Dacă nu ați auzit de Alland și Mayerling, vă sugerez să faceți o oprire aici la următoarea vizită la Viena. Este posibil să fie una dintre cele mai frumoase regiuni de vizitat și datorită poveștii savuroase din spatele acestor locuri ce nu trebuie ratate atunci când vizitați Austria Inferioară. Alland a fost cândva reședința babenbergilor și locul de naștere al lui Friedrich de Austria. Astăzi, principala lui atracție, pe lângă multele posibilități pentru sport - mersul cu bicicleta este o activitate populară în weekend -, este Mănăstirea Mayerling, care a devenit un nume cunoscut după ce a fost locul tragicei sinucideri a prințului coroanei, Rudolf, care a avut loc în cabana lui de vânătoare de aici. În locul unde prințul și-a împușcat mai întâi amanta, baroneasa Maria Vetsera, și apoi pe el, se află acum o mănăstire carmelită, fondată de Frantz Joseph.
Așadar, într-o superbă zi de mai, după o plimbare de jumătate de zi prin capitala Austriei, ne-am deplasat la sud - vest de Viena, lânga Alland, unde se află micuța localitate Mayerling cu a sa frumoasă mânăstire ce îi poartă numele. De la Viena și până la Mănăstirea Mayerling sunt 25 km, drum pe care îl parcurgem prin pădurea Vieneză în aproximatix 30 de minute. Această mănăstire, a fost cândva, castelul de vânătoare al prințului moștenitor Rudolf.
Așadar, într-o superbă zi de mai, după o plimbare de jumătate de zi prin capitala Austriei, ne-am deplasat la sud - vest de Viena, lânga Alland, unde se află micuța localitate Mayerling cu a sa frumoasă mânăstire ce îi poartă numele. De la Viena și până la Mănăstirea Mayerling sunt 25 km, drum pe care îl parcurgem prin pădurea Vieneză în aproximatix 30 de minute. Această mănăstire, a fost cândva, castelul de vânătoare al prințului moștenitor Rudolf.
Vremea foarte schimbătoare de mai ne aduce la pachet un cer gri și o scurtă ploaie de vară, cât să ne strice plăcerea de a ne plimba prin grădinile mănăstirii. Intrăm rapid în interiorul mânăstirii unde pe lângă biserica în stil neoclasic, vizităm și câteva săli de expoziție. Pe pereți sunt expuse fotografii și diverse obiecte din epoca respectivă. Fiecare încăpere te surprinde cu ceva interesant ca de exemplu: potirul împăratului Franz Josef, sicriul baronesei Maria Vetsera, mobilierul original din cabana de vânătoare, arma cu care s-au sinucis și scrisoarea de adio lăsată de cei doi. Imaginile de pe perete ilustrează și povestesc orele dramatice ale tragediei.
Punctul central al mânăstirii este biserică, al cărui altar se află exact pe dormitorul în care prințul Rudolf și Mary Vetsera au fost găsiți morți. Acolo se oficiază o liturghie, în fiecare zi. Impresionantă este și capela laterală în care se află o statuie a Feciorei Maria, donată de împărăteasa Elisabeta, care o reprezintă pe Madona în suferință cu inima străpunsă de un cuțit.
Iată și povestea celor doi preluată de aici.
” Arhiducele Rudolf, Prinț de Austria, Ungaria și Boemia, a venit pe lume pe 21 august 1858. Rudolf - unicul fiu al împăratului Frantz Joseph și al împărătesei Elisabeta ( cunoscută sub numele de Sissy) - este mezinul familei, având două surori mai mari. Rudolf îi seamănă mamei sale, ale cărei pasiuni - poezia, filozofia, călăria, colecționarea de obiecte - devin și preocupările lui de căpătâi. În contrast cu atașamentul pe care îl are față de Elisabeta, arhiducele trăiește un profund sentiment de înstrăinare față de tatăl său. Legătura dintr ei devine de-a lungul anilor, tot mai rece și mai tensionată. Ideile conservatoare ale împăratului Frantz Joseph nu se potrivesc deloc cu pornirile liberale ale tânărului Rudolf, o persoană rebelă, energică și plină de viață.
Acesta este motivul pentru care Frantz Joseph se decide să pună capăt felului de a fi non-conformist al fiului său. Atitudinea lui Rudolf de sfidare a obiceiurilor de la curte și a tradițiilor nu este deloc în armonie cu calitatea sa de unic moștenitor al tronuli Imperiului Austro - Ungar. În consecință, sperând să își ”cumințeaască” odrasla, împăratul Frantz Joseph, aranjează căsătoria lui Rudolf cu prințesa Stephanie, fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei. Pe 10 mai 1881, nu cu mult înainte ca arhiducele să lege în buchetul vieții 23 de primăveri, el și Stephanie își unesc destinele în fața lui Dumnezeu și a bisericii. Doi ani mai târziu, în 1883, ei devin părinții unei fetițe, Elisabeth Marie, alintată cu numele de Erzsi - care va fi nepoata favorită a lui Frantz Josef. Lui Stephanie și Rudolf nu le este dat să mai aibă și alți copii. De altfel, mariajul lor, înfiripat din rațiuni politice și din voința unei terțe părți, este unul nefericit, lipsit de bucurie și de încredere. Afectat de această alianță ce îi fusese impusă de către tatăl său, cu o femeie pe care nu o iubea și pe care nu și-o dorise niciodată să-i fie alături, Rudolf se îmbolnăvește grav imediat după căsătorie, pentru ca după aceea să înceapă să bea și să ia morfină. Dezechilibrul familial provocat de căsnicia sa nedorită face ca prințul moștenitor să acționeze în continuare ca un bărbat liber, aflat în căutarea marii, unicei, adevăratei iubiri.
Prin urmare, Rudolf este prezent la majoritatea evenimentelor din înalta societate. Așa se face că în vara lui 1888, cu ocazia unor curse de cai ce au loc în parcul de distracție Prater din Viena, arhiducele, pe atunci în vârstă de 30 de ani, o întâlnește pe baroneasa Maria von Vetsera ( Maria Alexandrine Freiin von Vetsera), o adolescentă de 17 ani. Maria von Vetsera se naște pe 19 martie 1871, la Viena. Tatăl ei este baronul Albin Vetsera, iar mama - Helena Baltzzi, fiica unui bancher grec. La Viena, familia von Vetsera locuiește într-un palat în Salesianergasse 11. Helena frecventează înalta aristocrație și este o mamă și o soție devotată. A treia din cei patru copii ai cuplului von Vetsera, Maria are parte de o educație serioasă și de o disciplină strictă. În momentul întâlnirii cu Rudolf, Maria este o apariție ce nu poate trece neobservată. Frumoasă, cultivată și distinsă, Maria von Vetsera îi apare lui Rudolf ca fiind femeia pe care o așteaptă de atâta timp. La rândul ei, aceasta - la fel ca majoritatea tinerelor de la curte - este fascinată de prințul moștenitor. Ajunsă acasă, după ce părăsește Praterul, baroneasa îi povestește plină de încântare, într-o stare de puternică însuflețire, profesorului său de franceză, despre momentul întâlnirii cu Rudolf. În curând, dragostea Mariei pentru arhiduce ajunge să se transforme în obsesie. Adolescenta colecționează articole dedicate prințului moștenitor și fotografii ale acetuia apărute în presa vremii.
Comportamentul Mariei nu trece neobservat de către părinții acesteia. Îngrijorați, neliniștiți și temători de întorsătura pe care ar putea să o ia lucrurile, Helena și Albin von Vetsera decid că soluția cea mai bună pentru a împiedica o relație între fiica lor și prințul moștenitor este ca Maria să fie departe de acesta. În consecință, mama și fiica pleacă într-un sejur de durată în Anglia, prima cu speranța că Maria îl va da astfel uitării pe cel de care era îndrăgostită, cea de a doua cu inima plină de durere și nostalgie, la gândul că pentru un timp, nu se mai află în preajma persoanei iubite. Însă depărtarea nu se va dovedi a aduce izbăvirea așteptată. Nici una din încercările Helenei de a o proteja pe fiica ei de o relație nepotrivită nu izbăvește. Maria și Rudolf se întâlnesc în secret, sfidând etichete și reguli impuse de societatea vremii. În complicitate cu ei sunt baroana Larisch (o verișoară a prințului care de altfel, le și făcuse cunoștință celor doi), și Agnes Jahoda, camerista Mariei. Acestea sunt la curent până în cele mai mici detalii cu aventura amoroasă dintre arhiduce și baroneasă, ajutându-i să se vadă în cea mai mare taină.
Orice tentativă de a stăvili pasiunea din sufletul celor doi îndrăgostiți este sortită eșecului. Întâlnirile dintre Maria și Rudolf devin tot mai dese. Relația lor este cunoscută de împăratul Frantz Josef, de împărăteasa Elisabeta, dar și de Stepahnie, soția lui Rudolf, precum și de mama și de tatăl Mariei. Mai mult, baroneasa și prințul urmează să aibă un copil, ceea ce complică lucrurile. Divorțul lui Rudolf este imposibil. În consecință, atât el cât și Maria înțeleg că nu se mai pot ascunde, mai ales că într-o lume aflată sub semnul unor reguli stricte, o legătură cum este a lor nu are nici un viitor.
La sfârșitul lui ianuarie 1889, între prințul moștenitor și Frantz Josef izbucnește o ceartă puternică. Motivul acestei dispute este relația lui Rudolf cu Maria. Tată și fiu își aruncă unul altuia cuvinte grele, ofensatoare, încărcate de ură și dispreț. Situația se dovedește a fi fără ieșire. Ca urmare, în după-amiaza zilei de 28 ianuarie 1889, arhiducele și Maria își dau întâlnire la castelul de vânătoare al prințului, în Mayerling. Cei doi îndrăgostiți cinează împreună, apoi se retrag în dormitor. Amândoi se întind pe patul presărat din belșug cu petale de trandafiri. Atât prințul cât și baroneasa știu că sosise clipa despărțirii. Ceea ce hotărâseră de comun acord trebuia dus la capăt fără emoție și ezitare. Rudolf o împușcă pe Maria, după care, câteva ore mai târziu, se sinucide. Cadavrele lor sunt descoperite peste două zile, pe 30 ianuarie 1889, dimineața.
Cea dintâi din familia imperială care află trista veste a trecerii în neființă a celor doi îndrăgostiți este împărăteasa Elisabeta. Acesteia i se va comunica faptul că Maria i-a ucis fiul, otrăvindu-l, pentru ca după aceea, ea însăși să se sinucidă. Însă examinarea cadavrelor a demonstrat contrariul - Maria a murit prima, iar Rudolf la câteva ore după ea, sinucigându-se prin împușcare. Maria, baroneasa de Vetsera, este înmormântată în cimitirul din Mayerling. Avea doar 17 ani când a decedat. Detaliile legate de înhumarea acesteia sunt sumbre. Ar trebui poate amintit măcar faptul că trupul neînsuflețit al baronesei, purtând în el un alt trup neînsuflețit - pe cel al copilului ei și al lui Rudolf - este coborît, conform ordinelor împăratului, într-o groapă adâncă de 20 de metri. Imediat după ce sicriul Mariei este pus în mormânt, familiei von Vetsera i se cere să părăsească Viena.
Totodată, membrilor familei von Vetsera le sunt înmânate scrisorile lăsate de baroneasă înainte să moară. Epistolele ei fuseseră găsite în castelul de la Mayerling și duse imediat împăratului Frantz Josef. Acesta le trimite părinților fetei, cu ordinul expres de a-i fi înapoiate în decurs de o oră. În epistola către mama sa, Maria cere să fie îngropată alături de Rudolf, în cimitirul din Alland, ultima dorință ce nu i-a fost îndeplinită. Cu o dispensă specială din partea Vaticanului - având în vedere că era vorba de sinucidere - dispensă în care se spunea că Rudolf suferise un dezechilibru mintal, arhiducele a fost așezat să își doarmă somnul de veci în cimitirul din Viena, în cripta familiei imperiale. Rudolf a fost înmormântat în uniformă albă de general, având capul acoperit cu chipiul, pentru a nu se vedea rana provocată de glonțul ce îi dislocase un os cranian.
În locul lui Rudolf, prinț moștenitor devine Franz Ferdinand, fiul fratelui lui Frantz Josef și prietenul din copilărie al lui Rudolf. Frantz Josef îl detestă și pe acesta la fel cum îl detesta pe Rudolf, atunci când el trăia. La dorința lui Frantz Josef, în același an 1889, castelul Mayerling este reclădit. Dormitorul castelului va fi dărâmat și înălțată o biserică al cărei altar se găsește chiar pe locul unde se afla patul în care muriseră prințul moștenitor și baroneasa. Mai târziu, castelul Mayerling a fost transformat în mănăstire și cedat ordinului carmelit. Odată cu tragicul eveniment de la Mayerling, au dispărut o epocă, un imperiu și o dinastie, toate legate de numele de Habsburg. ”
Aceasta este povestea prințului moștenitor Rudolf și a tinerei baronese Mary Vetsera care s-a vehiculat de-a lungul anilor. În realitate cei doi au murit în circumstanțe care au rămas învăluite în mister. Explicațiile oficiale de la vremea respectivă s-au schimbat continuu, de la atac cerebral la infart, apoi la rănire accidentală provocată de o armă și în final la sinucidere într-un ”acces acut de nebunie”. Franz Josef a rămas neclintit împotriva publicării întregii povești în presa din imperiul său. ” Orice e mai bun decât adevărul”, a spus el. Cert este faptul că Rudolf a fost găsit cu degetele tăiate de la mână...
De știut:
* Prețul unui bilet este 7 euro.
* Program de vizită: 1 aprilie - 31 octombrie între orele 9:00 - 13:00 și 13:30 - 18:00
1 noiembrie - 31 martie între orele 9:00 - 13:00 și 13:30 - 17:00
* Aproximativ 100 000 de vizitatori merg anual la Mayerling să vadă locul presupusei tragedii.
Punctul central al mânăstirii este biserică, al cărui altar se află exact pe dormitorul în care prințul Rudolf și Mary Vetsera au fost găsiți morți. Acolo se oficiază o liturghie, în fiecare zi. Impresionantă este și capela laterală în care se află o statuie a Feciorei Maria, donată de împărăteasa Elisabeta, care o reprezintă pe Madona în suferință cu inima străpunsă de un cuțit.
Iată și povestea celor doi preluată de aici.
Punctul terminus al unei cutremurătoare povești de iubire
” Arhiducele Rudolf, Prinț de Austria, Ungaria și Boemia, a venit pe lume pe 21 august 1858. Rudolf - unicul fiu al împăratului Frantz Joseph și al împărătesei Elisabeta ( cunoscută sub numele de Sissy) - este mezinul familei, având două surori mai mari. Rudolf îi seamănă mamei sale, ale cărei pasiuni - poezia, filozofia, călăria, colecționarea de obiecte - devin și preocupările lui de căpătâi. În contrast cu atașamentul pe care îl are față de Elisabeta, arhiducele trăiește un profund sentiment de înstrăinare față de tatăl său. Legătura dintr ei devine de-a lungul anilor, tot mai rece și mai tensionată. Ideile conservatoare ale împăratului Frantz Joseph nu se potrivesc deloc cu pornirile liberale ale tânărului Rudolf, o persoană rebelă, energică și plină de viață.
În căutarea veritabilei iubiri
Acesta este motivul pentru care Frantz Joseph se decide să pună capăt felului de a fi non-conformist al fiului său. Atitudinea lui Rudolf de sfidare a obiceiurilor de la curte și a tradițiilor nu este deloc în armonie cu calitatea sa de unic moștenitor al tronuli Imperiului Austro - Ungar. În consecință, sperând să își ”cumințeaască” odrasla, împăratul Frantz Joseph, aranjează căsătoria lui Rudolf cu prințesa Stephanie, fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei. Pe 10 mai 1881, nu cu mult înainte ca arhiducele să lege în buchetul vieții 23 de primăveri, el și Stephanie își unesc destinele în fața lui Dumnezeu și a bisericii. Doi ani mai târziu, în 1883, ei devin părinții unei fetițe, Elisabeth Marie, alintată cu numele de Erzsi - care va fi nepoata favorită a lui Frantz Josef. Lui Stephanie și Rudolf nu le este dat să mai aibă și alți copii. De altfel, mariajul lor, înfiripat din rațiuni politice și din voința unei terțe părți, este unul nefericit, lipsit de bucurie și de încredere. Afectat de această alianță ce îi fusese impusă de către tatăl său, cu o femeie pe care nu o iubea și pe care nu și-o dorise niciodată să-i fie alături, Rudolf se îmbolnăvește grav imediat după căsătorie, pentru ca după aceea să înceapă să bea și să ia morfină. Dezechilibrul familial provocat de căsnicia sa nedorită face ca prințul moștenitor să acționeze în continuare ca un bărbat liber, aflat în căutarea marii, unicei, adevăratei iubiri.
Se înfiripă o idilă
Prin urmare, Rudolf este prezent la majoritatea evenimentelor din înalta societate. Așa se face că în vara lui 1888, cu ocazia unor curse de cai ce au loc în parcul de distracție Prater din Viena, arhiducele, pe atunci în vârstă de 30 de ani, o întâlnește pe baroneasa Maria von Vetsera ( Maria Alexandrine Freiin von Vetsera), o adolescentă de 17 ani. Maria von Vetsera se naște pe 19 martie 1871, la Viena. Tatăl ei este baronul Albin Vetsera, iar mama - Helena Baltzzi, fiica unui bancher grec. La Viena, familia von Vetsera locuiește într-un palat în Salesianergasse 11. Helena frecventează înalta aristocrație și este o mamă și o soție devotată. A treia din cei patru copii ai cuplului von Vetsera, Maria are parte de o educație serioasă și de o disciplină strictă. În momentul întâlnirii cu Rudolf, Maria este o apariție ce nu poate trece neobservată. Frumoasă, cultivată și distinsă, Maria von Vetsera îi apare lui Rudolf ca fiind femeia pe care o așteaptă de atâta timp. La rândul ei, aceasta - la fel ca majoritatea tinerelor de la curte - este fascinată de prințul moștenitor. Ajunsă acasă, după ce părăsește Praterul, baroneasa îi povestește plină de încântare, într-o stare de puternică însuflețire, profesorului său de franceză, despre momentul întâlnirii cu Rudolf. În curând, dragostea Mariei pentru arhiduce ajunge să se transforme în obsesie. Adolescenta colecționează articole dedicate prințului moștenitor și fotografii ale acetuia apărute în presa vremii.
Dragoste vieneză
Comportamentul Mariei nu trece neobservat de către părinții acesteia. Îngrijorați, neliniștiți și temători de întorsătura pe care ar putea să o ia lucrurile, Helena și Albin von Vetsera decid că soluția cea mai bună pentru a împiedica o relație între fiica lor și prințul moștenitor este ca Maria să fie departe de acesta. În consecință, mama și fiica pleacă într-un sejur de durată în Anglia, prima cu speranța că Maria îl va da astfel uitării pe cel de care era îndrăgostită, cea de a doua cu inima plină de durere și nostalgie, la gândul că pentru un timp, nu se mai află în preajma persoanei iubite. Însă depărtarea nu se va dovedi a aduce izbăvirea așteptată. Nici una din încercările Helenei de a o proteja pe fiica ei de o relație nepotrivită nu izbăvește. Maria și Rudolf se întâlnesc în secret, sfidând etichete și reguli impuse de societatea vremii. În complicitate cu ei sunt baroana Larisch (o verișoară a prințului care de altfel, le și făcuse cunoștință celor doi), și Agnes Jahoda, camerista Mariei. Acestea sunt la curent până în cele mai mici detalii cu aventura amoroasă dintre arhiduce și baroneasă, ajutându-i să se vadă în cea mai mare taină.
28 ianuarie 1889
Orice tentativă de a stăvili pasiunea din sufletul celor doi îndrăgostiți este sortită eșecului. Întâlnirile dintre Maria și Rudolf devin tot mai dese. Relația lor este cunoscută de împăratul Frantz Josef, de împărăteasa Elisabeta, dar și de Stepahnie, soția lui Rudolf, precum și de mama și de tatăl Mariei. Mai mult, baroneasa și prințul urmează să aibă un copil, ceea ce complică lucrurile. Divorțul lui Rudolf este imposibil. În consecință, atât el cât și Maria înțeleg că nu se mai pot ascunde, mai ales că într-o lume aflată sub semnul unor reguli stricte, o legătură cum este a lor nu are nici un viitor.
 |
| Scrisorile lăsate familiei și arma cu care Rudolf a ucis-o pe Maria și cu care apoi s-a sinucis |
O ultimă dorință
 |
| Sicriul original al lui Maria Vetsera, expus din 2007, în care baroneasa a fost îngropată în cimitirul Heiligenkreuz din 1889 până în 1945 |
Cea dintâi din familia imperială care află trista veste a trecerii în neființă a celor doi îndrăgostiți este împărăteasa Elisabeta. Acesteia i se va comunica faptul că Maria i-a ucis fiul, otrăvindu-l, pentru ca după aceea, ea însăși să se sinucidă. Însă examinarea cadavrelor a demonstrat contrariul - Maria a murit prima, iar Rudolf la câteva ore după ea, sinucigându-se prin împușcare. Maria, baroneasa de Vetsera, este înmormântată în cimitirul din Mayerling. Avea doar 17 ani când a decedat. Detaliile legate de înhumarea acesteia sunt sumbre. Ar trebui poate amintit măcar faptul că trupul neînsuflețit al baronesei, purtând în el un alt trup neînsuflețit - pe cel al copilului ei și al lui Rudolf - este coborît, conform ordinelor împăratului, într-o groapă adâncă de 20 de metri. Imediat după ce sicriul Mariei este pus în mormânt, familiei von Vetsera i se cere să părăsească Viena.
Totodată, membrilor familei von Vetsera le sunt înmânate scrisorile lăsate de baroneasă înainte să moară. Epistolele ei fuseseră găsite în castelul de la Mayerling și duse imediat împăratului Frantz Josef. Acesta le trimite părinților fetei, cu ordinul expres de a-i fi înapoiate în decurs de o oră. În epistola către mama sa, Maria cere să fie îngropată alături de Rudolf, în cimitirul din Alland, ultima dorință ce nu i-a fost îndeplinită. Cu o dispensă specială din partea Vaticanului - având în vedere că era vorba de sinucidere - dispensă în care se spunea că Rudolf suferise un dezechilibru mintal, arhiducele a fost așezat să își doarmă somnul de veci în cimitirul din Viena, în cripta familiei imperiale. Rudolf a fost înmormântat în uniformă albă de general, având capul acoperit cu chipiul, pentru a nu se vedea rana provocată de glonțul ce îi dislocase un os cranian.
Mayerling, apusul de soare al casei de Habsburg
În locul lui Rudolf, prinț moștenitor devine Franz Ferdinand, fiul fratelui lui Frantz Josef și prietenul din copilărie al lui Rudolf. Frantz Josef îl detestă și pe acesta la fel cum îl detesta pe Rudolf, atunci când el trăia. La dorința lui Frantz Josef, în același an 1889, castelul Mayerling este reclădit. Dormitorul castelului va fi dărâmat și înălțată o biserică al cărei altar se găsește chiar pe locul unde se afla patul în care muriseră prințul moștenitor și baroneasa. Mai târziu, castelul Mayerling a fost transformat în mănăstire și cedat ordinului carmelit. Odată cu tragicul eveniment de la Mayerling, au dispărut o epocă, un imperiu și o dinastie, toate legate de numele de Habsburg. ”
Aceasta este povestea prințului moștenitor Rudolf și a tinerei baronese Mary Vetsera care s-a vehiculat de-a lungul anilor. În realitate cei doi au murit în circumstanțe care au rămas învăluite în mister. Explicațiile oficiale de la vremea respectivă s-au schimbat continuu, de la atac cerebral la infart, apoi la rănire accidentală provocată de o armă și în final la sinucidere într-un ”acces acut de nebunie”. Franz Josef a rămas neclintit împotriva publicării întregii povești în presa din imperiul său. ” Orice e mai bun decât adevărul”, a spus el. Cert este faptul că Rudolf a fost găsit cu degetele tăiate de la mână...
De știut:
* Prețul unui bilet este 7 euro.
* Program de vizită: 1 aprilie - 31 octombrie între orele 9:00 - 13:00 și 13:30 - 18:00
1 noiembrie - 31 martie între orele 9:00 - 13:00 și 13:30 - 17:00
* Aproximativ 100 000 de vizitatori merg anual la Mayerling să vadă locul presupusei tragedii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu