Miercuri –Duminică 10-18. Luni şi Marţi închis.

În imaginea de mai sus avem în stânga Casa Albastră, în care în 1844 a luat fiinţă Academia de Drept, devenită ulterior sediu al Societăţii de Ştiinţe Naturale. Urmată apoi de Palatul Brukenthal. În faţă se poate observa cea mai impozană clădire din Piaţa Mare. În această clădire a avut sediul C.E.C-ul, iar din anul 2005 a intrat în renovare generală, clădirea adăpostind în acest moment Sediul Central al Primăriei Sibiu. Puţin mai la dreapta se află Biserica Romano-Catolică construită în stil baroc între anii 1726-1733, urmând că în 1738 să i se adauge un turn clopotniţă.

În dreapta putem observa deja unul dintre cele mai cunoscute monumente ale oraşului, Turnul Sfatului, care face legătura între Piaţa Mare şi Piaţa Mică. Potrivit unor documente turnul are o vechime de aproape 700 de ani. Pe vremuri turnul avea doar patru etaje şi servea ca fortificaţie a porţii de intrare din cea de-a doua serie de fortificaţii a cetăţii Sibiului. Pentru că se afla situat chiar lângă clădirea în care se aduna ”sfatul oraşului” a primit numele de Turnul Sfatului. De-a lungul timpului clădirea a suferit multe modificări pentru a ajunge în forma pe care o vedem astăzi. Cei care doresc să vadă o panoramă a Sibiului ( înălţimea este echivalentă cu cea a unei clădiri cu patru etaje ), contra sumei de 2 lei, pot urca în turn.  De sus se poate admira Piaţa Mare, Piaţa Mică, Piaţa Cibin, centrul, cartierele Vasile Aron şi Terezian, gara, dealul Guşteriţei, iar în zilele senine o privelişte deosebită a Munţiilor Făgăraş.

La numărul 13 se află clădirea care adăposteşte în prezent sediul Forumului Democrat al Germanilor din România ( prima clădire din dreapta).  Clădirea are o istorie foarte bogată. Cunoscută drept casa Lutsch, de la numele unuia dintre proprietarii săi din sec. XVI-XVII, clădirea în care a funcţionat şi restaurantul „Dunărea”, a fost, înainte de toate, prin anii 1400, sediul prepoziturii. Ultimele cercetări au stabilit că respectiva casă era una dintre cele mai însemnate din Sibiu.

În zilele toride de vară fântăna din Piaţa Mare oferă un adevărat spectacol trecătorilor. În fundal este Forumul German

E timpul să pornim spre Piaţa Mică sau „Ringul cel mic” cum mai este cunoscut. Piaţa Mică reprezintă un important punct turistic pentru orice vizitator, fiind legată de Piaţa Mare şi Piaţa Huet prin tuneluri înguste de un farmec deosebit dar şi prin străduţe pietruite ( cu aceiaşi piatră cubică ca şi în centru, deci fără tocuri :D).

Latura nordică a pieţei are o formă circulară, cu clădiri de formă concavă, din care lipseşte portalul boltit specific celor din Piaţa Mare. Latura sudică prezintă clădiri cu arcade semicirculare susţinute de portanţi. Comună tuturor imobilelor este pe lângă înălţime, existenţa loggilor la parter unde, pe vremuri negustorii îşi protejau mărfurile realizate în atelierele meşteşugăreşti.

 O imagine foarte cunoscută a Sibiului în ochii turiştilor este peisajul acoperişurilor istorice. Acoperişurile se evidenţiază prin faimoşii "ochi", ferestre mici de formă ovală cu ridicături asemănătoare pleoapelor. Aceste acoperişuri au fost fotografiate de mii de ori şi au ajuns în toate colţurile lumii, purtate de aparatele foto ale celor care au vizitat oraşul.

La numărul 26 se află Muzeul de Istorie a Farmaciei, o clădire în al cărui spaţiu timp de trei secole, a funcţionat farmacia” La Ursul Negru”.  În colecţia muzeului se găsesc peste 6600 de piese ce prezintă evoluţia medicaţiei şi a tehnicilor farmaceutice de-a lungul timpului. O legendă spune că, deasupra intrării în imobil se găsea un bolovan  imens susţinut doar de o pânză de paianjen, aceasta urmând a se prăvăli peste cel neîncrezător în efectele benefice ale locaţiei unde, sute de ani s-au desfăcut doar leacuri.

Clădirea cu opt arcade din imagine, a fost construită în sec. XV şi a avut mai multe destinaţii. Prima dată a purtat numele de „Hala Măcelarilor” pentru că adăpostea foarte multe măcelării. Mai târziu etajul a aparţinut postăvarilor iar în sec. XVIII a fost depozit de cereale, şi pentru scurt timp sală de spectacole.  În anul 1781 cu ocazia lucrărilor de restaurare a fost amplasată pe faţada clădirii stema oraşului. În prezent clădirea poartă numele de Casa Artelor şi adăposteşte Muzeul de Etnografie Săsească „ Emil Sigerus”.

Edificiul care adăposteşte „Casa Luxemburg”(foto dreapta), a fost construit pe prima incintă de fortificaţie a aşezării ”Villa Hermani”, devenit ulterior Hermannstadt, adică Sibiul de azi. Până nu demult era cunoscută drept” Casa Roşie”, dar după restaurările din anii 1999-2003 finanţate de Marele Ducat de Luxemburg, aceasta a primit numele actual.

Suntem foarte aproape de un veritabil simbol al oraşului, Podul Minciunilor cel mai popular loc din Piaţa Mică. Podul Minciunilor leagă cele două sectoare ale Pieţei Mici, permitând legătura dintre Oraşul de Jos şi Oraşul de Sus. Podul a fost inaugurat în anul 1860, la un an de la confecţionare, şi este primul pod din fontă din România şi al doilea din Europa. Dar nu acest lucru atrage turiştii ca un magnet, ci nenumăratele legende legate de numele său.

Din cauza faptului că acest pod a fost primul ridicat fără piloni de sprijin, i s-a mai spus şi „podul culcat”. Ori, în dialectul săsesc”culcat” este omonimul cuvântului „minciună”. Astfel aveau să se ţeasă tot felul de „poveşti” pe seama podului. Bătrânii locului îi atribuiau chiar şi „calităţi” umane. Ei spuneau că podul „simte” fiecare neadevăr rostit de cei care îl străbat, începe să geamă într-un mod tipic, care dă fiori, încheieturile scârţâie ameninţător iar balustrada dă impresia că va ceda în orice moment, mincinosul urmând să se prăbuşească în gol.

O altă legendă vorbeşte despre faptul că Piaţa Mică fiind piaţa negustorilor era, pe cale de consecinţă şi cea a tocmelilor şi negocierilor. Uneori, aşa cum se întâmplă în orice troc, existau şi clienţi păcăliţi. Aceştia se întorceau cu marfa cumpărată şi îi aruncau de pe pod pe negustorii prinşi cu ocaua mică.

O altă legendă spune că pe acest pod obişnuiau să se plimbe cuplurile de îndrăgostiţi. Tinerii îşi jurau acolo iubire veşnică, iar fetele afirmau că sunt fecioare. Însă, după noaptea nunţii, se descoperea că unele fete erau mincinoase. Acestea erau târâte pe pod, fiind apoi aruncate peste balustradă.

Şi o ultimă legendă spune că în Sibiu locuiau mulţi cadeţi care studiau la Academia Militară. Aceştia îşi dădeau întâlnire pe pod cu tinerele domnişoare localnice, le promiteau multe şi apoi erau lăsate să-şi aştepte în zadar băieţii care bineînţeles uitau de ele şi de jurămintele de amor.

Tot în Piaţa Mică se află şi Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”(clădirea verde). Clădirea a fost construită în stil neogotic, între anii 1865-1867, şi a avut destinaţie de club, bibliotecă, centru de şcolarizare a calfelor şi locul expoziţiilor produselor meşteşugăreşti. După restaurarea din 1989 a devenit sediul Muzeului „Franz Binder”. La ora actuală muzeul are 3000 de exponate.

 La câteva minute de mers pe jos, în Piaţa Huet, se găseşte una dintre cele mai frumoase şi impresionante clădiri gotice din Transilvania, biserica Evanghelică. Cu siguranţă ai văzut măcar o imagine cu această biserică al cărui turn domină centrul oraşului. Deşi este frumoasă şi impunătoare pe dinafară, dacă nu ai intrat niciodată în ea, ai pierdut plăcerea de a admira una dintre cele mai frumoase biserici gotice de la noi din ţară. Turnul  bisericii are o înălţime de 73,34 m şi este unul dintre cele mai înalte din Transilvania. Pentru a obţine o panoramă a Sibiului trebuie să băntui înălţimile pe cele 192 de trepete lustruite de tălpile vizitatorilor ce se intersectează pe scara în stil melc până dau nas în nas cu schelele de fier ce te poartă spre înălţimi. Dacă suferi de rău de înălţime te sfătuiesc să nu rişti. Urcuşul este destul de neplăcut. Mai trebuie să precizez faptul că singurul român înmormântat în Biserica Evanghelică este fiul lui Vlad Ţepeş, Mihnea cel Rău care a fost asasinat chiar în curtea bisericii.

Şi câteva imagini realizate din turnul Bisericii Evanghelice.

La final nu-mi mai rămâne să vă spun decât că Sibiul este un oraş în care nu te plictiseşti, ai ce să faci de dimineaţa şi până seara, fie că eşti un împătimit de cultură, fie că îţi place să te distrezi sau, de ce nu, să le faci pe amândouă. Până una alta după o astfel de plimbare, vă recomand un răgaz în Muzeul Satului, cel mai mare muzeu în aer liber din România.