" Lumea este ca o carte, iar cel ce nu călătoreşte citeşte doar o pagină..." - Sf. Augustin
"Suntem cu toţii pelerini în această călătorie, doar că unii dintre noi au hărţi mai bune" - Nellson R. DeMille.

vineri, 8 iunie 2018

Ascensiune pe ghețarul Kitzsteinhorn - 3.203 m

De curând am fost întrebată de ce am ales din nou Austria ca destinație de vacanță?! De fiecare dată la această întrebare răspunsul vine într-o fracțiune de secundă fără a sta prea mult pe gânduri. Am ales Austria pentru că ne era dor de priveliștile incredibile ale Alpilor, pentru lacurile sale limpezi, pentru că suntem pasionați de activități în aer liber și nu în ultimul rând pentru raportul calitate-preț. 
Austria este o țară alpină și oriunde te-ai afla nu ești departe de munți, de pajiști verzi, de păduri răcoroase sau de vârfurile ei stâncoase pudrate de zăpadă chiar și în mijlocul verii. Această țară are ceva pentru fiecare, iar pe iubitorii de activități în natură, îi așteaptă cu nenumărate trasee care merită explorate nu doar iarna la schi, ci în orice anotimp. 
În Austria se fac drumeții pe jos, cu bicicleta, motocicleta, sau se zboară deasupra văilor cu parapanta special pentru a admira măreția Alpilor. O vom admira și noi în cele ce urmează, din telecabina ce ne poartă la 3029 m altitudine, pentru că astăzi voi continua seria articolelor dedicate vârfurilor celebre cu prezentarea vârfului Kitzsteinhorn, de 3.203 m. Nu are superlativele de altitudine și masivitate ale ghețarilor din Alpii francezi sau elvețieni, însă acolo sus deasupra stațiunii Zell am See - Kaprun se deschid în fața ochilor priveliști splendide ale naturii virgine a Parcului Național Hohe Tauern dar și  asupra celor mai impunătoare piscuri ale Alpilor austrieci, cum sunt Großblockner (3.798 m), Großvenediger (3.662 m ) și Hocheiser ( 3.206 m), ce merită admirate și fotografiate.
Așadar, la jumătatea lunii mai am pornit la drum prin Austria, în căutarea celor mai frumoase panorame montane. Astfel, am dedicat o zi întreagă unei regiuni denumită de austrieci ”Europa Sportregion”, zonă aflată în apropiere de Salzburg, alcătuită din trei stațiuni apropiate: cocheta Zell am See, Kaprun cu ai săi 3000 de locuitori, dar și alți 1000 de proprietari de case de vacanță și ghețarul Kitzsteinhorn.
Acolo sus vom ajunge. 😉 În prim plan lacul Zell am See, în fundal ghețarul Kitzsteinhorn
Kitzsteinhorn este un vârf de munte situat pe lanțul central al Alpilor din munții Hohe Tauern, landul Salzburg. I-a adus renume, cel puțin în lumea schiului, micuțul sat alpin Kaprun - acum o stațiune luxoasă - , care se află la 7 km în sudul Zell am See-ului, la intrarea în valea cu același nume. Pentru a înlesni accesul în acest paradis al schiului și nu numai, a fost necesară construirea unor telecabine în trei secțiuni: acestea duc la Langwied (1.976 m), la Centrul Alpin (2.450 m) și ultima secțiune la Stația Montană ”Top of Salzburg” ( 3.029 m) - vârful zonei Salzburg, aproape de crestele Kitzsteinhorn-ului. 
Deoarece telecabina nu a putut face față numărului mare de turiști, a fost construit un funicular lung, paralel cu cele două secțiuni de jos. Acest funicular parțial subteran a suferit în 11 noiembrie 2000 un incendiu catastrofal, care a răpus viețile a 155 de schiori. Povestea începe la ora 9:02 când funicularul pornește spre ghețarul  Kitzsteinhorn. Imediat după plecare ventilatorul electric aflat într-o cabină nesupravegheată, a luat foc, din cauza unor erori de proiectare care a cauzat supraîncălzirea unității. Focul a topit conductele din plastic care transportau fluidul hidraulic inflamabil din sistemul de frânare, având ca rezultat pierderea de presiune a fluidului care a provocat trenul să oprească în mod neașteptat la 600 de metri în tunel. Câteva minute mai târziu, conducătorul de funicular, care se afla în cabina de la capătul superior al trenului, a dat semnal că un incendiu a izbucnit și a raportat la centrul de control, încercând apoi să deschidă ușile acționate hidraulic. Însă pierderea de presiune a sistemului a împiedicat funcționarea acestora. Conducătorul de funicular a pierdut apoi contactul cu centrul de control, deoarece focul a ars printr-un cablu de alimentare de 16 kV care se întindea pe toată lungimea pistei, provocând o întrerupere totală în întreaga stațiune de schi. Pasagerii, în acest stadiu conștienți de incendiu și în imposibilitatea de a ieși pe ușă, au încercat pentru a scăpa să spargă ferestrele acrilice rezistente la șocuri. Douăsprezece persoane aflate în partea din spate a funicularului, au reușit cu succes să spargă fereastra cu un bâț de schi, urmând apoi sfatul unui alt pasager fost pompier voluntar timp de 20 de ani, trecând în jos pe lângă foc și pe sub fum. Ceilalți pasageri rămași blocați și-au pierdut cunoștința din cauza fumului toxic. În cele din urmă, conducătorul a reușit să deblocheze ușile, permițându-le pasagerilor conștienți să fugă în sus, prin tunel, departe de foc. Tunelul acționează ca un cuptor uriaș, absoarbe oxigenul  și trimite rapid fumul otrăvitor, căldura și focul cuprinzând întregul tunel. Toți pasagerii care urcau pe jos, precum și conducătorul de tren, au fost asfixiați de fum și apoi arși  de focul înfricoșător. Fumul a continuat să se ridice în tunel, ajungând la Centrul Alpin situat la capătul de sus al pistei, la 2.450 m altitudine. Doi muncitori care au văzut fumul, au fugit în Centrul Alpin, au alertat angajații și clienții și au scăpat printr-o ieșire de urgență. Din nefericire ei au făcut greșeala de a lăsa ușile de ieșire deschise, un factor care a crescut efectul de coș de fum în tunel, permițând aerului să scape în sus mai repede și intensificând în continuare focul. Între timp, centrul era plin de fum și toți, cu excepția a patru persoane, au scăpat din centru. Pompierii au ajuns în centru și au salvat unul din cei patru, în timp ce ceilalți au fost asfixiați. După această tragedie, de altfel și cea mai mare tragedie petrecută pe teritoriul Austriei, funicularul nu a mai funcționat niciodată, el fiind înlocuit cu o telegondolă, cea în care urmează să ne urcăm și noi.😐Stațiile au fost abandonate, iar tunelul sigilat, rămânând nefolosit până în zilele noastre.
Stația de telecabina Panoramabahn  - 929  m, punctul de plecare deasupra norilor.
Ei bine, cu această poveste proaspăt întipărită în memorie, cu clasicele emoții, dar și cu nelipsita frică de a circula cu un mijloc de transport suspendat, ne îndreptăm spre casa de bilete. Achităm cei 42 euro de persoana + 2 euro - o garanție care se lasă pentru cardul primit și ne urcăm într-o telecabină cu 6 locuri, numită Panoramabahn. Urcarea cu aceste telecabine moderne de transport pe cablu se face pe un perete aproape vertical, lungimea traseului fiind de 2.548 de metri, pe care îl parcurgem în aproximativ 15 minute. În această zi de mai, majoritatea telecabinelor urcau goale astfel încât ne permitem luxul de a călătorii singuri. Peisajul din jur este spectaculos, motiv pentru care punem aparatele foto la treaba. Recunoaștem însă, că am făcut asta mai mult pentru a uita, pentru o clipă, că ne aflăm deasupra abisului. Știm deja, că în astfel de momente, aparatul foto este cel mai bun prieten.😉
La capătul primului traseu, în stația numită Langwied aflată la 1.976 metri altitudine, schimbăm telecabina cu telescaunul - Langwiedbahn și ne continuăm urcarea până la stația Alpin Centre la cota 2.450 m. Este cea mai înfricoșătoare porțiune și al naibii de lungă, traseul având o lungime de 1460 de metri, cu o diferență de nivel de 474 metri. Deși durata traseului este de aproximativ 15 min, noi am avut impresia că am zburat deasupra hăului o vesnicie. 
Un zâmbet și un salut de la un schior învățat cu înălțimile 😊
Și acum, la câteva zile distanța, când am ajuns cu picioarele pe pământ, am încă un nod în gât și în minte acele priveliști năucitoare. Îmi amintesc cu oarecare strângere de inimă că singura mea grijă în momentul în care m-am urcat în telescaun și am constatat că nu îmi pot ține rucsacul în spate din cauza spațiului limitat, a fost să nu îmi cadă în abis. Sau mai rău, să nu pierd portofelul cu acte pe care îl aveam în buzunarul din spate al blugilor. Analizând acum la cald situația, am scăpat onorabil doar cu pierderea capacului de la obiectivul aparatului foto, care năstrușnic s-a desprins de pe obiectiv, a țopăit frumos pe banchetă, apoi s-a strecurat ștrengărește prin spațiul limitat aflat între banchetă și spătar, făcând un triplu salt până jos în prăpastie. Așadar, atenție mare, ca nu cumva, de emoții, să vă pierdeți vreun bun, sau mai rău, să pierdeți cardul de acces, deoarece numai cu el puteți trece de la un mijlocul de transport la altul, sau să vă mai puteți întoarce. Partea bună dacă parcurgeți acest traseu cu telescaunul - da, există și o parte bună, cine ar fi crezut?! - este că se pot vedea, evident cu puțin noroc, marmotele care stau tolănite pe pietre la soare.
Valea Zell am See și stațiunea Kaprun
În foto 5 vă spuneam ca aici vom ajunge. Ei bine, lacul Zell am See fotografiat din sens opus
Ajungem la ultima telecabina pe care trebuie să o luăm pentru a ajunge la punctul terminus al traseului, dar nu înainte de a trece puțin și prin Alpin Centre, de la cota 2450 de metri. La Alpin Centre există o porțiune largă de platou, unde se găsesc mai multe stații de plecare - sosire pentru diverse instalații pe cablu, magazinul Intersport, punct cu Wi-Fi, restaurante, centre de închiriat echipament sportiv, școli de schi, punct de prim ajutor etc. 




















Aici, la cota 2.450 m cel mai mult mi-a plăcut senzația de a păși pe zăpada moale, în adidași. Aveai impresia ca te afli la mare pe nisip. De altfel si temperaturile erau mult mai prietenoase decât jos în stațiunea Kaprun.

Ultimul segment l-am parcurs cu Gipfelbahn, o telecabină mare, care ne-a dus de la cota 2450 metri până la  Gipfelwelt, punctul cel mai apropiat de vârful ghețarului Kitzsteinhorn, aflat la 3.029 de metri altitudine. Lungimea traseului este de 2208 de metri, pârtia maximă de 42%,cu o diferență de nivel de 577 metri. De menționat este faptul că această telecabină se laudă că are cel mai înalt pilon din lume, cu o înălțime de 113,6 metri. Dar și capacitatea telecabinei este impresionantă, ea asigurând transportul unui număr de 60 de persoane la un singur transport, asta însemnând transportul unui număr de 680 persoane pe oră. Timpul de conducere este de 20 de minute, iar viteza maximă poate să atingă 36 km/h.
Odată ajunși în punctul cel mai înalt al zonei Salzburg, pe care austriecii l-au decretat ca fiind ”Top of Salzburg”, suntem întâmpinați de o ceață deasă. Dacă ceața nu ar fi fost prezentă, de pe această platformă, s-ar fi putut admira priveliști impresionante ale văii Kaprun, ale Zeller See-ului și ale lanțului de vârfuri din Kalkalpen, pentru că ghețarul este înconjurat de cele mai semețe piscuri ale Alpilor austrieci. Pentru identificarea acestora au fost montate mai multe panouri explicative. 
Kitzsteinhorn este locul în care se schiază încă din 1904, când aici funcționa o bază a vânătorilor de munte austrieci, și care, în 1965 a devenit primul ghețar - domeniu de schi din Austria. De altfel, este și singura regiune de schi a landului Salzburg, unde daca nu ai rău de înălțime, se poate ajunge foarte ușor datorită celor 17 telecabine și lifturi ultra - moderne, asigurându-ți astfel plăceri absolute pe pârtiile special amenajate, unde zăpada este garantată 365 de zile pe an. Așadar, dacă sunteți împătimiți ai acestui sport, nu este nevoie să verificați calendarul, ghețarul Kitzsteinhorn vă așteaptă, pentru că în această regiune este clar că schiurile niciodată nu se urcă în pod.
Dacă nu schiați, aici, în vârf de munte, aveți la dispoziție un cinematograf cu ecran panoramic - World Cinema 3000, unde puteți urmări filmul naturii, premiat la Cannes, ”Kitzsteinhorn - The nature” care rulează pe un ecran de 8 metri lățime. Eu vă recomand să străbateți tunelul săpat direct în stâncă, preț de câteva sute de metri, pentru a ajunge pe marginea stâncii la alte platforme panoramice, aflate de partea cealaltă a tunelului. 













Ne luăm rămas bun de la Kitzsteinhorn cu promisiunea ca într-o bună zi ne vom întoarce, îndreptându-ne spre stația de telecabină. Dacă urcarea a fost cum a fost, coborârea cu telescaunul este adrenalină pură. Alte emoții, alte temeri. Jos, la stația de telecabină Panoramabahn, din vale, există un bancomat unde se introduce cartela de acces la mijloacele de transport și se recupereaza garanția lăsată la urcare. Sau, renunțând la cei 2 euro, se poate păstra cartela ca suvenir, dovada clară că ați fost acolo.
Dacă vreodată veți porni la drum prin Europa, pentru a descoperi cele mai  frumoase panorame montane, sau pentru cele mai bune pârtii de schi și ajungeți întâmplător în zona Kaprun - Zell am See, indiferent că este vară sau iarnă, nu ratați ocazia de-a urca până la Kitzsteinhorn! Veți descoperi o regiune a cărui peisaj montan cu siguranță vă va fascina!

Un comentariu:

  1. Austria este absolut superba! Si noua ne place muuult. Si cred ca asa e pentru toti iubitorii de munte :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...