" Lumea este ca o carte, iar cel ce nu călătoreşte citeşte doar o pagină..." - Sf. Augustin
"Suntem cu toţii pelerini în această călătorie, doar că unii dintre noi au hărţi mai bune" - Nellson R. DeMille.

miercuri, 18 mai 2011

Descoperiţi pas cu pas Muzeul Satului din Sibiu

În urmă cu câteva zile, un amic din capitală, văzând câteva imagini cu morile de vânt, m-a întrebat dacă pozele sunt imortalizate la Muzeul Satului din Bucureşti. Când i-am spus că pozele sunt realizate în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu, m-a întrebat vizibil surprins:” Aveţi aşa ceva?” Da, avem un astfel de muzeu, în care te poţi pierde fără probleme o zi întreagă, spre deosebire de cel din Bucureşti, pe care îl poţi străbate în 2-3 ore.
Ei bine dragilor, cu această ocazie am aruncat un ochi în albumul cu poze şi m-am hotărât să vă port virtual printr-un tur al muzeului.


Pentru cei care nu ştiu, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA sau Muzeul Satului -  cum este cunoscut de localnici -  este cel mai mare muzeu în aer liber din Europa. Da, aţi citit bine! Este dispus într-un spaţiu grandios de 96 de ha în pădurea Dumbrava la 4 km de centrul Sibiului, pe şoseaua ce leagă oraşul  de Staţiunea Păltiniş. După trei ani de la deschidere, în anul 1966, reputatul muzeolog olandez Bernet Kempers l-a descris ca fiind „cel mai frumos muzeu în aer liber din Europa”.















          
Odată ajuns aici vei fi răsplătit cu o privelişte de poveste, unde aleile care măsoară 10 km, te poartă prin toate zonele ţării. Aici poţi afla o fărâmă din istoria şi arhitectura rurală dar şi lucruri neştiute despre tradiţiile şi obiceiurile ţăranului român, care încet-încet se pierd în negura vremii. Practic muzeul este o reconstrucţie fidelă a satului românesc cu tot ce presupune el:  gospodării, mori de vânt şi de apă, biserici, restaurante, mijloace de transport sau obiecte tradiţionale dar şi un lac de 6 ha, în care se oglindesc morile de vânt dobrogene. Angajaţii muzeului, de regulă pensionari, vă stau la dispoziţie pentru a vă explica despre olărit sau despre ştergarele tradiţionale ca şi cum v-ar explica bunicii voştri. 
Imagine realizată la ora 7 dimineaţa 
Printre activităţile de agrement propuse de Muzeul în aer liber, cea mai apreciată este plimbarea cu barca ( tarif 20 lei ora ), de unde ai posibilitatea de a fotografia , noi perspective, mai dinamice, asupra satului tradiţional. De asemenea pescuitul, în orice formă s-ar derula şi pe orice fel de timp, nu înseamnă decât: relaxare, pasiune şi adrenalină ( tarif 70 lei ziua). Însă chiar dacă sunteţi un pescar dibaci, cantitatea de peşte cu care puteţi pleca acasa este de 5 kg, restul se plăteşte cu 12 lei/kg.




Dacă intraţi pe poarta principală, după ce coborâţi câteva zeci de trepte, prima imagine care vă apare în faţă, este imaginea acestui lac imens. 

Apoi dacă o luaţi la stânga pe uliţa morilor, veţi avea ocazia să vedeţi un bac din Topalu, judeţul Constanţa (foto stânga) dar şi un pod plutitor pe cablu din Turnu Roşu, judeţul Sibiu ( foto dreapta).






Tot aici un alt punct de atracţie este Monoxila ( Gr. Monoxilos „ Un singur lemn ) – cel mai arhaic mijloc de plutire, realizat individual pentru pescuit. A fost utilizat la noi din sec.X pentru traversarea apelor mari cu oameni şi poveri. Exponatul prezentat în muzeul din Sibiu are lungimea de 11 m şi a fost folosit pentru transportul unei sarcini mai mari – fie o moară plutitoare, fie un pod plutitor. A fost descoperită cu ocazia inundaţiei Siretului în anul 1970, în malul nisipos surpat, din apropierea oraşului Bacău.
În faţă se află un pavilion de prezentare a mijloacelor de transport populare, colectate din întreaga ţară. În următoarele imagini de la stânga la dreapta avem aşa: teleagă (Viştea de Jos- Braşov), car de boi (Costeşti - Vâlcea), căruţă pictată pentru nuntă (Ludoş- Sibiu), căruţă pictată dobrogeană (Topologu Tulcea).
Şi uite aşa am ajuns într-un colţ aparte al muzeului. Este vorba de zona morilor de vânt. Angajaţii muzeului susţin că această colecţie de mori este una foarte importantă, fiind cea mai valoroasă colecţie din Europa. Ea cuprinde 5 mori de mărimi diferite  aduse special din Dobrogea,  zonă secetoasă unde nu au putut exista mori hidraulice. Printre cele 5 mori de vânt se află şi o moară cu pânze. Este singura moară de vânt cu pânze din România şi a fost adusă în muzeu în anul 1966, din localitatea Curcani judeţul Constanţa.
Folosite în ţara noastră din vechime, morile de vânt au cunoscut cea mai mare răspândire în Dobrogea, unde sunt atestate documentar pentru prima dată în 1585. Lipsa apelor curgătoare şi existenţa vânturilor pe tot parcursul anului explică de ce Dobrogea a fost în trecut „ ţara morilor de vânt”. Dar să le luăm pe rând.








Moara de vânt din Frecăţei judeţul Tulcea este o moară „cu pivot”, tipul cel mai răspândit în Dobrogea. Caracteristică este existenţa unui pivot central numit „ babalâc”, în jurul căruia poate fi rotită întreaga construcţie a morii, pentru a se orienta aripile în direcţia vântului.
Exemplarul din imagini este o moară cu etaj, catul inferior fiind folosit ca spaţiu de depozitare, iar etajul adăpostind cele două instalaţii de măcinat. Urcarea sacilor cu făină se făcea prin exterior, cu ajutorul unui troliu manual fixat pe unul din cele două balcoane închise.

Moara de vânt cu pânze din Curcani judeţul Constanţa, face parte din tipul morilor de vânt „cu pivot” la care întreaga construcţie împreună cu aripile se rotesc în direcţia vântului. Ceea ce o deosebeşte însă esenţial de celelalte trei mori cu pivot expuse în acest muzeu este sistemul de captare a forţei motrice a vântului, folosind în locul aripilor de scândură 12 aripi de pânză sub forma unor vele triunghiulare. Această moară este un exponat deosebit de valoros, fiind ultimul şi deci singurul exemplar din acest tip de moară din România care a supravieţuit până în zilele noastre.


Pe lângă morile de vânt cu pivot, la care orientarea aripilor în direcţia vânului se realiza prin rotirea întregii construcţii, în nordul Dobrogei a existat şi un al doilea tip de moară de vânt, denumită de localnici moara”căciulata” sau moara rotundă, la care construcţia sub formă de turn înalt este fixă, iar acoperişul – „căciulă”- poate fi întors ca o cupolă turnată, împreună cu aripile, în direcţia de bătaie a vântului. În imagini avem o moară de vânt cu căciulă din Bestepe, judeţul Tulcea.







 Moară de vânt joasă, cu o singură instalaţie -  Enisala, judeţul Tulcea ( foto stânga) şi Moară de vânt cu etaj Dunâvat, judeţul Tulcea ( foto dreapta)


De la morile de vânt, trecem un mic poduleţ pentru a vedea o moară plutitoare din  Lucăceşti, judeţul Maramureş.



















Tot în zona morilor, pe malul lacului , se află o cherhana şi un adăpost de pescari provenit dintr-un sat de pescăresc – Mahmudia, judeţul Tulcea . A fost transferat în anul 1972 şi reconstruit în anul 1974, şi reprezintă ca arhitectură şi funcţionalitate palafite ale Deltei, apărute legat de sistemul evolutiv, tradiţional, de recoltare, prelucrare şi valorificare a peştelui din Deltă.


Cherhanaua este o construcţie dreptunghiulară, din lemn, acoperită cu stuf ( bătut nemţeşte ) şi compartimentată în două încăperi. Accesul de pe Dunăre la cherhana, se face de pe un debarcader „ ponton” montat pe piloni de stejar, amplasat perpendicular pe mijlocul prispei în dreptul uşii de intrare. În interior sunt adăpostite lăzile necesare depozitării peştelui, coşurile de nuiele, maşina de zdrobit sarea sau gheaţa şi o parte din uneltele de pescuit.

Gheţăria ( Mahmudia, judeţul Tulcea) este instalaţia pentru conservarea peştelui, construită de obicei în apropierea unei cherhanale. Gheţăria este alcătuită dintr-o groapă adâncă de 1 m, căptuşită cu malduri de stuf, deasupra căruia se află un acoperiş în două ape, realizat dintr-un schelet de „căpriori” de brad, încheiaţi dulghereşte, pe o cunună din grinzi de stejar, învelit în stuf bătut după tehnica „nemţească”. Gheaţa se recoltează iarna, se aşează în straturi de 10-12 cm, intercalate cu paie. Uneori când este mai frig se toarnă apă peste straturile de gheaţă încât acestea formează un bloc masiv, acoperit cu malduri de stuf. Această gheţărie a fost reconstruită în 1994, de meşterii din Delta Dunării.
















În apropiere se află o gopodărie de pescari  din Mahmudia, judeţul Tulcea. Întregul complex este format dintr-o locuinţă cu grajd, coteţ de păsări, moară de vânt şi cuptor de pâine -  transferat în anul 1974 şi reconstruit în anul 1975. Gospodăria de pescari, formează împreună cu cherhanaua şi gheţarul, un ansamblu expoziţional, unitar şi reprezentativ pentru civilizaţia piscicolă a Deltei Dunării.













Mergem mai departe şi în drum întâlnim o moară plutitoare  din Munteni, judeţul Vâlcea(foto 1,2,3); o fântână cu vârtej şi tracţiune animală din  Chirnogeni, judeţul Constanţa(foto 4) dar şi un pavilion – loc de popas din Piatra, judeţul Maramureş(foto 5).






După o plimbare relaxantă pe aleile pline de flori, ce poate fi mai pitoresc decât un popas, la umba stejarilor seculari, la „Cârciuma din Bătrâni”, hanul tradiţional din cadrul muzeului. E imposibil să-l ocoleşti şi asta pentru că mirosul de mititei te îmbie de la distanţă. Aici poţi să te "lupţi" cu un ciolan pe varză sau cu slăinuţă, ceapă roşie ori cârnăciori de toate felurile care te aşteaptă cuminţi pe platouaşele din lemn. Din meniu nu lipsesc nici sărmăluţele făcute ca la mama acasa, dar nici vinul de calitate servit în căni de lut...






Probabil vă întrebaţi de unde îi vine numele de „Cârciuma din Bătrâni”. Am aflat şi eu, că undeva între Transilvania şi Ţara Românească, există o localitate numită Bătrâni. Hanul a fost construit în jurul anului 1850 în această localitate din judeţul Prahova, şi a fost adus în muzeu în anul 1988. De atunci, este locul ideal pentru a savura, în tihnă, într-un cadru rustic, bucatele tradiţionale româneşti.



Şi pentru că tot vorbeam mai devreme de activităţi de agrement, de curând s-a creat un nou loc unde vizitatorii se pot delecta. Este vorba despre o „popicărie”, o construcţie din lemn utilizată pentru jocul de popice, gen de sport răspândit în numeroase sate din România, încă de la începutul secolului al XIX-lea. Clădirea a fost construită de meşterii din Răşinari în anul 1920, în staţiunea montană Păltiniş, la 32 km de oraşul Sibiu. Se află lângă Cârciuma din Bătrâni iar preţul unei ore este de  5 lei de persoană.









Gospodărie pomicolă – Bălăneşti, judeţul Gorj
Mergem mai departe şi descoperim o moară cu tracţiune animală din localitatea Sânpetru, judeţul Timiş. Pe teritoriul României morile cu cai sunt cunoscute încă din antichitate, fiind descoperite mai multe exemplare ce datează din perioada anterioară cuceririi romane. În anul 1977 au fost descoperite  în gospodăria unui agricultor svab, Peter Wischet, elemente ale unei astfel de mori, construită în 1829 şi demontată în 1940. Zilnic această moară funcţiona aproximativ zece ore, cu două ore pauză la prânz. În acest timp putea măcina 500 kg de grâu sau 1000 kg de porumb. Moara din muzeu a fost reconstruită pe baza unor imagini foto, desene de epocă şi a documentaţiei primite din Kikinda ( Serbia ) prin intermediul Muzeului Etnografic din Belgrad, iar reconstruirea a avut loc în anii 1997-1998.
Foto 1: Teasc de in cu berbeci – Cristian, judeţul Braşov, Foto 2:Teasc de vin -  Cristian, judeţul Sibiu, Foto 3: Teasc de vin – Vinţ, judeţul Alba

Locomobil Hugo – Pâncota, judeţul Arad





Gospodărie de oloier – Livada, judeţul Hunedoara


Gospodărie pomicolă – Vlădeşti, judeţul Vâlcea ( stanga) şi Cramă de vie – Bălăneşti, judeţul Gorj ( dreapta)












În imaginile de mai jos avem o povarnă cu roată hidraulică din Sârbeşti, judeţul Gorj care datează din anul 1935. Povarna este o locaţie unde se fabrică băuturile alcoolice distilate, în special ţuica şi rachiul. Instalaţia de distilat băuturile alcoolice, cu roată de irigat şi cazane de cupru,  dispune de două înstalaţii de distilat (cazane), alimentate cu un gheab hidraulic spre cazane, la care aducţia apei se realizează cu o roată hidraulică mare. Instalaţia este adăpostită într-o construcţie monocelulară cu cerdac, iar evacuarea fumului  se realizează printr-un coş, care se ridică deasupra coamei acoperişului.
De aici vă propun să ne abatem puţin de la drumul asfaltat şi să ne rătăcim  puţin prin pădurea răcoroasă pentru a descoperi  alte gospodării dar şi o stână.
Prima gospodărie care ne iese în cale este din zona Branului, zonă cu o intensă viaţă pastorală, a fost adusă în muzeu în anul 1972. Gospodăria cu ocol întărit din Măgura, judeţul Braşov, datează de la 1844 şi reprezintă forma cea mai evoluată şi interesantă cunoscută de arhitectura pastorală românească, cu o largă răspândire în regiunile muntoase ale ţării. 








Stână cu trei încăperi -  Muntele Colţii Giuvalei, judeţul Argeş


Şi uite aşa am ajuns în locul meu favorit din întregul muzeu. O poieniţă plină cu flori, cu cărări pietruite, cu o stână, căsuţe ca în poveşti, dar şi un mic cimitir.


Stână cu două încăperi – Muntele Puru, judeţul Alba.










Staul păstoral – Răşinari, judeţul Sibiu.

Staul poligonal – Ludeştii de Sus, judeţul Hunedoara

Colibă pastorală cu „ surlă „, judeţul Dâmboviţa










Colibă pastorală - Jieţ, judeţul Hunedoara





Revenim pe aleea asfaltată, care poartă numele de uliţa păstrilor şi vizităm o gospodărie de boştinari – lumânărari din Sebeşul de Jos, judeţul Sibiu.










V-aţi obosit? Dacă da, acum aveţi posibilitatea să vă trageţi răsuflarea şi să poposiţi pentru câteva minute pe băncile din faţa scenei de pe lac. Pe această scenă se desfăşoară manifestări cultural-artistice, manifestări care dau viaţă Muzeului în Aer Liber.

















Spectacol de dans folcloric mexican susținut de grupul AZTLAN. Originari din Teteles, Statul Puebla, cele şase perechi de dansatori au adus în faţa publicului sibian dansuri din Mexico City, Guerrero, Veracruz, Jalisco şi Puebla, acompaniaţi fiind de patru muzicieni.
Spectacol de dans folcloric mexican susținut de grupul AZTLAN.
Spectacol de dans folcloric mexican susținut de grupul AZTLAN.
Spectacol de dans folcloric mexican susținut de grupul AZTLAN.
Pentru că am ajuns la jumătatea traseului nostru, mă grăbesc să vă prezint o piuă hidraulică cu batere orizontală, vâltoare şi admisie prin „butoni” din Sichieviţa, judeţul Caraş-Severin.














Din dreptul unei troiţe de piatră cu chilie  din Răşinari, judeţul Sibiu; drumul se bifurcă. Noi o luăm prin stângă şi admirăm prima clădire, o casă de găitănar din Şcheii Braşovului, judeţul Braşov.









Foto stânga: Gospodărie – atelier pentru prelucrarea cânepii şi de funărit – Săsăuşi, judeţul Sibiu;
Foto dreapta: Gospodărie de prelucrare  a cânepii – Lisa, judeţul Braşov.




Gospodărie- atelier de prelucrare a chihlimbarului - Colţi. judeţul Buzău








Gospodărie – atelier de olar – Obârşa, judeţul Hunedoara
Gospodărie – atelier de olar – Corund, judeţul Harghita
Gospodărie – atelier de olar – Obârşa, judeţul Hunedoara

Gospodărie – atelier de olărit – Marginea, judeţul Suceava
Gospodărie – atelier de olar – Sasca Română, judeţul Caraş- Severin

Biserica din lemn” Pogorârea Sfântului Duh” este originară din satul Dretea, comuna Mănăstireni, judeţul Cluj. A fost demontată în octombrie 2003 şi reconstruită în mai-august 2004, de unul din cei mai mari meşteri restauratori de biserici, din zilele noastre. Este a doua biserică din cadrul muzeului, căreia i s-a restituit funcţia slujitoare, cultică, prin slujbele duminicale sau speciale, ocazionate de obiceiurile şi sărbătorile ţărăneşti pe care le organizează muzeul din Sibiu.
















Casă de miner aurar din Corna, judeţul Alba
Gospodărie – atelier de prelucrare a pietrei din Cupşeni, judeţul Maramureş

Dârstă cu două valuri şi două vâltori – Nistoreşti, judeţul Vrancea






Dârstă cu un val şi cu vâltoare – Moeciu de Sus, judeţul Braşov

Piuă hidraulică cu batere orizontală şi vâltoare – Prigor, judeţul Caraş - Severin


Piuă cu ciocane şi vaiagă – Jiet judeţul Hunedoara





Trecem un pod şi ne îndreptăm spre Biserica de lemn " Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril".



































Biserica este originară din satul Bezded, situat pe o vale îngustă din judeţul Sălaj şi a fost salvată de la distrugere prin transferul şi reconstrucţie în muzeu în anul 1990. Construcţia datează din anul 1754. Biserica are un acoperiş imens şi o intrare micuţă. O legendă spune că a fost special construită aşa, pentru ca turcii să nu poată intra călare, iar pe credincioşi să-i oblige  să se aplece în faţa lui Dumnezeu. Picturile făcute cu migală în culori vesele ne surprind încă de la intrare. Sunt opera de artă a unui om simplu, din popor, rămas anonim. Iar înăuntru ne atrage atenţia pictura ce înfăţişează răstignirea lui Iisus. Din păcate nu am imagini din interior, pentru că este interzis folosirea bliţului, iar imaginile nu sunt de cea mai bună calitate.
Lângă biserică se află o troiţă de piatră  din Cacova, judeţul Sibiu. A fost ridicată probabil la începutul secolului XIX, fiind cioplită în piatră masivă şi a avut rolul de troită de răscruce din interiorul satului. În viziunea arhaică, răscrucea era locul de tangenţă cu o altă dimensiune a unei alte lumi condusă de spiritele răului, ale întunericului, ale tărâmului subteran.

Complex arhitectural (duplex de gospodării ), Călineşti – Berbeşti, judeţul Maramureş


Complex arhitectural  - Stolojani – Tg. Cărbuneşti, judeţul Gorj









Gopodărie – atelier de dogar – rotar – Obârşa, judeţul Hunedoara

















Complex arhitectural , Călineşti – Berbeşti, judeţul Maramureş












Gospodărie – atelier de spătar – Răsculiţa, judeţul Hunedoara















Gospodărie de negustor ambulant – Goieşti – Vidra, judeţul Alba
Casă din Munţii Apuseni ( Şcoala memoriala "Avram Iancu"),  Stăneşti, Poiana Vadului, judeţul Alba

În imaginile de mai jos puteţi vedea o moară cu şase „ ciuturi „ din Galeşoaia, judeţul Gorj. O construcţie bicelulară, pe piloni cu punte de acces( locuinţa morarului şi moara propriu-zisă), bârne de ştejar, acoperiş în două ape. Având mai multe ciuturi apa este dirijată prin şase scocuri.




  
















Cam acesta este în mare Muzeul Satului din Sibiu. Spun în mare, pentru că întreg muzeul cuprinde 149 de monumente care conţin la rândul lor 346 de construcţii cu peste 35 000 de obiecte de inventar. Însă, dacă eşti în criză de timp şi doreşti să redescoperi muzeul dintr-o perspectivă deosebită, o poţi face prin intermediul plimbărilor cu caleaşca trasă de cai, care pe perioada iernii este înlocuită cu o sanie (preţul unei plimbări este de 60 de lei/oră). Dacă vrei să intri din casă în casă, ca să vezi cum se trăia şi se muncea odinioară la ţară, ai nevoie cu siguranţă de mai multe zile. 
Aşa arată o zi sibiană, petrecută departe de aglomeraţia oraşului. Sunt puţine locuri în Sibiu unde poţi savura într-un cadru pitoresc mâncăruri  preparate la ceaun. Unde să respiri aer curat, să te plimbi nestingherit pe aleile pavate, să te aşezi pe o bancă, sau pe iarbă, să te uiţi pur şi simplu la cerul albastru sau să zâmbeşti urmărind zborul unui fluture.
Concurs de preparare de gulyás

la ziua denumită generic “hungarikum”. 

















                            Există însă Muzeul Satului. Locul acesta rupt de cotidian, de freamăt şi de zgomotul maşinilor. Un loc preferat şi de doi pictori din Chişinău, dornici an de an, să păşească într-o altă lume absolut fascinantă. Un spaţiu calm şi cald, încărcat parcă de spiritualitatea caselor strămutate, un spaţiu ce pare sa păstreze tihna zilelor simple, a zilelor lesne ghidate nu de semafoare şi trenduri, ci de credinţe şi obiceiuri. Şi îl regăsesc zi de zi, la fel de primitor, cu aceiaşi bancă simplă, aceiaşi oameni primitori, acelaşi cer senin, acelaşi spaţiu de respiro.

Alte imagini şi articole din muzeu puteţi vedea :
http://corasb.blogspot.com/2011/11/vraja-iernii.html                 - imagini de iarnă
http://corasb.blogspot.com/2011/10/venit-venit-toamna.html    - imagini de toamnă
http://corasb.blogspot.ro/2012/12/mos-nicolae-adus-zapada-la-sibiu.html - imagini panoramice de iarnă 

Notă: Prin acest articol doresc şi eu să adaug un motiv la campania "499 de motive să fii turist în România" organizată de prietenii de la Ghiduri Turistice împreună cu agenţia de turism Turist Center. Împreună trebuie să promovăm frumuseţea ţării noastre România!

7 comentarii:

  1. Nu mai stiu de cate ori am vazut imaginile astea insa le-as tot vedea iar si iar, sunt superbe!
    Imi place si aranjarea pe care ai facut-o pozelor astfel incat sa se vada acelasi locsor in mai multe anotimpuri. Super!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc!
    Ştiu că am cam exagerat cu postatul pozelor din muzeu. Ce să fac...asta este în general locul unde mă relaxez făcând poze.:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari pntru fotografii Cora! Sunt splendide! La fel si locul, idel pentru plimbare si relaxare! Iar felul in care ai imbinat anotimpurile este minunat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc mult, Larisa!
    Dacă ajungi vreodată prin Sibiu, anunţă-mă! Poate facem o plimbare împreună prin aceste locuri de vis :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci de invitatie. O sa-ti dau un semn cand ajung prin Sibiu.

      Ștergere
  5. Corina, m-ai lasat cu gura cascata. Pozele sunt superbe si este excelenta ideea ta de a alatura poze din diferite anotimpuri. Am fost si eu la Muzeul Satului din Sibiu, dar nu am avut decat o ora la dispozitie si nu am vazut mare lucru. Nici nu stiam ca este atat de mare. Trebuie neaparat sa ajung acolo din nou.
    Articolul tau este excelent si merita premiul cel mare la concursul de pe ghiduri-turistice. Din pacate, castigatorul va fi ales prin tragere la sorti. Stiu ca nu pentru asa ceva ai participat, dar iti doresc succes. Sper sa castigi tu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Oana pentru aprecieri. Mă bucur că ai avut răbdare să parcurgi întregul articol. Referitor la poze, asta este avantajul când eşti aproape, ai ocazia să imortalizezi muzeul în orice perioadă a anului.
      Dacă vei ajunge vreodată pe aici, te rog să mă anunţi. Poate facem o plimbare împreună! :)

      PS: Remarc că te-ai apucat serios să citeşti articolele înscrise în concurs! :) Am cam fost pe urmele tale! :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...