" Lumea este ca o carte, iar cel ce nu călătoreşte citeşte doar o pagină..." - Sf. Augustin
"Suntem cu toţii pelerini în această călătorie, doar că unii dintre noi au hărţi mai bune" - Nellson R. DeMille.

duminică, 1 septembrie 2013

Nopţi albe de vară în Ţările Baltice

Deşi au trecut doar câteva zile de când am revenit în ţară, după o lungă şi frumoasă călătorie de descoperire a Ţărilor Baltice, acum când amintirile sunt proaspete, iar gândurile s-au "aşezat", a sosit timpul să-mi aştern pe hârtie impresiile mele de călătorie.
Tallin

Ştim cu toţii că toate drumurile duc la marile capitale europene, însă există ţări cu o bogată tradiţie culturală care au ce să le ofere turiştilor dornici să-şi petreacă vacanţa într-un loc inedit. Vara aceasta am preferat să mă feresc de mulţimea de turişti dornici să descopere marile capitale europene şi am optat să parcurg cărările mai puţin bătute ale Europei. Astfel, timp de două săptămâni, am cutreierat în lung şi-n lat 9 ţări, am staţionat în 9 capitale şi am vizitat locuri cu o mare încărcătură emoţională precum lagărul Auschwitz. Am trecut în revistă două palate impozante: Palatul Rundale şi Palatul Zwinger, am  vizitat castelul Wawel, am fost în pelerinaj la mănăstirea Jasna Gora - cunoscută în întreaga lume pentru icoana "Madona Neagră", am admirat răsăritul de soare din oraşul-port la Marea Baltică, Gdansk, ne-am plimbat pe străzile pitoreşti din Kaunas şi Dresda, şi am admirat arhitectura binecunoscutei staţiuni balneoclimaterice cu izvoare termale şi hoteluri luxoase care au atras aristocraţia secolelor trecute - Karlovy Vary. A fost un periplu lung şi obositor, însă încărcat de locuri speciale, locuri care nu sunt foarte frecventate de turişti, dar care rivalizează oricând cu altele.
Total 7 000 km
În tot acest timp am avut plăcerea de a revedea trei capitale - Budapesta, Praga, Bratislava, dar şi să descopăr cele trei mici capitale ale Ţărilor Baltice - Vilnius, Riga şi Tallin, despre care am multe să vă povestesc. Am rămas plăcut impresionată de frumuseţea acestor oraşe dar şi de splendida coastă a Mării Baltice. Linia de coastă a Balticii cu plajele mărginite de pini are multe staţiuni de recreere şi tratament, precum şi porturi importante, însă doar una mi-a rămas în suflet. Se numeşte Gdansk şi o declar cea mai frumoasă şi animată staţiune în care am poposit vreodată.  Cel mai important oraş de pe coasta Balticii este, de fapt, format din trei oraşe, Gdansk, Sopot şi Gdynia, care se întinde de-a lungul golfului Gdansk pe o distanţă de 20 de km.
Prima baie în Marea Baltică :)
Incursiunea în aceasta zonă a Europei mi-a oferit posibilitatea să descopăr o cultură diferită  şi popoare interesante, cu tradiţii şi atracţii turistice nenumărate. Iar ca totul să fie la superlativ am încheiat acest lung traseu cu o croazieră pe marea Baltică din Tallin până în capitala Finlandei - Helsinki, oraşul situat în sudul ţării, pe malul golfului Finic. A fost o experienţă contabilizată în momente frumoase. Momente pe care le-am luat acasă în mii de fotografii, pentru a le arăta celor dragi frumuseţea locurilor prin care am trecut, iar pe voi împătimiţii de călătorii să vă îndemn spre aceste meleaguri. Aşadar, până o să revin cu prezentarea fiecărui loc în parte, să dăm drumul pozelor...
Cracovia
Varşovia
Riga
Tallin
Vilnius
Helsinki
Gdansk
Berlin
Dresda - Palatul  Zwinger
Karlovy Vary
Praga
Palatul din Rundale
Castelul Wawel
Mănăstirea Jasna-Gora
Închei această scurtă prezentare a călătoriei din această vară cu un apus de soare  surprins de pe puntea unui superb vas de croazieră  - M/S Silija Europa - în timp ce traversam marea Baltică de la Helsinki la Tallin.
Pe curând!

12 comentarii:

  1. Wow! Ce sa zic, absolut superb circuit! Ma bucur pentru tine si astept si povestile detaliate despre fiecare dintre locurile pe unde ai fost!
    Sunt sigura ca esti mai bogata cu o multime de fotografii din acelea frumoase de care stii tu sa faci(nu mai zic de amintiri si experiente unice)
    Toate cele bune, Cora

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Anca.
      O să urmeze prezentarea fiecărui loc în parte. Timp să avem! :)

      Ștergere
  2. Și eu aștept povestea întreagă :) Pare că ai avut o vară la superlativ ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Bia! Ai dreptate! Am avut o vară plină.
      Va urma! :)

      Ștergere
  3. Bine ai revenit Cora; foarte frumos circuitul;locuri minunate, imagini pe masura; de la Auschwitz am iesit cu ochii umezi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine te-am găsit, Liliana!
      Într-adevăr am avut o vacanţă de vis!
      Şi pe mine m-a impresionat lagărul Auschwitz, noroc că în aceiaşi zi am vizitat mănăstirea Jasna Gora...

      Ștergere
  4. Minunat circuit si superbe poze! Abia astept intreaga poveste!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumos circuitul pe care l-ai făcut! Şi eu am avut în plan un traseu asemănător, dar cu întoarcere prin Ucraina. A trebuit să-l amân pentru un timp, dar nu renunț la acest plan :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pare interesant traseul cu întoarcere prin Ucraina! :) Încă pe acolo nu am ajuns. Şi ai dreptate. A fost un circuit foarte frumos din toate punctele de vedere. Povestea lui continua, aici pe blog. :)
      Mulţumesc, Ovidiu pentru vizită şi aprecieri!

      Ștergere
  6. M-ai incantat cu tot ce ai povestit si eu cum sant amator de tarile mai "reci" sigur o voi trece pe lista caci merita

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulţumesc pentru vizită şi aprecieri!
      Deocamdată pregătesc un articol despre Vilnius, apoi o să scriu despre Helsinki. Aşa cum v-am obişnuit deja articolul o să fie ilustrat cu zeci de fotografii. O să vă placă cu siguranţă. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...