Cascada Rinului ( Rheinfall )

Cine ajunge în  Elveţia în regiunea comunelor Neuhausen am Rheinfall în Cantonul Schaffhausen ( pe malul din dreapta ) şi Laufen – Uhwiesen în Cantonul Zurich ( pe malul din stânga ),  o face probabil cu gândul  să vadă o cădere de apă greu de descris în cuvinte.  Este vorba de cascada Rinului, considerată  una dintre cele mai spectaculoase frumuseţi ale naturii din ţară. Se află la 4 kilometri de oraşelul Schaffhausen din apropierea graniţei cu Germania şi este alături de Dettifoss ( de două ori mai înaltă, însă cu un debit de apă pe jumătate ) cea mai mare cascadă din Europa. 

O zi în Alpii Francezi : Chamonix - Mont Blanc

Cu ceva timp în urmă eram într-o dilemă. Mă întrebam unde să mergem anul acesta în vacanţă? La munte sau mare? O alegere dificilă atunci când iubeşti marea, soarele, peisajele exotice dar şi aerul curat de munte. Şi totuşi, anul acesta ne-am hotărât să schimbăm peisajul. Am renunţat la vizitarea catedralelor din marile oraşe europene şi a plimbărilor plictisitoare prin  muzee, şi am ales peisajele montane. Adică creste de munţi veşnic înzăpeziţi, lacuri alpine, văi şi crevase abrupte...cam asta am întâlnit noi în drumurile noastre prin Franţa, Austria şi Elveţia.

Pentru început , am aruncat o privire prin ghidurile turistice, să aflăm amănunte despre locurile de vizitat, apoi am făcut rezervările la o agenţie de turism, iar apoi, ne-am grăbit să ne facem bagajele - cea mai frumoasă etapă când vine vorba de vacanţă.

Cele două puncte de interes din lungul nostru itinerar au fost staţiunea Chamonix (cu urcare pe Aiguille du Midi – 3842 m de unde se zăreşte Masivul Mont Blanc – 4807m) şi staţiunea Zermatt  (cu urcare cu telecabina până la cel mai înalt punct de unde se poate admira Vârful Matterhorn – 4478 m).

Prima dată o să vă povestesc  despre Chamonix , oraşul situat în partea de nord a Alpilor, la poalele Masivului Mont Blanc, foarte aproape de punctul comun de frontieră dintre Franţa, Elveţia şi Italia. Foarte aproape însemnând 15 km de Elveţia, separat prin tunelul Col des Montets şi 15 km de Italia, separat prin tunelul Mont Blanc. Punctul unde se întâlnesc cele trei frontiere îl reprezintă vârful Mont Dolent - 3820 m .
Mont Blanc este un masiv de graniţă  al munţilor Alpi, care atinge pe teritoriul francez, înălţimea maximă de 4810 m ( la 4792 m este stânca, diferenţa până la 4810 m este dată de gheaţă, conform ultimelor măsurători din 2009), formând astfel o barieră teoretic aproape de netrecut, între valea franceză a râului Arve - unde este situată localitatea Chamonix şi valea înaltă a râului Aosta - unde este situată localitatea italiană Courmayeur. Vârful Mont Blanc apare ca un foişor pe întreaga regiune Savoia franceză şi domină, impozant, toate culmile înconjurătoare.
Masivul Mont Blanc a fost cucerit pentru prima dată în anul 1786 de 2 alpinişti amatori, doctorul Michel Paccard şi ghidul Jacques Balmat, ascensiunea fiind realizată la iniţiativa lui Horace Benedict de Saussaure, care a dat şi o recompensă pentru această primă reuşită. Prima femeie care a ajuns pe vârful Mont Blanc a fost Marie Paradis în anul 1808, iar primul român a fost geologul Radu Porumbaru la data de 2 octombrie 1877, fiind menţionat şi în vechea Carte de Aur, de la sediul Clubului Alpin Francez din Chamonix.

Am plecat într-o dimineaţă din Cran Gevrier, unde eram cazaţi, şi am ajuns pe la ora 10 la Chamonix (1035 m). Străbătusem un drum prin munţi destul de palpitant cu peisaje spectaculoase. Satele tradiţionale risipite de-a lungul văii de 20 km întregesc acest peisaj care ne-a cucerit întru totul. Din dreptul localităţii Sallanches apare o privelişte unică. În această dimineaţă însorită de iulie, cupola imensă a masivului Mont Blanc însoţită de vârfurile Dome du Gouter, Mont Maudit şi Mont Blanc du Tacul, pare să plutească, ireal, undeva la orizont. Mont Blancul este stăpânul acestor ţinuturi, podoaba Alpilor şi a Europei.

Descoperiţi pas cu pas Muzeul Satului din Sibiu

În urmă cu câteva zile, un amic din capitală, văzând câteva imagini cu morile de vânt, m-a întrebat dacă pozele sunt imortalizate la Muzeul Satului din Bucureşti. Când i-am spus că pozele sunt realizate în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu, m-a întrebat vizibil surprins:” Aveţi aşa ceva?” Da, avem un astfel de muzeu, în care te poţi pierde fără probleme o zi întreagă, spre deosebire de cel din Bucureşti, pe care îl poţi străbate în 2-3 ore.

Ei bine dragilor, cu această ocazie am aruncat un ochi în albumul cu poze şi m-am hotărât să vă port virtual printr-un tur al muzeului.

În trecere prin Monaco - tărâmul viselor!!!

Era un început de toamnă, mai exact într-o zi de duminică pe 13 septembrie. Atunci când,  unul din visele mele urma să devină realitate. Visam de mult să ajung să văd Principatul Monaco, refugiul celor mai bogati oameni din lume, aşa cum îl percepeam eu. Foarte matinal am plecat la drum, aveam de parcurs în jur de 700 de km până la Barcelona, cu scurte opriri la Monaco, Nice şi Cannes. Eram curioasă şi dornică totodată, să văd Coasta de Azur, o fâşie de pământ care urmează ţărmul Mediteranei pe linia abruptă şi spectaculos trasată de Alpii francezi. Aşa că ochii îmi erau aţintiţi pe geam iar aparatul foto gata de treabă.

La pas prin Strasbourg

L-am văzut o singură dată, dar a fost suficient ca să-mi doresc să-l revăd iar şi iar. Şi asta pentru că Strasbourg este un oraş deosebit din toate punctele de vedere. Prietenii îmi spuneau că Strasbourg este cel mai frumos oraş din Franţa, rivalizând cu Parisul, şi unul dintre cele mai frumoase din Europa. Recunosc, am avut ceva îndoieli cu privire la acest aspect, însă odată ce am ajuns să-i descopăr fiecare colţişor cu pasul şi ochiul turistului curios, m-am convins! Strasbourg chiar este un oraş cu un farmec şi o frumuseţe aparte!

De-a v-aţi ascunselea cu veveriţele

Iarna ne oferă la fiecare pas o mare varietate de subiecte atunci când vine vorba de fotografie. Peisaje superbe, lacuri îngheţate, brazi acoperiţi de nea, flori de gheaţă pe ramurile copacilor, sunt preferatele noastre atunci când dorim să imortalizăm în imagini paradisul iernii. Însă, în momentul în care dintr-un peisaj hibernal îşi face apariţia o vietate, lucrurile încep să se complice.

A fotografia o veveriță este o provocare, uneori o încercare grea. Veverițele sunt animale timide dar foarte active. Ne uimesc prin săriturile lor, de pe o creangă pe alta, la mare înălțime, dar și prin viteza cu care aleargă pe ramurile arborilor, de care se agață cu ghearele lor ascuțite. 

Dacă ai multă răbdare, noroc și puțină imaginație, se pot scoate imagini bunicele. Deși, răbdarea nu este punctul meu forte, am reușit totuși, anticipându-le mișcările, să le surprind în diferite ipostaze. Ba mai mult, am izbutit să le fotografiez în timp ce  privirile noastre s-au intersectat. În general ochii animalelor sunt foarte expresivi  oferind adâncime fotografiilor.

Vechii greci îi spuneau skiouros, denumire rezultată din alăturarea cuvintelor skia - care înseamnă umbră și oura - însemnând coadă. Drăguță, jucăușă și deloc agresivă, veverița este foarte ușor de recunoscut după coada sa stufoasă, mai lungă decât întregul său corp.

Deși sunt diferențe foarte mari între acestea, există în prezent peste 300 de rase de veverițe, împărțite în șapte mari familii, însă cele mai cunoscute și mai numeroase sunt: veverița gri, veverița de arbore și veverița roșcată. Veverița roșcată pe care am fotografiat-o eu, măsoară cel mult 20-25 de centimetri, are o blană în noanțe de la cărămiziu la negru roșcat, burta albă și o coadă lungă și pufoasă. Unele dintre exemplarele acestei rase au smocuri roșcate sau negre pe urechi, acestea devenind mai pronunțate în timpul iernii. Trăiește în pădurile de conifere, unde găsește din belșug hrana ei preferată: semințe și conuri de pin sau de brad.

În această imagine sugea seva de pe trunchiul copacului 

Toate imaginile au fost trase cu : Nikon L110 & FujiFilm S9600
Fotografierea veverițelor a fost o experiență deosebită, pe care sper să mai ocazia să o repet.

O zi pe Valea Loarei

Aşa cum se spune despre Olanda că este ţara lalelelor, despre Austria că este ţara valsului, şi despre Franţa se spune că este ţara castelelor. Bineînţeles, castele există peste tot în Europa, însă niciuna dintre ţările europene nu se poate lăuda cu o aşa concentraţie de palate şi castele, cum este Valea Loarei.

Skiathos, insula din umbra lui Athos

Una dintre cele mai frumoase zile ale mele petrecute pe pământ elen, a fost chiar ultima zi de vacanţă. Cu atât mai bine, am încheiat o vacanţă frumoasă şi am rămas cu amintiri extraordinare. Excursia a combinat călătoria cu autocarul dar şi croaziera cu vaporul.

Răsărit de soare în Olympic Beach

Stau şi mă întreb: oare ce poate fi mai frumos decât un răsărit de soare la malul mării? Cred că toată lumea este tentată când se află la mare, să fotografieze un răsărit sau apus de soare. Sunt două momente unice cu care ziua începe şi apoi se încheie. Nu te poţi întoarce acasă fară o astfel de imagine. Pentru că nici eu nu fac excepţie de la regulă, acest entuziasm cuprinzându-mă şi pe mine, după ce ceasul a dat deşteptarea, mi-am luat aparatul foto şi am plecat spre plajă.

Hallstatt - o bijuterie pe malul unui lac

De regulă atunci când ţi se întâmpă ceva bun, zici că pur şi simplu ai avut noroc şi nu stai să iei în calcul şi faptul că poate cineva a contribuit la realizarea acestui “miracol”.

Mă simt o persoană norocoasă, pentru simplu fapt că datorită a două persoane minunate, am avut şansa în urmă cu câteva luni, să poposesc pentru scurt timp, într-un loc pe care îl văzusem doar în fotografiile prietenilor mei. Acest loc m-a fascinat din prima clipă, însă nici prin cap nu mi-a trecut , că printr-o simplă deviere de la drum, voi ajunge şi eu să fotografiez cu mâinile mele, această bijuterie aşezată pe malul unui lac – este vorba de micuţul Hallstatt.

Paris - oraşul care te învaţă să te bucuri de viaţă.

Fiecare om visează să traiască, odată şi-odată, o vacanţă de vis. O vacanţă care să rămână mereu o amintire placută. Cine nu visează oare să ajungă fie şi numai pentru câteva zile la Paris?