" Lumea este ca o carte, iar cel ce nu călătoreşte citeşte doar o pagină..." - Sf. Augustin
"Suntem cu toţii pelerini în această călătorie, doar că unii dintre noi au hărţi mai bune" - Nellson R. DeMille.

vineri, 14 ianuarie 2011

Răsărit de soare în Olympic Beach

Stau şi mă întreb: oare ce poate fi mai frumos decât un răsărit de soare la malul mării? Cred că toată lumea este tentată când se află la mare, să fotografieze un răsărit sau apus de soare. Sunt două momente unice cu care ziua începe şi apoi se încheie. Nu te poţi întoarce acasă fară o astfel de imagine. Pentru că nici eu nu fac excepţie de la regulă, acest entuziasm cuprinzându-mă şi pe mine, după ce ceasul a dat deşteptarea, mi-am luat aparatul foto şi am plecat spre plajă.



Încă soarele nu-şi facuse simţită prezenţa. Am aruncat o privire în stânga şi în dreapta, era pustiu, doar câţiva pescăruşi aşteptau să înceapă o noua zi. În sfârşit la ora 5:50 la orizont zăresc soarele înălţându-se spre cer.
Constat cu surprindere că fiecare răsărit de soare este unic, atrăgând atenţia printr-un colorit deosebit şi contraste cromatice puternice. Un moment de mare emoţie, pe care mulţi îl aşteptăm cu nerăbdare la fiecare revedere cu marea… Privesc cu nerăbdare acea linie a orizontului, în care cerul sărută marea şi pe care apare încet - încet, un punct roşu care devine tot mai mare, aducând strălucire pe întreaga boltă cerească.
Povestea acestui răsărit de soare începută la ora 5:50 se sfârşeşte rapid la ora 6:00, atunci când soarele s-a plictisit de sesiunea de modelling şi s-a înălţat repede spre cer. Cu toate că preferam să mai rămână puţin la nivelul orizontului. Practic în câteva minute se termină tot. Dacă nu ai fost pe fază în acest scurt interval de timp, nu-ţi rămâne decât să aştepţi o nouă zi, un nou răsărit, sperând că altă dată norocul îţi va surâde!
Pentru că fiecare răsărit de soare este unic, încântător şi romantic în egală masură; mai ales dacă îl prinzi pe plajă, la mare; m-am gândit ca această incursiune să se repete şi în alte dimineţi.
Zis şi făcut. O nouă zi, un alt răsărit de soare. Este ora când toată lumea încă visează. Debutul primelor raze nu s-a lăsat mult aşteptat, aşa că profit de ocazie şi trag câteva cadre, mai ales că în această dimineaţă norii şi-au făcut simţită prezenţa oferind un spectacol pe cer. Din nou răsăritul de soare este plin de calităţi şi mistere. Şi din nou te îndeamnă la visare...

Din păcate timpul nu iartă. Aşa că iată-ne ajunşi în ultima zi de vacanţă, în care mai pot să hoinăresc pe plajă la aceste ore matinale. Drept urmare, o iau din nou din loc pentru a surprinde un alt răsărit de soare la malul mării.

După circa 2 minute, sunt pe ţărm unde soarele timid îşi face apariţia la orizont. Este ora când marea devine cristalină, când pescăruşii se joacă în zbor şi parcă totul capătă viaţă. Doar sunetul valurilor izbindu-se la mal îţi mai pot distrage atenţia. Sunt clipe în care îţi doreşti ca timpul să stea în loc. Aceste momente nu se pot exprima suficient de bine în cuvinte ele trebuiesc admirate pur şi simplu.Când eşti pe litoral, nu merită ratată o plimbare pe malul mării atunci când ziua încă se îngână cu noaptea. Aceste trăiri puternice care te încearcă la malul mării, te fac să înţelegi că viaţa aceasta este un cadou atât de preţios, de care trebuie să ne bucurăm din plin, în cel mai frumos mod.
Putem face asta începând prin a admira şi preţui frumuseţile ce ne înconjoară la tot pasul. Toate aceste frumuseti se întâmplă în fiecare zi a vieţii noastre. Aşa este şi răsăritul de soare o splendoare ce trebuie: admirat, savurat şi musai fotografiat!

5 comentarii:

  1. Wow! Niste fotografii fantastice Cora. Imi permiti sa te intreb ce aparat folosesti tu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc!Mă bucur că îţi plac!
      Da, nu e nici un secret.:))Toate pozele de pe blog sunt făcute cu un Nikon L110. La postarea aceasta am şi câteva cadre realizate cu un Fuji Film S9600.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Da! :) Îmi este dor de o plimbare pe plajă la răsăritul soarelui! :) Şi până în august...

      Ștergere
  3. Da imi este foarte dor de mare,de soare.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...