Când ne-am bucurat și noi de venirea primăverii, iarna a revenit în forță. Sper totuși să nu poposească prea mult. Ca să fim în pas cu vremea de afară, astăzi am să vă prezint povestea unei fotografii, o fotografie cu vârful Mont Blanc în toată splendoarea sa.
Suntem în plină vară, ne aflăm la 3842 m altitudine, îmbrăcați sumar pentru că la vizita anterioară hainele groase au fost inutile, încercând să ne bucurăm de ceea ce natura ne pune la dispoziție. Chiar dacă, văzută din Chamonix, vremea poate părea bună, pe versanți lucrurile stau diferit, Mont Blanc fiind renumit pentru rapiditatea cu care se schimbă condițiile meteo. Aici, pe platoul de la Aiguille du Midi vântul bate mai tot timpul, e și firesc până la urmă la asemenea altitudine, însă de această dată vântul puternic și rece ne intră prin toți porii. Chiar dacă soarele strălucește pe cer, avem mâinile înghețate sloi pe aparatele foto și gândul că în orice moment de neatenție sunt șanse mari să ne zboare din mână, ne însoțește secundă de secundă, pas cu pas. Poate frigul sus la munte nu este chiar așa de greu de suportat dacă nu ar fi să bată vântul, un vânt rece care face ca această combinație să fie greu de îndurat. Au fost momente când nu ne mai simțeam degetele și nu știam dacă mai suntem în stare să declanșăm. La un moment dat chiar îmi trecuse prin cap să renunț să mai fac fotografii și să mă retrag la un ceai fierbinte în restaurant. Era singurul lucru pe care mi-l doream în acel moment. Acum, recunosc că ar fi fost cea mai neinspirată alegere și asta pentru că vântul puternic a adus deasupra Alpilor cei mai spectaculoși nori. Acei nori albi care se confundă cu zăpada imaculată așternută în jurul nostru, totul pe fundalul unui cer albastru infinit.
Suntem în plină vară, ne aflăm la 3842 m altitudine, îmbrăcați sumar pentru că la vizita anterioară hainele groase au fost inutile, încercând să ne bucurăm de ceea ce natura ne pune la dispoziție. Chiar dacă, văzută din Chamonix, vremea poate părea bună, pe versanți lucrurile stau diferit, Mont Blanc fiind renumit pentru rapiditatea cu care se schimbă condițiile meteo. Aici, pe platoul de la Aiguille du Midi vântul bate mai tot timpul, e și firesc până la urmă la asemenea altitudine, însă de această dată vântul puternic și rece ne intră prin toți porii. Chiar dacă soarele strălucește pe cer, avem mâinile înghețate sloi pe aparatele foto și gândul că în orice moment de neatenție sunt șanse mari să ne zboare din mână, ne însoțește secundă de secundă, pas cu pas. Poate frigul sus la munte nu este chiar așa de greu de suportat dacă nu ar fi să bată vântul, un vânt rece care face ca această combinație să fie greu de îndurat. Au fost momente când nu ne mai simțeam degetele și nu știam dacă mai suntem în stare să declanșăm. La un moment dat chiar îmi trecuse prin cap să renunț să mai fac fotografii și să mă retrag la un ceai fierbinte în restaurant. Era singurul lucru pe care mi-l doream în acel moment. Acum, recunosc că ar fi fost cea mai neinspirată alegere și asta pentru că vântul puternic a adus deasupra Alpilor cei mai spectaculoși nori. Acei nori albi care se confundă cu zăpada imaculată așternută în jurul nostru, totul pe fundalul unui cer albastru infinit.