" Lumea este ca o carte, iar cel ce nu călătoreşte citeşte doar o pagină..." - Sf. Augustin
"Suntem cu toţii pelerini în această călătorie, doar că unii dintre noi au hărţi mai bune" - Nellson R. DeMille.

luni, 29 februarie 2016

Răsărit de soare în Nidri - Insula Lefkada

Mi-e dor de mare. Mi-e dor de nisipul fin. Mi-e dor de briza fierbinte. Mi-e dor de zilele cu soare şi de cântecul valurilor.  Mi-e dor de fiecare răsărit de soare la malul mării, de portocaliul lui frumos. Tot ce-mi doresc în acest moment este să fiu acolo, pe malul mării, nu aici visând la ea. Îmi vine s-o iau la picior spre mare acum, dacă aş avea garanţia că atunci când ajung apa este caldă, soarele sus pe cer şi nisipul fierbinte. :)
Tot ce pot face în acest moment este să admir fotografiile. Ştim cu toţii că fotografia este singurul mod prin care oprim timpul în loc. Ea ne ajută să reînviem momente din trecut pentru ca ele să prindă din nou contur. Fotografia este o amintire palpabilă, o amintire în imagini. Este un mijloc de comunicare dar şi  modul prin care eu una îmi încarc bateriile. Şi poate cel mai important, fotografia este un miracol ce ne uneşte chiar dacă distanţa este prea mare. Ne ajută să ne amintim momentele memorabile ale existenţei noastre, dar şi cele unice ale fiecărei zi, cum este răsăritul de soare, acest moment unic pe care îl aşteptăm cu nerăbdare la malul mării.  Fotografia nu te lasă să uiţi ci dimpotrivă,  te trimite acolo, pe malul înspumat al mării.
Nu-mi amintesc cum este o dimineaţă la mare în care să nu mă dau jos din pat foarte matinal. Pentru că de ani de zile, când merg la mare, răsăritul de soare mă prinde pe plajă, zi de zi, fotografiind . Asta am făcut şi vara trecută în vacanţa din Grecia şi cu siguranţă tot asta voi face la următoarea revedere cu marea.
Am ales câteva imagini cu acest spectacol mirific, pe care vi le ofer cu drag, ca să ne bucurăm împreună de frumuseţea unui răsărit de soare la malul mării. Fotografiind acest moment am impresia că am prins clipa din zbor, pe care apoi am făcut-o a mea, a ta, a noastră şi a tuturor. 
Am o curiozitate. Voi din ce staţiune de la mare veţi admira răsăritul de soare în această vară?

7 comentarii:

  1. Frumos! Fericiti sunt cei care locuiesc acolo!

    RăspundețiȘtergere
  2. Diminetile tale sunt minunate, atat de linistite...
    Anul acesta a venit randul insulei Corfu, insa cred ca voi admira mai multe apusuri... ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Minunată alegere, Simona! Insulele Ionice sunt fantastice!
      Cât despre apusuri, sunt frumoase şi ele. Totuşi, încearcă macar o dimineaţă să fii pe pajă la răsărit, să vezi cât de frumos şi relaxant este. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...