" Lumea este ca o carte, iar cel ce nu călătoreşte citeşte doar o pagină..." - Sf. Augustin
"Suntem cu toţii pelerini în această călătorie, doar că unii dintre noi au hărţi mai bune" - Nellson R. DeMille.

sâmbătă, 26 februarie 2011

De-a v-aţi ascunselea cu veveriţele

Iarna ne oferă la fiecare pas o mare varietate de subiecte atunci când vine vorba de fotografie. Peisaje superbe, lacuri îngheţate, brazi acoperiţi de nea, flori de gheaţă pe ramurile copacilor, sunt preferatele noastre atunci când dorim să imortalizăm în imagini paradisul iernii. Însă, în momentul în care dintr-un peisaj hibernal îşi face apariţia o vietate, lucrurile încep să se complice.
A fotografia o veveriță este o provocare, uneori o încercare grea. Veverițele sunt animale timide dar foarte active. Ne uimesc prin săriturile lor, de pe o creangă pe alta, la mare înălțime, dar și prin viteza cu care aleargă pe ramurile arborilor, de care se agață cu ghearele lor ascuțite. 
Dacă ai multă răbdare, noroc și puțină imaginație, se pot scoate imagini bunicele. Deși, răbdarea nu este punctul meu forte, am reușit totuși, anticipându-le mișcările, să le surprind în diferite ipostaze. Ba mai mult, am izbutit să le fotografiez în timp ce  privirile noastre s-au intersectat. În general ochii animalelor sunt foarte expresivi  oferind adâncime fotografiilor.
Vechii greci îi spuneau skiouros, denumire rezultată din alăturarea cuvintelor skia - care înseamnă umbră și oura - însemnând coadă. Drăguță, jucăușă și deloc agresivă, veverița este foarte ușor de recunoscut după coada sa stufoasă, mai lungă decât întregul său corp.
Deși sunt diferențe foarte mari între acestea, există în prezent peste 300 de rase de veverițe, împărțite în șapte mari familii, însă cele mai cunoscute și mai numeroase sunt: veverița gri, veverița de arbore și veverița roșcată. Veverița roșcată pe care am fotografiat-o eu, măsoară cel mult 20-25 de centimetri, are o blană în noanțe de la cărămiziu la negru roșcat, burta albă și o coadă lungă și pufoasă. Unele dintre exemplarele acestei rase au smocuri roșcate sau negre pe urechi, acestea devenind mai pronunțate în timpul iernii. Trăiește în pădurile de conifere, unde găsește din belșug hrana ei preferată: semințe și conuri de pin sau de brad.

În această imagine sugea seva de pe trunchiul copacului 

Toate imaginile au fost trase cu : Nikon L110 & FujiFilm S9600
Fotografierea veverițelor a fost o experiență deosebită, pe care sper să mai ocazia să o repet.

12 comentarii:

  1. Foarte emotionanta povestea ta, Cora. Felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  2. Absolut superbe... Spune-mi , te rog, daca s-ar putea face fotografii asa reusite cu un fujifilm s4000. Daca-mi aduc bine aminte ai folosit si tu un s6500fd.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! Eu sunt de părere că nu aparatul contează ci persoana din spatele lui. Deci, răspunsul este da. Se pot face fotografii bune cu acel aparat.
      În ceea ce mă priveşte, încă folosesc un Nikon L110. Pozele 5 şi 6 sunt trase cu un FujiFilm S9600, restul imaginilor le-am surprins cu Nikon L110.

      Ștergere
  3. Fantastic. Aproape ca nu-mi vine sa cred ca toate fotografiile sunt facute cu camere cu senzor mic.!! Mi-a facut placere sa-ti vizitez blog-ul. E o incantare. O seara placuta... oriunde ai fi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos pentru vizită şi aprecieri!
      O seară minunată şi ţie!

      Ștergere
  4. Sunt mult mai dragalase decat cele din Montreal :) Unde au fost facute pozele?

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte frumos articolul...felicitari si ptr imagini...:)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...