" Lumea este ca o carte, iar cel ce nu călătoreşte citeşte doar o pagină..." - Sf. Augustin
"Suntem cu toţii pelerini în această călătorie, doar că unii dintre noi au hărţi mai bune" - Nellson R. DeMille.

vineri, 31 august 2018

Zaanse Schans - o bucată unică din istoria olandeză

Intenționam ca primul articol publicat din ultima vacanță petrecută în Benelux să fie despre Amsterdam, orașul muzeelor, bicicliștilor dar și al contrastelor. Totuși, lăsăm capitala Olandei să mai aștepte puțin pentru a vă prezenta în imagini o bucată unică din istorie olandeză.  Așadar, dacă doriți să evadați puțin din nebunia care domină Amsterdamul și nu vreți să vă îndepărtați prea mult de oraș, vă recomand să dați o fugă până la Zaanse Schans (în olandeză se pronunță : zanse sxans), una dintre cele mai populare atracții turistice din Olanda, vizitată anual de peste 1,3 milioane de vizitatori.😉
Este clar pentru toată lumea că nici o vizită în Olanda nu ar fi completă fără să fi văzut și partea rurală a acesti țări. Și unde o găsim?! În Zaanse Schans. Dar ce este de fapt Zaanse Schans? Vă spun eu, un fel de muzeu al satului unde se găsesc căsuțe ca în povești. Da, acele căsuțe tradiționale olandeze, verzi, din lemn, care fie vorba între noi, nu au cum să nu îți placă. Abundența de cherestea din regiunea Zaan a dus la formarea unui stil local de case de lemn verzi, decorate cu frontoane în formă de clopot sau ascuțite.
Acest cadru de poveste din Zaanse Schans a fost creat artificial, în sensul că, între anii 1961 - 1974 majoritatea caselor, dar și morile, au fost aduse din alte părți. Au fost apoi restaurate și amenajate, cu scopul de a crea acest sat idilic olandez, cu case istorice bine conservate, depozite, ferme, hambare și mori de vânt, pentru a vedea și noi vizitatorii cum o comunitate muncitoare din districtul Zaan trăia odată. Acesta a fost probabil motivul pentru care arhitectul Jaap Schipper s-a gândit în 1946 atunci când a venit cu planul pentru realizarea acestui muzeu. Astăzi, muzeul de pe râul Zaan, înființat abia în 1994,  oferă exact imaginea vieții de la țară din trecut. Practic tot ce veți vedea în Zaanse Schans este istorie. Cu sute de ani în urmă în interiorul acestor case oamenii au dormit, au gătit, au râs, au plâns, au iubit, au susținut că s-au născut și au murit. În unele case chiar și astăzi se locuiește, altele sunt transformate în hoteluri, muzee sau simple magazine de suveniruri.
Odată ajunși în parcarea de la intrare în sat, am decis să începem vizita în sens invers. Și asta pentru că exact în momentul vizitei noastre vântul puternic a adus asupra satului Zaanse Schans acei nori dramatici care apar înainte de începerea furtunii. Cel mai potrivit loc pentru a imortaliza în imagini frumusețea locului este la capătul podului mobil, pe malul opus al râului Zaan, unde se află Zaandik, un orăsel olandez autentic și unde în fața ochilor ți se așterne o priveliște amplă a caselor și morilor de vânt, toate puse în valoare de frumusețea cerului. Este acel moment unic de care trebuie să profităm la maxim. Nu ține foarte mult, doar câteva minute, timp în care cerul își schimbă constant culoarea din negru în gri și invers, spre bucuria și norocul nostru. V-am mai povestit eu cu ani în urmă despre spectacolul norilor pe care i-am surprins în diferite ipostaze, în diverse destinații  turistice sau chiar prin împrejurimile casei.
După ce am tras cadru după cadru, ne-am continuat plimbarea în tihnă, printre casele de lemn până la morile de vânt. De la distanță se pot vedea deja velele lor, întorcându-se lent, cu pajiștile întinse în fundal. Este o imagine emblematică a Olandei, dar mai cu seamă a Zaanse Schansului, imagine pe care o veți vedea pe vederi, pe magneți sau în ghidurile turistice.
În Olanda, sistemul de drenare este o chestiune importantă. Olandezii au nevoie de un sistem de control al apelor bine dezvoltat pentru  a preveni inundarea zonelor întinse, fiindcă unele părți ale Olandei, se află sub nivelul mării. Problemele cu apa au devenit tot mai evidente în secolul al XIII -lea. Olandezii au săpat canale lungi pentru a scăpa de excesul de apă din poldăre. Aceste canale se numesc weteringen, iar ele se pot vedea pe tot cuprinsul țării. Totuși, această metodă era suficientă doar pentru o scurtă perioadă de timp. Solul deshidratat începea să scadă din nou, din cauză că structura sa umedă este mai compactă, iar nivelul râurilor, începea să crească în același timp datorită depozitelor de sedimente. Era nevoie de o altă metodă de a menține nivelul apei în poldere. Astfel au decis să construiască o serie de mori de vânt. Morile de vânt vor pompa apă într-un rezervor până când nivelul râului atingea un anume nivel, la care pomparea apei în râu era din nou posibilă. Câștigarea controlului complet asupra apei nu era niciodată posibilă. În trecut, locuitorii Olandei au suferit din cauza multor inundații catastrofale.
În zonă sunt 8 mori de vânt, însă  vă voi prezenta doar 5 dintre acestea. De reținut este faptul că toate aceste mori de vânt, pe care le veți vedea aici sunt ținute în stare de funcționare, astfel încât veți avea șanse bune să le vedeți la treabă. 
1. De Zoeker Windmill este cea care macină ulei, vopsea și cacao. Se estimează că moara a fost construită în 1610, ca moară de polder. În 1672 a fost folosită la Zaandijk ca moară de petrol. În 1891 a fost transformată într-o moară de vopsea, care ulterior a fost transformată într-o moară de țîței. În 1958 a fost recondiționată și transformată din nou în moară de ulei. Intrarea este 4 euro pentru adulți.
2. De Huisman Windmill este o moară care datează din 1955 și care macină condimentele. Aici mirosul delicios al mirodeniilor proaspăt măcinate te întâmpină de la distanță, așa că nu ai cum să o ratezi. O atenție deosebită merită să-i acordați interiorului  autenticului magazin. Este locul perfect unde puteți să descoperiți lumea aromelor. Intrarea în această moară este liberă.
3. De Gekroonde Poelenburg a fost construită în 1869 și este o moară care macină lemn. Intrarea este 4,5 euro pentru adulți.
4. De Kat este prima moară de vopsea. Miller Piet Kempenaar și colegii săi sunt adevărații experți care cunosc fiecare șuierat și colțișor al morii. Pe lângă vopsea, moara produce și cretă, pigmenți și uleiuri. Pentru a putea vizita această moară trebuie să achitați taxa de intrare de 4,5 euro pentru adulți.
5. De Ooievaar este o moară de diferite tipuri de ulei vegetal, cum ar fi, uleiul de in sau uleiul de rapiță. A fost readusă în uz datorită restaurării realizate de Vereniging De Zaanche Molen.
Una din morile de vânt funcțională și astăzi  produce muștarul local care poate fi cumpărat din magazinele pe care le găsiți în acest muzeu.

De știut!

Cum ajungem în Zaanse Schans?

Există turiști care preferă să achiziționeze de la agențiile turistice din Amsterdam o excursie organizată cu ghid, însă, muzeul din Zaanse Schans este ușor accesibil și cu mijloacele de transport în comun. Aflându-se la doar 15 km distanță de Amsterdam, din gara centrală, se poate lua trenul care vă va duce, în doar 15 minute, până în stația Zaandijk Zaanse Schans, aflată la 10 minute de mers pe jos de acest muzeu. Biletul pentru o călătorie costă 7 euro. De aici urmăriți semnele care vă conduc spre Zaanse Schans. Tot din stația Amsterdam Centraal puteți urca în autobuzul 391 care vă duce la Zaanse Schans. Autobuzul pleacă din 15 în 15 minute, călătoria durează aproximativ 40 de minute, iar biletul pentru o călătorie costă 6 euro de persoană. Biletele se pot cumpăra de la șofer. Mai multe detalii despre aceste bilete puteți afla aici. 
Însă, dacă doriți să vă simțiți cu adevărat olandez, faceți până la Zaanse Schand o plimbare cu bicicleta. Distanța nu este mare, ea putând fi parcursă în exclusivitate pe piste de bicicliști special amenajate printr-un peisaj de poveste. 

Când să vizităm Zaanse Schans?

Muzeul este deschis pe tot parcursul anului, însă majoritatea morilor de vânt sunt deschise vizitatorilor doar în perioada aprilie - octombrie. Intrarea în muzeu este liberă. Accesul în mori se face contra cost.

Ce putem vizita în Zaanse Schans?

În afară de clasica plimbare pe străduțele înguste, printre frumoasele căsuțe de lemn, până la morile de vânt, se mai poate vizita o fabrică de brânzeturi, muzeul de panificație sau fabrica de încălțăminte. Odată ajunși aici sigur nu veți dori să pierdeți nici unul din aceste obiective. Sunt multe de văzut și făcut în Zaanse Schans, însă nu toate atracțiile sunt deschise în fiecare zi, dar cele mai multe obiective sunt deschise între orele 9:00 și 17:00.
Recomand o vizită la atelierul de încălțăminte din lemn unde veți vedea producătorii, cum își dovedesc măiestria, chiar în timp ce confecționează acești păpuci. Vi se va explica întreg procesul de fabricație și veți avea ocazia să vedeți un număr mare de pantofi din lemn de toate dimensiunile și culorile. Dacă doriți să aflați istoria pantofilor din lemn, vizitați muzeul aflat lângă, unde intrarea este liberă. Nu uitați la încheierea vizitei să vă fotografiați în pantoful gigant aflat la ieșirea din muzeu. 


Pentru că Olanda este recunoscută în lumea largă pentru producția de brânză, nu trebuie să ratați cele două ferme de brânză: Henri Willig și Catharina Hoeve. 













Brânzeturile Henri Willig au fost produse, ambalate și livrate încă din 1974. Astăzi acestea sunt exportate în peste 30 de țări. Producătorii de brânză lucrează conform tradiției, produsul finit trecând peste un control al calității strict înainte de a-și găsi drumul spre magazine. De altfel ferma de brânzeturi Henri Willig este vizitată anual de peste un milion de turiști din Țările de Jos și din străinătate.
Brânzeturile Henri Willig sunt vândute sub trei nume de mărci: Henri Willig, Hooidammer și Polderakaas. Însă cele mai renumite brânzeturi Henri Willig sunt brânzeturile exclusiviste în ambalaje colorate, cum ar fi Baby Gouda. Veți găsi aici și alte specialități cum ar fi: brânză de capră, brânză de oaie sau brânză organică.
Catharina Hoeve este o fermă autentică de brânzeturi din secolul al XVII - lea. Odată ce veți ajunge în această fermă, veți putea participa la o demonstrație despre felul în care este preparată brânza. Demonstrațiile sunt disponibile în mai multe limbi. 
Apoi veți putea explora magazinul de cadouri Catharina Hoeve unde veți găsi o gamă largă de specialități delicioase de brânză. Gândiți-vă la cele mai gustoase brânzeturi naturale din lapte de vacă, capră sau oaie. Veți putea gusta dar și cumpăra brânzeturi cu arome speciale, cum ar fi pesto, nucă de cocos, chilly, ierburi aromatice, portocale, levănțică, chimen sau cu ulei de trufe și ardei iute. De asemenea veți găsi o gamă largă de brânzeturi afumate. Toate produsele de brânză pot fi gustate înainte de a fi cumpărate. 











Am lăsat la urmă Muzeul Bakery, locul unde se prepară minunații biscuiți cu caramel și alte bunătăți olandeze. Muzeul Bakery de Gecroonde Duyvekater, sau Muzeul Pâinii mai pe înțelesul tuturor, se găsește în spațiu unei case construite în 1658, an din care se mai păstrează încă cuptorul de pâine și podeaua din marmură. Casa a fost transformată în brutărie în 1753, iar cuptoarele care se găsesc în interior au fost folosite până în 1956. 
Duyvekater, numele muzeului, vine de la faimoasa pâine dulce specifică zonei Zaanse Schans, simbol care se găsește de altfel și deasupra ușii de la intrare. Nu aveți cum să ratați acest muzeu, întrucât aromele vă vor conduce pe drumul cel bun. Și aici intrarea este liberă.























De știut

Merită să vizitați magazinele de cadouri, însă trebuie să știți că o mare parte din produsele pe care le găsiți aici, pot fi achiziționate din Amsterdam la prețuri mult mai mici. De asemenea, nici brânzeturile nu merită să fie cumpărate de la aceste ferme, în general, aceleași produse din brânză sunt mai ieftine (cam la jumătate de preț) în supermarketuri sau magazinele specializate de brânzeturi din Amsterdam. 
Cam atât despre Muzeul Satului din Zaanse Schans. Mai departe vă las în compania imaginilor.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...