" Lumea este ca o carte, iar cel ce nu călătoreşte citeşte doar o pagină..." - Sf. Augustin
"Suntem cu toţii pelerini în această călătorie, doar că unii dintre noi au hărţi mai bune" - Nellson R. DeMille.

marți, 22 iulie 2014

Finlanda, a-27-a ţară pe harta mea

Helsinki mi-a rămas în minte ca un oraş îndepărtat dar extrem de select în care nu am visat  niciodată că o să ajung. Dar cum viaţa îţi oferă uneori numai surprize plăcute, iată că în vara trecută am avut parte de una dintre cele mai frumoase aventuri, începută dis de dimineaţă din oraşul-port al Estoniei – Tallinn, de unde am pornit într-o croazieră pe Marea Baltică spre Helsinki. Helsinki este capitala Finlandei şi totodată cel mai mare oraş din această ţară, având aproximativ 1,1milioane de locuitori în zona metropolitană. Pentru că Finlanda este izolată de restul ţărilor scandinave şi europene, cel mai folosit mijloc de transport este vaporul. Ruta Tallinn - Helsinki este cea mai populară, durând aproximativ 2 ore. 
Era o zi superbă de august când am părăsit în viteză hotel Susi grăbindu-ne să prindem prima cursă spre Helsinki. Am ajuns în portul Reisasadam din Tallinn, principalul port de călători din Estonia,  în jurul orei 7:00 pentru a ne îmbarca pe vasul de croazieră M/S Superstar care îşi aştepta răbdător pasagerii. Eram pregătiţi şi bucuroşi să începem o nouă zi de vacanţă în cea mai îndepărtată capitală în linie dreaptă la nord de Sibiu. Formalităţile de îmbarcare s-au derulat rapid şi iată-ne pe pasarela de acces la navă. N-aş putea să vă spun cât de lungă era nava, sau câti călători erau alături de noi, şi nici măcar câte nivele avea,  însă pot să vă spun că priveliştea de pe cea mai înaltă punte spre superbul Tallinn, era una minunată. Cât priveai cu ochii puteai admira întinderea portului, cele mai înalte clădiri din centrul Tallinnului, precum şi autoturismele şi autocarele care se îmbarcau odată cu noi.
M/SSuperstar este un feribot de mare viteză deţinut de Estonia, care şi-a început activitatea  pe ruta Tallin-Helsinki pe 21 aprilie 2008. A fost construit  undeva în Italia iar interiorul navei a fost conceput de doi designeri italieni: Carlo Ciribi şi Alessandro Cestaro. Vasul poate transporta peste 2000 de pasageri şi 450 de autoturisme.
Cu o precizie elveţiană, la ora 8 fix, nava se desprinde de ţărm şi porneşte pe apa înspumată a Balticii. Ne desprindem de priveliştea matinală a mării pentru a savura micul dejun, urmând ca mai apoi  să plecăm în recunoaştere. Vasul este foarte spaţios, astfel încât îţi poţi petrece timpul de călătorie fie la  „Star-class” fie la „Comfort class” sau chiar la „Business class”. În timpul croazierei  se poate  face shopping, se poate merge la spa şi la piscină,  se pot vizita restaurante sau pur şi simplu putem admira marea şi cerul înnegurat. În partea din spate a vaporului se află un salon, mare, elegant, închis cu geamuri uriaşe unde se găseşte un bar şi multe multe canapele. Aici pasagerii îşi pot savura cafeaua în linişte sau se pot delecta privind programele ce rulează pe monitoare.
Debarcăm în Ţara lui Moş Crăciun în jurul orei 10. Unde după o scurtă, dar foarte scurtă şedinţă foto, pornim cu autocarul tocmit dinainte spre locul de întâlnire cu ghidul local,  o doamnă foarte energică, deşi era trecută bine de prima tinereţe. Până în Piaţa Senatului unde avea loc întâlnirea şi de unde urma să plecăm într-un tur pietonal, ne bucurăm de primii stropi de ploaie, o ploaie hotărâtă cum numai în nord se poate vedea, dar şi de cel mai mare oraş al Finlandei.
Mă aşteptam într-un fel să avem parte de vreme mohorâtă, nu ştiu de ce, probabil, pentru că  de fiecare dată când mă gândesc la Helsinki îmi trec prin minte acele toamne ploioase cu cer gri şi oameni zgribuliţi, pierduţi sub straturile de haine groase.  Ei bine, această imagine, însoţită de miturile despre Moş Crăciun şi renii săi fideli, fac din minunata metropolă maritimă o destinaţie mai puţin populară în rândul iubitorilor de aventuri toride. Însă, turiştii care se sfiesc să introducă oraşul din îndepărtata ţară nordică pe lista lor de destinaţii turistice, ratează poate cea mai frumoasă experienţă. Helsinki este un oraş uimitor, perfect pentru cei care adoră marea dar şi pentru cei a căror inimă bate la unison cu ritmurile agitate ale oraşului cosmopolit. De altfel, vara, Helsinki pune la dispoziţia turiştilor 29 de plaje cu nisip fin şi o apă de culoarea smaraldului.
Vara, imaginea oraşului este alta, chiar dacă la orice magazin sau tarabă, suvenirurile cu Moş Crăciun aşteaptă să fie cumpărate. În jur, oamenii sunt relaxaţi şi zâmbitori - nici nu-mi imaginez cum ar putea fi altfel într-o ţară cu un nivel de trai atât de ridicat unde salariul mediu depăşeşte 3 mii de euro pe lună; ploile sunt de sucurtă durată şi calde iar poate cel mai important, zilele sunt mai lungi.
Helsinki este un oraş suficient de mare cât să le permită cosmopoliţilor să savureze aerul de metropolă dar îndeajuns de mic încât să le îngăduie visătorilor să-l parcurgă pe jos, iar atracţiile turistice nu sunt situate departe unele de altele. Noi avem la dispoziţie o zi întreagă pentru a explora oraşul situat pe coasta sudică, pe malul golfului Finic, chiar vis-a-vis de Tallinn, pentru că spre seară trebuie să ne îndreptăm spre port unde ne aşteaptă un alt vas de croazieră care ne va purta din nou pe Marea Baltică spre capitala Estoniei.

Înainte de a vă prezenta câteva locuri importante care merită văzute, trebuie să menţionez faptul că Helsinki este printre cele mai curate oraşe pe care le-am vizitat vreodată. De altfel el apare pe locul 9 în top 100 cele mai curate oraşe din LUME. Fiind un oraş elegant, modern, bogat şi foarte civilizat,  preţurile de aici sunt considerabil mai mari decât în alte capitale europene. Cu toate astea, Helsinki este un oraş în care te simţi de-al casei, asta poate şi pentru că finlandezii ştiu să facă turism, sunt amabili şi mereu dispuşi să ajute. Mi-a plăcut în mod special modul în care ghida finlandeză şi-a prezentat oraşul, cu mândrie şi poveşti pline de umor, făcându-ne astfel să trecem mai uşor printre stropii de ploaie care au pus stăpânire pe întregul oraş. 

De vizitat:
Piaţa Senatului


Prioritatea principală a oricărui turist trebuie să fie Piaţa Senatului, considerată inima Helsinkului. Orice tur al oraşului începe aici. A fost proiectată între 1830-1852 şi are forma unui pătrat în care se pot admira patru clădiri care încadrează acest spaţiu larg: Palatul Guvernului, clădirea Universităţii,  Biblioteca Naţională şi cea mai frumoasă catedrală pe care am văzut-o în ultimul timp, şi probabil cel mai fotografiat monument din ţară atât de pe mare cât şi de pe uscat.
Catedrala 

Cu siguranţă Catedrala luterană din Helsinki este una dintre cele mai populare atracţii din capitala Finlandei. Statisticile spun că anual peste 350 000 de vizitatori intră în acest templu magnific alb. Am urcat şi noi şirul de scări înşelător de abrupte  pentru a vizita măreţul edificiu care domină piaţa.

Cupolele verzi, decorate cu auriu, se văd deasupra oraşului chiar înainte de a debarca în port. De pe acoperiş statuile sfinţilor apostoli, veghează întregul oraş. Construcţia a fost finalizată în anul 1852. În faţa Catedralei, lângă statuia lui Alexander II, este locul de plecare al autobuzelor turistice şi bineînţeles un punct de informare turistică.

Universitatea
Biblioteca Naţională

Este decorată din belşug cu elemente de arhitectură finlandeză. Între ferestre sunt coloane corintice albe, care intră în contrast cu faţada galbenă.

Primăria 


Clădirea primăriei (Kaupunginatalo) a fost ridicată iniţial în alt scop. Până în 1833 ea a fost sediul hotelului Seurahuone.


Biserica Temppeliaukio ( Biserica în stâncă)

Pe străzile şerpuitoare ale cartierului Toloo, pe un mic deal, între clădiri se află Biserica din Stâncă. Este o piesă uimitoare de arhitectură modernă. A fost construită în întregime sub pământ, măsoră 12 metri înălţime şi are o formă circulară. Biserica are o excepţională acustică, motiv pentru care este folosită şi ca sală de concerte.




Sala Finlandia

A fost creată de cel mai mare arhitect finlandez, Alvar Aalto fiind o locaţie populată pentru congrese şi concerte. Se află vis a vis de Muzeul Naţional şi este construită în întregime din marmură albă. Sala are o capacitate de 340 de locuri dispuse semicircular, beneficiind de un echipament tehnic excelent.


Eduskunta ( Casa Parlamentului )

Sala de 200 de locuri a fost creată de J.S. Siren, în stil clasic al anilor 1920 şi a fost inaugurată oficial în 1931.
Catedrala Uspenski 

Catedrala Uspenski este cea mai mare biserică ortodoxă  din Europa Occidentală. Creată de arhitectul rus Alexey Gornostaev, catedrala a fost construită după moartea acestuia, între anii 1862-1868, în timpul ocupării Finlandei de Imperiul Rus. Ca şi catedrala luterana, Catedrala Uspenski este construită pe un deal şi poate fi admirată aproape din orice parte a oraşului.
Muzeul Naţional al Finlandei

Muzeul se află într-o clădire clasică, în curs de renovare. Exponatele includ artefacte şi obiecte ce au legătură cu istoria Finlandei.

După ce am luat oraşul la picior este timpul să ne relaxăm într-unul din parcurile uriaşe care fac din Helsinki o destinaţie verde cu o floră luxuriantă. Apropo, aici zonele verzi însumează peste 3700 de hectare.
Alegem parcul Esplanadi aflat în apropierea portului, între Kauppatori şi teatrul suedez, unde avem parte de un superb concert la scenă deschisă. 

De aici o luăm încet în jos şi ajungem în portul principal unde ne aşteaptă "Kauppatori", piaţa de la malul  mării, de unde putem cumpăra suveniruri, fructe şi tot felul de preparate din peşte. Din primăvară până-n toamnă, localnicii vând aici tot felul de produse finlandeze proaspete şi tone de suveniruri. De jur împrejurul pieţei sunt cafenele şi terase unde vă puteţi relaxa sau admira iahturile care poposesc aici. În piaţa Kauppatori puteţi experimenta cel mai bine spiritul viu al  oraşului Helsinki.






Bineînţeles că din nou ploaia ne goneşte, aşa că nu ne rămâne decât să plecăm într-o croazieră pe mare. Din piaţa Kauppatori luăm un feribot spre Suomenlinna, un buchet de insule pe care se află cea mai mare cetate a imperiului suedez. Construită în 1778 pentru a proteja partea de est a imperiului, a căzut mai târziu în mâinile ruşilor, care au controlat-o până în 1917, când Finlanada şi-a câştigat independenţa. Câteva muzee care prezintă istoria fortăreţei intrate în Patrimoniul UNESCO şi un şantier naval destul de vechi dar încă activ, ne captează atenţia pe parcursul plimbării. 
Din depărtare, de pe mare, se pot vedea cele două catedrale, Luterană şi Ortodoxă, care parcă plutesc deasupra oraşului.









Revenim în piaţa Kauppatori şi ne relaxăm în preajma unor pescăruşi destul de flămânzi dar prietenoşi.


 











Când am plănuit această zi, încă de acasă, nu m-am gândit nici o secundă ca va fi cea mai frumoasă din această vacanţă. Totul a fost la superlativ, de la stilul elegant şi civilizat al nordicilor, la marile bulevarde şi străzi care găzduiesc terase şic, şi până la concertele susţinute în aer liber de care ne-am putut bucura pe parcursul şederii. Am lăsat în urmă un oraş elegant, modern, vibrant dar foarte scump, unde influenţa rusă se vede la tot pasul.
 E timpul să ne îndreptăm spre port unde ne aşteaptă un al  vas de croazieră care ne va purta până la Tallinn. Odată ajunşi la bordul vasului, poposim pe punte de unde se poate admira de la înălţime oraşul Helsinki. Soarele încă arde, aşa că profităm de ocazie şi încercăm să prindem " bronzul nordic", cum este el numit de localnici, un bronz cu adevărat special, fiind catalogat drept unul dintre cele mai frumoase şi durabile bronzuri. 


De pe cea mai înaltă punte privesc oraşul care străluceşte în lumina apusului când din senin un curcubeu, cum rar mi-a fost dat să văd, îşi face apariţia pe cerul înnorat. 

M/S Silje Europa este unul dintre cele mai mari feriboturi de croazieră din lume. A fost construit la Meyer Werft din Papenburg - Germania în 1993 şi este o navă confortabilă, elegantă care ne-a oferit experienţa unei călătorii de neuitat din toate punctele de vedere. Are o lungime de 202 metri, lăţime 32 de metri, 14 punţi şi 1152 de cabine pentru pasageri. 


La bordul M/S Silje Europe sunt locuri de joacă pentru cei mici foarte bine dotate cu jucării viu colorate, magazine, baruri, restaurante, săli cu jocuri de noroc, piscine şi spa, dar cel mai atractiv  - chiar şi pentru mine la un moment dat - a fost programul de divertisment oferit la ceas de seară de o tânără formaţie. În luminile multicolore, pe o muzică adecvată, pasagerii dansau şi făceau diverse ghiumbuşlucuri  spre deliciul spectatorilor care nu mai biruiau să-i fotografieze. O atmosferă de vacanţă pe care cu greu o ştergi din minte. Pot spune că vasul de croazieră M/S Silje Europe se poate considera o destinaţie în sine....




Ies pe cea mai înaltă punte a vasului şi aştept cu  sufletul la gură ca soarele să apună cum numai în cele mai frumoase tablouri mai găseşti. Vântul îmi bate în păr. Se lasă frigul. Respir, magie, culoare şi parfum. Totul mi se pare magic. Apus de soare. Mâine o luăm de la capăt.


8 comentarii:

  1. Superbe locuri la fel si pozele.
    Fructele mi s-au parut destul de imense :)

    RăspundețiȘtergere
  2. asta da harta!!!imi place pe unde calatoresti iar finlanda nu degeaba e tara lui Mos Craciun, in ciuda aparentelor de tari reci si mohorate tarile scnadinave sunt superbe...feicitari si o astept pe a 28 - a :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Ei, tocmai am revenit în ţară dintr-o vacanţă. Din păcate anul acesta nu am reuşit să depăşesc numărul ţărilor vizitate, pentru că a fost anul revederii, anul în care m-am întors în cele mai frumoase locuri pe care le-am vizitat în anii trecuţi. Aşa că o să urmeze poveşti frumoase din locuri frumoase.
      Mulţumesc mult pentru vizită şi aprecieri.

      Ștergere
  3. Vai, Cora, tu ai scris deja despre Provence si eu n-am apucat sa-ti scriu cat de mult mi-a placut materialul asta!
    L-am citi de ceva vreme si mi-a placut enorm: locurile sunt minunate, descrierea ta pune in evidenta toate lucrurile interesante care se gasesc la tot pasul iar de poze, ce sa zic, super frumoase, ca de obicei!
    Dupa ce am citit review-urile despre tarile baltice, m-ai facut sa-mi doresc sa ajung acolo, acum vreau sa ajung si in Finlanda, macar o zi in Helsinki! Super interesanta destinatie!
    Nu stiu cum faci insa iti alegi niste destinatii extraordinare pentru calatoriile tale! Felicitari si pentru destinatiile pe care ti le alegi si pentru felul in care le prezinti pe blog!
    Gata, ma duc, repde, la Provence! :-)
    Numai bine iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Anca. Mă bucur că îţi plac destinaţiile prin care mă poartă paşii.
      Helsinki este un oraş interesant căruia i-aş acorda 2 zile, pentru a putea fi vizitat ca la carte. Cât despre alegerea destinaţiilor de vacanţă, să ştii că îmi este din ce în ce mai greu să mă decid. De pildă, anul acesta, nu am bifat decât 2-3 locuri noi, restul au fost la a doua sau chiar a treia vizită. Recunosc însă, că toate aceste locaţii în care am ajuns în această vară au fost alese cu mare atenţie. Sunt destinaţii care merită văzute şi revăzute de n ori.
      Drum bun spre Provence! Să nu uiţi să tragi mult aer în piept şi să iei cu tine cele mai frumoase arome. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...