" Lumea este ca o carte, iar cel ce nu călătoreşte citeşte doar o pagină..." - Sf. Augustin
"Suntem cu toţii pelerini în această călătorie, doar că unii dintre noi au hărţi mai bune" - Nellson R. DeMille.

sâmbătă, 26 februarie 2011

De-a v-aţi ascunselea cu veveriţele

Iarna ne oferă la fiecare pas o mare varietate de subiecte atunci când vine vorba de fotografie. Peisaje superbe, lacuri îngheţate, brazi acoperiţi de nea, flori de gheaţă pe ramurile copacilor, sunt preferatele noastre atunci când dorim să imortalizăm în imagini paradisul iernii. Însă, în momentul în care dintr-un peisaj hibernal îşi face apariţia o vietate, lucrurile încep să se complice.
A fotografia o veveriță este o provocare, uneori o încercare grea. Veverițele sunt animale timide dar foarte active. Ne uimesc prin săriturile lor, de pe o creangă pe alta, la mare înălțime, dar și prin viteza cu care aleargă pe ramurile arborilor, de care se agață cu ghearele lor ascuțite. 
Dacă ai multă răbdare, noroc și puțină imaginație, se pot scoate imagini bunicele. Deși, răbdarea nu este punctul meu forte, am reușit totuși, anticipându-le mișcările, să le surprind în diferite ipostaze. Ba mai mult, am izbutit să le fotografiez în timp ce  privirile noastre s-au intersectat. În general ochii animalelor sunt foarte expresivi  oferind adâncime fotografiilor.
Vechii greci îi spuneau skiouros, denumire rezultată din alăturarea cuvintelor skia - care înseamnă umbră și oura - însemnând coadă. Drăguță, jucăușă și deloc agresivă, veverița este foarte ușor de recunoscut după coada sa stufoasă, mai lungă decât întregul său corp.
Deși sunt diferențe foarte mari între acestea, există în prezent peste 300 de rase de veverițe, împărțite în șapte mari familii, însă cele mai cunoscute și mai numeroase sunt: veverița gri, veverița de arbore și veverița roșcată. Veverița roșcată pe care am fotografiat-o eu, măsoară cel mult 20-25 de centimetri, are o blană în noanțe de la cărămiziu la negru roșcat, burta albă și o coadă lungă și pufoasă. Unele dintre exemplarele acestei rase au smocuri roșcate sau negre pe urechi, acestea devenind mai pronunțate în timpul iernii. Trăiește în pădurile de conifere, unde găsește din belșug hrana ei preferată: semințe și conuri de pin sau de brad.

În această imagine sugea seva de pe trunchiul copacului 

Toate imaginile au fost trase cu : Nikon L110 & FujiFilm S9600
Fotografierea veverițelor a fost o experiență deosebită, pe care sper să mai ocazia să o repet.

duminică, 20 februarie 2011

O zi pe Valea Loarei


Aşa cum se spune despre Olanda că este ţara lalelelor, despre Austria că este ţara valsului, şi despre Franţa se spune că este ţara castelelor. Bineînţeles, castele există peste tot în Europa, însă niciuna dintre ţările europene nu se poate lăuda cu o aşa concentraţie de palate şi castele, cum este Valea Loarei.


sâmbătă, 19 februarie 2011

Skiathos, insula din umbra lui Athos

Una dintre cele mai frumoase zile ale mele petrecute pe pământ elen, a fost chiar ultima zi de vacanţă. Cu atât mai bine, am încheiat o vacanţă frumoasă şi am rămas cu amintiri extraordinare. Excursia a combinat călătoria cu autocarul dar şi croaziera cu vaporul.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...