Povestea unei fotografii ( 2 )

Afară plouă ca şi toamna! Şi-i urât! Suntem la mijlocul lunii aprilie, dar plouă! O ploaie enervantă, de-a dreptul bacoviană. Am şi pierdut numărul zilelor de când nu am mai văzut o rază de soare. Sper totuşi, ca până la prânz,  norii să se ducă să ucidă bucuria altcuiva....

Pentru astăzi am ales o fotografie în ton cu vremea de afară. O imagine realizată în Piaţa San Marco din Veneţia într-o zi de septembrie, când toamna a pus stăpânire pe întreaga lagună. Ghidându-mă după Herman Melville care spunea aşa: „Prefer să fiu în Veneţia într-o zi ploioasă decât în orice altă capitală într-o zi frumoasă”, am pornit să descopăr oraşul sub ameninţarea norilor de ploaie. Nu era suficient că picăturile de ploaie îmi acopereau încet-încet obiectivul aparatului foto, am mai prins şi acel fenomen numit „aqua alta”, când cel mai jos punct al Veneţiei, se inundă. În câteva minute întreaga piaţă transformându-se într-o mare baltă.

Dar dacă pentru un turist obişnuit ploaia i-a dat planurile peste cap,  pentru mine a fost o sursă excelentă de inspiraţie. O banală baltă pe stradă după o ploaie scurtă a devenit o minune, când în ea se reflectă o clădire veche şi fermecătoare. Acest instantaneu nu face decât să-mi  demonstreze încă o dată, ca am fost la locul potrivit, în momentul potrivit! Numai pentru această fotografie vizita la Veneţia a meritat din plin.

Varianta color

Varianta alb-negru

Până la următoarea poveste să aveţi parte numai de zile însorite!

Povestea unei fotografii (1 )

Pentru că fiecare fotografie are o poveste, o idee, o întâmplare ...   începând de astăzi, voi începe o nouă serie de articole intitulate” Povestea unei fotografii”. Se spune că: singurul mod în care poţi opri timpul este să faci o fotografie, iar singurul mod de a da timpul înapoi este de a o privi!  

Aşadar, pentru acest prim articol am ales o fotografie a castelului Chambord, cel mai mare castel de pe Valea Loirei şi un superb exemplu de arhitectură renascentistă. Un castel într-adevăr regal – regal prin grandoare. 

După o vizită destul de fugară prin interior am ieşit afară pentru a descoperi o bucăţică  din frumuseţea acestui loc. Întregul domeniu ce înconjoară castelul este imens, are 5 5oo ha. Speram să văd un mistreţ, pentru că pe proprietatea Chambord hoinăresc mistreţi sălbatici, dar se ascund, cu excepţia toamnei, când este sezonul împerecherii. Pe drum până să ajungem la Chambord vâzusem mai mulţi mistreţi, dar de data aceasta speram să pot să-i şi fotografiez.  Timpul scurt pe care îl aveam la dispoziţie pentru fotografii m-a obligat să mă îndrept spre micuţa tribună de unde se poate admira cel mai bine această bijuterie. M-am aşezat pe o bancă pentru câteva minute, timp în care norii "curgeau" deasupra mea. Era o linişte deplină. Rar mi se întâmplă să ajung în faţa unui obiectiv turistic şi să nu fie nimeni în jurul meu. De data aceasta puţinii turişti erau fascinaţi de interiorul castelului, lăsându-mi mie plăcerea de a mă simţi ca în propria mea grădină. Nu era timp pentru meditaţie, deşi mi-ar fi plăcut să zăbovesc mai mult, aşa că sub ameninţarea norilor de ploaie  trag câteva cadre. La scurt timp soarele îşi arată din nou faţa pe cer, iar întregul spectacol al norilor se dă uitării. Ce am pierdut pentru a realiza acest cadru? Probabil vizitarea a 2-3 camere, care fie vorba între noi sunt cam la fel cu celelalte, însă am prins acest spectaculos moment al zilei pe care am acum ocazia să vi-l prezint.

Până la următoarea poveste să auzim numai de bine. Şi, nu uitaţi: fotografia este arta de a fura timpului o firimitură de clipă!