" Lumea este ca o carte, iar cel ce nu călătoreşte citeşte doar o pagină..." - Sf. Augustin
"Suntem cu toţii pelerini în această călătorie, doar că unii dintre noi au hărţi mai bune" - Nellson R. DeMille.

sâmbătă, 26 ianuarie 2019

O jumătate de zi petrecută la Grădina Zoologică Schönbrunn

Vă spuneam aici, cu ani în urmă, că nu voi mai rata nici o grădină zoologică indiferent în care colț al Europei se află. Așadar, m-am ținut de cuvânt și de curând am vizitat cea mai veche grădină zoologică din lume și din spusele multora cea mai frumoasă din Europa - Grădina Zoologică Schönbrunn. După cum ne sugerează și numele este ”așezată” pe domeniul castelului Schönbrunn de la Viena și a fost inaugurată în vara anul 1752 de Împăratul Franz Stephan, soțul Mariei Theresia. A devenit publică în anul 1778 iar din 1996 se află în patrimonul mondial UESCO. Datorită numeroaselor renovări, inovații și extinderi, astăzi Grădina Zoologică Schönbrunn se numără printre cele mai moderne și bine amenajate grădini zoologice ale lumii, fiind aleasă în toamna lui 2018 pentru a cincea oară drept cea mai bună Grădină Zoologică din Europa, impunându-se în fața a 126 grădini zoologice monitorizate științific, din 29 de țări europene. Habitatele animalelor sunt amenajate deosebit de generos și foarte apropiat de mediul natural, astfel că aici trăiesc peste 700 de specii de animale.
Pentru a ajunge în grădina zoologică propriu zisă trebuie să intrăm pe porțile palatului și să străbatem grădinile plin de de farmec și culoare, până în apropierea monumentului Gloriette (glorificând rezistența Mariei Tereza în fața agresiunii lui Frederic cel Mare), pe deal, la sud. Evident că aceasta nu este singura variantă, grădina având trei intrări: Hietzing - cea mai importantă și totodată apropiată de metrou, Neptun - intrarea dinspre zona parcului de la Schönbrunn și intrarea Grădinii Tiroleze. Toate intrările sunt atent marcate și semnalizate, așa încât să nu ratați reperele importante. 
În spatele meu monumentul Gloriette, iar în dreapta se poate vedea intrarea în grădina zoo
Grădina încă își păstrează designul baroc al menajeriei originale a lui Franz Stephan. Parcul este popular, mai ales în weekend, și este suficient de mare pentru a găzdui grupuri de familii, pensionari, botaniști, ornitologi și chiar sportivi - foarte mulți vienezi preferă să-și facă alergarea pe aleile parcului -, fără ca cineva să se simtă strâmtorat. 
Încă din 1906 la Grădina Zoologică Schönbrunn a fost consemnat un eveniment senzațional: pentru prima dată în lume s-a născut în captivitate un elefant african. În 2007 a urmat a doua premieră mondială: pentru prima oară a venit pe lume, într-o grădină zoologică, un pui de Panda prin reproducere naturală, pe numele său Fu Long (dragonul fericit). În august 2010 a venit pe lume al doilea pui de urs, iar în august 2013 a venit al treilea. În 2016 s-au născut în sfârșit gemenii Fu Feng și Fu Ban.
Grădina este foarte bine pusă la punct, astfel că odată intrați, turiștii pot parcurge aleile amenajate, găsind pe ambele părți ale aleii diverse zone. La fiecare intersecție de alee se află indicatoare care vă arată ce animale puteți vedea dacă urmați acea alee. O plimbare prin pădurea înaltă, cu foioase și conifere este o încântare, aceasta asigurând un mediu ferit de jungla de beton specifică unui oraș atât de mare ca Viena. Există și o pasarelă suspendată printre copaci special amplasată pentru a putea admira animalele de la înălțime.

Grădina zoologică oferă 72 de puncte de interes, însă cele mai importante dintre acestea sunt: sera pădurii tropicale, parcela dedicată Americii de Sud, ansamblul areal sud - african, zona intitulată ”Franz Josef” unde se pot admira urșii polari, sera est africană unde forfotesc: mangustele pitice, păsările toko și corbii cu corn, casa Deșertului, casa Mexicană ce adăpostește crocodili și pești locali din această regiune, Polarium unde te poți distra cu pinguinii și focile de mare, pavilionul ORANG.erie - spațiul rezervat urangutanilor din Viena. În 2018 a fost inaugurat noul bazin pentru hipopotami care vă permite să vedeți animalele cum se bălăcesc în aer liber. Dacă doriți puteți trece pe la ursuleții Panda, care pot fi urmăriți în toată splendoarea lor, în timp ce despică trunchiuri de bambus savurându-le încet spre deliciul vizitatorilor. Noi când am ajuns la ei își făceau deja siesta. 













Apropo de asta, dacă vă planificați cu grijă vizita, puteți trage cu ochiul și la ritualurile de hrănire a animalelor, fiecare cușcă având afișat orarul pentru aceste operațiuni. Sau mai simplu, recomand să luați de la casa de bilete o hartă gratuită a grădinii zoologice în care veți găsi și programul de hrănire  al animalelor.  De exemplu, la ora 10:30 puteți asista la hrănirea leilor de mare, un adevărat spectacol atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Un spectacol ce nu trebuie ratat.
O altă recomandare de a mea este să vizitați grădina zoologică de la A (antilope) la Z (zebre), urmând un traseu bine stabilit, astfel încât să nu ratați nici un animal, dar și pentru a observa ursuleții Panda, puii de elefant, ursuleții Koala, tigrul siberian, precum și multe alte animale rare, toate acestea fiind puncte de atracție pentru un număr de peste două milioane de vizitatori anual. De altfel, grădina zoologică nu este faimoasă doar pentru animalele a căror casă este, ci și pentru plantele tropicale din insula Borneo: orhidee multicolore, păduri de mangrove sau plantații de orez în miniatură.
Dacă doriți să vă petreceți întreaga zi la zoo este bine de știut că în incinta grădinii aveți și posibilitatea de a vă odihni, a bea o cafea sau a servi masa la următoarele localuri: Grădina Tiroleză, Cafe Hietzing, Jumbo Buffet sau Grădina de Bere. De asemenea, există și toalete spre care sunteți ghidați de indicatoarele aflate la fiecare intersecție.
În centrul grădinii veți descoperi un pavilion în stil baroc, conceput inițial ca loc de servit micul dejun pentru perechea imperială. Astăzi, această bijuterie arhitecturală servește ca restaurant și cafenea unde turiștii pot savura un ștrudel cu mere și un cocktail. În jurul acestui pavilion au fost construite 13 cuști pentru animale, de forma unei felii de tort.
Înainte de a încheia acest articol, vă recomand să nu uitați să vizitați pinguinii - una dintre poveștile de succes ale grădinii zoologice, girafele, hipopotamii uriași dar și diferitele specii de maimuțe. Bucurați-vă de tot ce oferă această grădină. Admirați salturile lemurilor și mersul elegant al gazelelor și nu uitați să treceți pe la păsările flamingo pictate în diferite nuanțe de roz ( în funcție de zona din care provin) și  amuzați-vă la spectacolul oferit de leii de mare.
Vă las în continuare în compania imaginilor.








Informații utile

* Cum ajungeți la grădină? Grădina Zoologică Schönbrunn se află în Parcul Palatului Schönbrunn. Pentru a ajunge la intrarea principală, intrați în Parc prin Poarta Hietzinger.
Printre mijloacele de transport în comun care vă vor duce până la aceasta sunt:
-  tramvaiele: 10,58, 60
-  autobuzele: 51A, 56A, 56 B, 58 A.
-  metrou U4 Stația Hietzing

* Preț bilet:   - 20 €/ pers pentru adulți, 
                      - 10 €/ pers pentru copii
                       - acces gratuit pentru copiii cu vârstă până în 6 ani.
De aici puteți achiziționa bilete online.
De aici puteți descărca harta grădinii zoologice.
* Program de vizită:  - Ianuarie    9: 00 - 16: 30
                                   - Februarie  9: 00 - 17: 00
                                   - Martie        9: 00 - 17: 30
                                   - Aprilie - Septembrie 9:00 - 18: 30
                                   - Octombrie  9: 00 - 17: 30
                                   - Noiembrie - Decembrie 9: 00 - 16: 30
Se numește Schonbrunner Panoramabahn și cu ajutorul acestui trenuleț, de la jumătatea lunii martie și până în
1 noiembrie,  vizitatorii pot ajunge comod la toate obiectivele turistice de pe domeniul Schonbrunn.
Specificasem la începutul articolului că Grădina Zoologică Schönbrunn este din spusele turiștilor cea mai frumoasă grădină zoologică din Europa. Să fie oare așa?! Personal, grădina mi s-a părut un pic cam înghesuită, iar prețurile exagerate totuși pentru ceea ce oferă această grădină zoologică. Spun asta, având la activ proaspăt întipărită în minte, vizita pe care am avut-o la Berlin, unde am descoperit un număr mult mai mare de specii și în care o zi nu a fost suficient pentru a o vedea în totalitate decât în ritm de maraton. În plus, experiența de la Berlin, fiind 20 € pentru un adult incluzând și vizita la Acvariu. Cu toate acestea, dacă ajungeți la Viena cu timp și doriți să vă simțiți din nou copil, nu ratați o incursiune în lumea fascinantă a simpaticelor viețuitoare ale grădinii zoologice Tiergarten Schönbrunn. O vizită aici  este întodeauna o alegere minunată pentru cei care doresc să-și petreacă timpul în mijlocul naturii, departe de haosul și stresul orașului. Dacă veți avea norocul să prindeți, ca și noi, o zi superbă cu soare, atunci distracția este garantată. 😉

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...