" Lumea este ca o carte, iar cel ce nu călătoreşte citeşte doar o pagină..." - Sf. Augustin
"Suntem cu toţii pelerini în această călătorie, doar că unii dintre noi au hărţi mai bune" - Nellson R. DeMille.

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Povestea unei fotografii (1 )

Pentru că fiecare fotografie are o poveste, o idee, o întâmplare ...   începând de astăzi, voi începe o nouă serie de articole intitulate” Povestea unei fotografii”. Se spune că: singurul mod în care poţi opri timpul este să faci o fotografie, iar singurul mod de a da timpul înapoi este de a o privi!  
Aşadar, pentru acest prim articol am ales o fotografie a castelului Chambord, cel mai mare castel de pe Valea Loirei şi un superb exemplu de arhitectură renascentistă. Un castel într-adevăr regal – regal prin grandoare. 
După o vizită destul de fugară prin interior am ieşit afară pentru a descoperi o bucăţică  din frumuseţea acestui loc. Întregul domeniu ce înconjoară castelul este imens, are 5 5oo ha. Speram să văd un mistreţ, pentru că pe proprietatea Chambord hoinăresc mistreţi sălbatici, dar se ascund, cu excepţia toamnei, când este sezonul împerecherii. Pe drum până să ajungem la Chambord vâzusem mai mulţi mistreţi, dar de data aceasta speram să pot să-i şi fotografiez.  Timpul scurt pe care îl aveam la dispoziţie pentru fotografii m-a obligat să mă îndrept spre micuţa tribună de unde se poate admira cel mai bine această bijuterie. M-am aşezat pe o bancă pentru câteva minute, timp în care norii "curgeau" deasupra mea. Era o linişte deplină. Rar mi se întâmplă să ajung în faţa unui obiectiv turistic şi să nu fie nimeni în jurul meu. De data aceasta puţinii turişti erau fascinaţi de interiorul castelului, lăsându-mi mie plăcerea de a mă simţi ca în propria mea grădină. Nu era timp pentru meditaţie, deşi mi-ar fi plăcut să zăbovesc mai mult, aşa că sub ameninţarea norilor de ploaie  trag câteva cadre. La scurt timp soarele îşi arată din nou faţa pe cer, iar întregul spectacol al norilor se dă uitării. Ce am pierdut pentru a realiza acest cadru? Probabil vizitarea a 2-3 camere, care fie vorba între noi sunt cam la fel cu celelalte, însă am prins acest spectaculos moment al zilei pe care am acum ocazia să vi-l prezint.
Până la următoarea poveste să auzim numai de bine. Şi, nu uitaţi: fotografia este arta de a fura timpului o firimitură de clipă!

8 comentarii:

  1. Da, sunt de acord cu tine ca singurul mod de a opri timpul este sa faci o fotografie ...
    Imi place fotografia de astazi, contrastul da un efect fabulos. Astept sa vina vara si voi mai da o fuga la Chambord.
    Astept cu interes si restul articolelor din aceasta serie ;).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Larisa!
      Poate prinzi un apus de soare la Chambord! :)

      Ștergere
    2. Daaa, exact asta intentionez anul asta. Sa ajung acolo la apus. E bine pus la punct planul :)). Dar dupa 1 iunie as vrea.

      Ștergere
    3. Aştept cu interes fotografiile tale :)

      Ștergere
  2. Fotografia este minunată! Am mai admirat pozele făcute de tine la Chambord şi în alte articole; sunt superbe! Noi când am fost la Chambord am renunţat complet la vizita în interior tocmai pentru a ne putea bucura privirea în linişte cu exteriorul castelului, cu măreţia lui şi cu tot ceea ce îl înconjoară.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Simona!
      Eu am vrut să le fac pe amândouă. Şi am reuşit! Dar e adevărat că tot pe fugă. Castelul merită vizitat şi în interior. De exemplu: de pe teraasele lui ai nişte privelişti fabuloase asupra întregului domeniu!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...